Centura Zalău, o bătaie de joc

De câți ani este nevoie pentru a construi în România un drum în lungime de 15 kilometri? De un an, de doi, de 10, de 15? Vă spun eu. În cazul centurii municipiului Zalău este nevoie de mai mult. Pentru numele lui Dumnezeu, cred că și romanii construiau mult mai repede un drum cu o asemenea lungime, cred că și dacă se apucau zălăuanii să-l construiască din lopată și hârleț terminau mai repede. Nu, centura Zalăului, a cărui construcție a început acum mai bine de un deceniu, nu este gata nici acum. Tronsonul B trebuia finalizat anul trecut, în primăvară. Lucrarea nu este gata. Cred că suntem rușinea rușinilor. Cu toate acestea, nu mulți zălăuani sunt deranjați de faptul că drumul nu este gata. Mai nou, nemulțumirile sunt doar pe facebook, curajoșii sunt doar pe facebook. „Mini-lotul de 5 kilometri (și jumătate!) croșetează prin dealurile zălăuane pe doar o bandă pe sens și, deși încă este posibilă deschiderea în 2024, antreprenorul chinez nu pare a avea forța să o facă. Contractul a fost semnat în 31.07.2020 și are ordin de începere emis în 25.09.2020, cu 6 luni de proiectare și 24 de execuție. Lucrările în teren au început în 14.04.2021, deci ar fi trebuit să fie gata acum un an. Au fost probleme de toate felurile, un excelent exemplu de combinație dintre neputința birocratică (CNAIR/MT), finanțarea cu țârâita și neactualizarea prețului contractului la timp, plus incapacitatea tehnică (la noi nu a funcționat mobilizarea legendară a chinezilor). În plus, centura asta nici nu prea are suporteri. Așa că, fără presiune publică, fără mobilizare decentă a constructorului și fără chef administrativ, probabil că vom circula pe-aici abia la anul, deși o inaugurare în 2024 încă este, teoretic, posibilă”, este mesajul celor de la Asociația Pro Infrastructură. Sper că la finalizarea lucrărilor să nu îndrăznească cineva să taie vreo panglică, să tragă vreo ceremonie cu sute de poze și vizite înalte, pentru că ar fi culmea nesimțirii.

4 Thoughts to “Centura Zalău, o bătaie de joc”

  1. […] construcție a început acum mai bine de un deceniu, nu este gata… Articolul Centura Zalău, o bătaie de joc apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    ce sa asteptam dela austrada Tunelul Meses

  3. Anonim

    SJ Saracie Jale.

  4. Gigi

    Primărelului îi place să se tragă-n poze!

Leave a Comment