Un teren de circa 5,2 hectare, aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, urmează să treacă în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj. Este vorba despre o parte a “imobilului 370 Zalău” utilizat Batalionul 317 Sprijin Logistic “Voievod Gelu”, unde administraţia judeţeană vrea să construiască un complex sportiv și de agrement multifuncțional, împreună cu utilitățile și dotările aferente, inclusiv locuri de parcare, pentru desfăşurarea activităților sportive în cadrul programelor și competițiilor sportive destinate practicării sportului de masă la nivel de amatori în județul Sălaj. Partea de teren precizată, care include şi clădiri, este una nefolosită de Batalionul 317 Sprijin Logistic “Voievod Gelu”. Decizia, cuprinsă în proiectul de hotărâre “privind solicitarea trecerii unui imobil din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al judeţului şi administrarea CJ Sălaj”, a fost aprobată cu unanimitate de voturi de consilieri judeţeni la finalul săptămânii trecute în cadrul unei şedinţe extraordinare. “După preluare, partea de imobil menționată se declară bun de interes public local și va fi utilizată pentru realizarea obiectivului de investiții de interes public județean – complex sportiv și de agrement multifuncțional, a cărui finanțare va fi asigurată din bugetul județului, din fonduri externe nerambursabile sau alte surse de finanțare naționale, într-un termen de cinci ani”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat. De precizat este că, pentru realizarea acestei investiții, din cauza faptului că în patrimoniul județului nu se regăsesc terenuri care să corespundă și să permită, din punct de vedere al întinderii, al amplasamentului și al configurației, atingerea scopului propus, administraţia judeţeană a adresat Ministerului Apărării Naționale solicitarea de a analiza și de a exprima un punct de vedere de principiu cu privire la posibilitatea transmiterii în proprietatea publică a județului Sălaj, din domeniul public al statului și din administrarea ministerului, a suprafețelor de teren necesare realizării investițiilor de utilitate publică județeană situate în Zalău. Astfel, printr-o adresă a Ministerului Apărării Naționale a fost exprimat acordul de principiu cu privire la demararea procedurii de delimitare și transmitere a dreptului de proprietate a suprafețelor de teren neutilizate în desfășurarea activității, împreună cu construcțiile supraedificate, din “imobilul 370 Zalău” utilizat de Batalionul 317 Sprijin Logistic “Voievod Gelu”.
[…] Un teren de circa 5,2 hectare, aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale, urmează să treacă în administrarea Consiliului » Mai multe detalii […]
Poate ar fi mai indicat pentru mutarea heliportului Smurd de la Jibou. Mai analizați.