Echivalentul a 1.700 de euro reprezintă suma pe care Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj urmează să o achite, în urma unui acord de cooperare privind realizarea şi amplasarea unei plăci comemorative dedicate lui Simion Bărnuţiu la Universitatea din Pavia -Italia. Acordul de cooperare a județului Sălaj cu Ambasada României din Italia este cuprins într-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de CJ, de luni – 30 septembrie care urmează să fie supus pentru aprobarea consilierilor judeţeni. Conform proiectului de hotărâre, acest demers constituie o recunoaștere și o cultivare a importanței și valorii marii personalități a istoriei, culturii și spiritualității sălăjene și românești – Simion Bărnuțiu, pe plan județean, național și european, într-o manieră concretă. Simion Bărnuțiu -filosof, profesor, militant pentru drepturile românilor transilvăneni, pe pan european , în mod particular, a studiat la Universitatea din Pavia, fondată în anul 1361, între anii 1853 și 1855, luându-și doctoratul în drept”. Astfel, modelul plăcii comemorative este aprobat de Universitatea din Pavia şi corespunde cu modelele tradiţionale expuse în cadrul instituţiei italiene. De asemenea, locul de amplasare al acestei plăci comemorative a fost stabilit de Universitatea din Pavia, în curtea Alessandro Volta a sediului istoric al Universităţii, alături de plăcile comemorative dedicate marilor personalităţi care au studiat acolo.