Primăria Municipiului Zalău a remis presei, marți la ora 19, un comunicat în care se arată faptul că toți zălăuanii care au suferit daune în urma fenomenelor meteo extreme de marți, se pot adresa Primăriei cu o evaluare a acestor daune (case, acoperișuri, autovehicule etc) cuprinse într-o solicitare scrisă, detaliată, însoțită de fotografii, în vederea centralizării acestor daune și ulterior a încercării autorităților municipale de a găsi soluții în scopul sprijinirii solicitanților.
„Având în vedere fenomenele meteo extreme din după-amiaza zilei de 28 mai 2019, se aduce în atenția persoanelor fizice și juridice din municipiul Zalău că în scopul centralizării pagubelor produse bunurilor (terenuri, construcții, autovehicule, etc.), până în data de 29.05.2019, ora 14:00, se pot transmite solicitări, însoțite de fotografii, pe adresa de e-mail primaria@zalausj.ro sau la Centrul de Relații cu Publicul al Primăriei municipiului Zalău, camera 4, care azi, 28 mai 2019, are program prelungit până la ora 22:00.” se arată în anunțul transmis prin Biroul de Presă, de către municipalitate.
IMPORTANT : Anunțul Primăriei NU reprezintă o confirmare sau o garanție din partea autorităților locale a asigurării de despăgubiri, sume de bani, materiale, etc, însă este necesară centralizarea datelor, estimarea pagubelor și cuantificarea acestora în condițiile în care va exista posibilitatea acordării, în perioada următoare, a unui eventual sprijin.
Un alt anunț important, valabil pentru elevii care învață la Școala Corneliu Coposu:
Miercuri, 29 mai, cursurile se suspendă în totalitate la această unitate de învățământ, din cauza avariilor grave suferite de clădirea școlii. Prin urmare, toți elevii, de la toate clasele, nu vor merge miercuri la cursuri, la Școala „Corneliu Coposu” din Zalău.
Atunci dupa ce ce mai postati ca ajuta primaria daca nu ajutati ce faceti ne mintiti
Eventual sprijin adica cei care au pile la primarie ce inseamna eventual
Chiar mai nedus pe la biserica, nu pot sa nu constat ca victoria dreptei in Salaj nu a fost bine primita sus!
dezastru grindina
Am trimis email la primarie dar nu am primit nici un fel de feedback…oare n am procedat corect?nu scria nimic concret …
Pentru declararea zonelor afectate din Salaj ca si zone calamitate (sinistrate), care pot fi eventual sprijinite din fondul de rezerva al Guevrnului?! Sau pentru asta trebuia Salajul sa fie „rosu” si nu „albastru” la alegerile de acum catvea zile.
Anul trecut in urma fenomenelor meteo din toamna PSD ajutoare NU ,,, acum in luna mai in urma fenomenelor meteo PSD ajutoare NU ,,,, TAXA de prima inmatriculare cu toate ca PSD guvernul a asigurat fonduri autoritatile PSD NU. PUNCT . ajunge a-ti guvernat destul la odihna tovarasi.
Macar sa ne fi scris că suntem luați în evidență…cei care am trimis e_mail…nimic…dezastruoasă e comunicarea cu primăria,toți sunt zmei până sunt votați….in rest suntem a nimănui!!