Începând cu 15 noiembrie, serviciul public de transport local de persoane se va desfășura și la nivel periurban, pe raza comunelor Mirșid, Hereclean și Meseșenii de Jos. Ieri, primarul Ionel Ciunt, împreună cu viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas au avut o întâlnire cu primarii comunelor Meseșeni, Hereclean și Mirșid, la care au fost prezenți reprezentanții Direcției tehnice din instituție și coordonatorul Asociației Zona de Transport Metropolitan Zalău. Întâlnirea a avut loc în vederea organizării și extinderii transportului public în comun la nivel periurban, începând cu jumătatea lunii viitoare. În prima fază de operare, până la furnizarea primului lot de 20 de autobuze electrice contractate de Municipiul Zalău cu finantare prin PNRR (cu termen final de livrare în luna decembrie a anului 2025), serviciul se va desfășura în urban, conform programului existent în momentul de față, iar în zona metropolitană pe următoarele trasee (tur-retur):
1. Brădet – Ortelec – Moigrad, cu o frecventa de trei curse/zi;
2. Gara Zalău – Aghireș – Meseșenii de Sus, cu o frecvență de trei curse/zi;
3. Gara Zalău – Jandarmerie – Panic, cu o frecvență de două curse/zi.
În faza următoare, odată cu intrarea în flota de transport a operatorului a celor 20 de autobuze electrice noi, serviciul va fi operațional la capacitatea solicitată de comunele membre în Asociație, pentru a asigura nevoile de bază de deplasare în comune (deplasarea la și de la locul de muncă al angajaților, respectiv transportul elevilor/studenților, pensionarilor etc). Astfel, vor fi operaționale următoarele trasee:
– două trasee, tur-retur în comuna Crișeni, cu 5, respectiv 3 curse zilnice;
– un traseu tur-retur în comuna Mirșid, cu 6 curse zilnice;
– două trasee în comuna Meseșenii de Sus, cu 5 curse zilnice;
– două trasee în comuna Hereclean, cu 5, respective 6 curse zilnice.
„Prin organizarea transportului public de persoane la nivel metropolitan, apreciez că se va decongestiona traficul din municipiu, și nu numai, deoarece elevii și persoanele care muncesc în Zalău au posibilitatea de a veni în oraș cu autobuzele Transurbis”, a transmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.
[…] Asociației Zona de Transport Metropolitan Zalău. Întâlnirea a… Articolul Primăria extinde serviciul de transport în comun și în comunele din jurul Zalăului apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Crișeni ?