Program special cu publicul la Evidența Persoanelor Zalău

Programul cu publicul la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Zalău, cu ocazia alegerilor din data de 23 și 24 noiembrie, va fi unul special. Pentru exercitarea dreptului de vot, cetățenii români, cu domiciliul în România, care au împlinit vârsta de 18 ani, trebuie să fie în posesia unui act de identitate (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate) aflat în termen de valabilitate. Pentru a veni în sprijinul cetățenilor care nu se află în posesia unui act de identitate valabil și doresc să voteze, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Zalău va asigura programul de lucru cu publicul, în zilele de 23 și 24 noiembrie 2024, după cum urmează: sâmbătă, între orele 8-15 – depunerea cererilor și eliberarea actelor de identitate; duminică, între orele 8-21 – eliberarea actelor de identitate; pentru cererile depuse până în data de 23 noiembrie, actele de identitate se vor ridica în data de 24 noiembrie. În zilele de 23 și 24 noiembrie, activitățile de relații cu publicul se vor desfășura în clădirea Primăriei Municipiului Zalău, la sediul vechi al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.

One Thought to “Program special cu publicul la Evidența Persoanelor Zalău”

  1. […] se află în posesia unui act de identitate valabil și doresc să… Articolul Program special cu publicul la Evidența Persoanelor Zalău apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment