Hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând din 14 decembrie, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 a fost adoptată vineri de Guvern şi publicată în Monitorul Oficial. Hotărârea de Guvern a fost adoptată conform propunerilor săptămâna trecută, în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. CNSU păstrează restricţiile şi măsurile de protecţie sanitară existente, la care se adaugă una referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţilor operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi, în condiţiile care vor fi stabilite prin ordin comun al miniştrilor Sănătăţii şi Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României în 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, în 14 aprilie, pentru încă 30 de zile. Din 14 mai, de când s-a ieşit din starea de urgenţă, s-a instituit starea de alertă pe teritoriul României. La fiecare 30 de zile, autorităţile au prelungit, prin hotărâri, starea de alertă.