Sute de angajați ai Romsilva ar urma să fie disponibilizați în urma reorganizării administrative a instituției la nivel național, potrivit informațiilor oficiale existente la nivel central. Angajații Direcției Silvice Sălaj nu vor fi afectați de această măsură, ne-a anunțat directorul instituției, inginerul Viorel Mihiș.
Potrivit ministrului mediului, Tanczos Barna, citat de Rador.ro, „reforma administrativă înseamnă, de asemenea, regândirea ocoalelor silvice, acolo unde nu se justifică prezența unor persoane de conducere, TESA și aşa mai departe, trebuie să facem reduceri. Am ținut neapărat ca în aceste reorganizări să nu afectăm personalul silvic de specialitate care lucrează pe teren. Deci nu se referă la pădurarii care sunt pe teren şi care protejează, ocrotesc pădurea zi de zi”. Contactat, directorul Direcției Silvice Sălaj, Viorel Mihiș, ne-a comunicat într-un mesaj scris că „în Sălaj, nici un angajat al RNP Romsilva – Direcția Silvică Sălaj nu își pierde locul de muncă. Organigrama noastră este corect dimensionată.”
Foto: Direcția Silvică Sălaj