Grație unui proiect inițiat de administrația locală din Măeriște, copiii din comună vor beneficia de locuri de joacă special amenajate cu: leagăne, topogane, mese de plastic, învârtitori și echipamente de joacă adaptate nevoilor și așteptărilor celor mici. După cum a explicat edilul comunei, Vasile Lazăr, cele patru locuri de joacă destinate celor mici, au fost amenajate în centrul de comună, Giurtelecu Şimleului, Criştelec și Uileacu Şimleului. ”Prin acest proiect am dorit să ne îndreptăm atenția către copiii din întreaga comună. Ce poate fi mai frumos decât zâmbetul unui copil atunci când e fericit? Pentru orice copil, joaca în parc este una din cele mai importante activități pentru dezvoltarea armonioasă, dar și sănătatea sa. Cei mici au nevoie de locuri de joacă special amenajate, unde să își manifeste creativitatea, un loc potrivit, care să le aducă zâmbete și multe amintiri frumoase. Astfel, ne-am mobilizat și am reușit să realizăm această investiție în valoare de 250.000 de lei”, a precizat edilul comunei Măeriște – Vasile Lazăr.
În ceea ce privește investițiile, la Măerișite se implementează un proiect prin care căminul cultural din localitatea Mălădia va fi reabilitat. Proiectul, în valoare de aproximativ 110.000 de euro, este finanțat prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Valea Crasnei și Barcău, care are în componență aproape 60 de unității administrativ teritoriale, inclusiv Măeriște. Potrivit primarului Lazăr, căminele culturale din toate satele aparținătoare au fost până în prezent, reabilitate și incluse ”lista modernizărilor”. Tot la capitolul investiții pentru comunitate, la Măeriște au început lucrările privind construirea unor capele. Lucrările au fost inițiate de parohiile din centrul de comună și din localitățile Giuetelecul Șimleului, respectiv Doh, iar primăria a contribuit la realizarea acestora cu suma de 30.000 de lei. În localitatea Cristelec, lucrările privind realizarea capelei au fost finalizate. Primarul de la Măeriște a mai precizat că autoritățile locale doresc să asfalteze toate drumurile publice din întreaga comună. “Dorim ca drumurile publice din întreaga comună, din toate satele aparținătoare să fie asfaltate în toalitate. Niciun metru pătrat de stradă neasfaltată! În acest sens am depus un proiect pentru asfaltare la Ministerul Dezvoltării. În localitățile Mălădia și Cristelec au fost asflatate toate străzile, iar în restul satelor, unde au mai rămas astfel de lucrări, anumite porțiuni, urmează să înceapă lucrările”, a mai adăugat edilul din Măeriște.
Primare lasă prostiile și fă ce trebuie făcut pentru urbe.Votantii tăi se cacă în porumb, nu este apă, canalizare, drumul spre Dog îl faceți în fiecare an electoral și tot nefăcut rămâne.Faceti capele, foarte bine, dar faceți ceva de ce să beneficieze cei în viață
Uitam sa spunem la oameni ca nu exista apa curenta uni poate o aduc de la distanțe mari suntem in europa cumva si uni nu au apa canalizare sper ca la anu la alegeri sa va taxeze oameni