Ziua Culturii Naţionale va fi marcată şi la Zalău. Marţi, 15 ianuarie, de la ora 14, Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi Biblioteca Judeţeană “Ioniţă Scipione Bădescu” vor organiza o manifestare dedicată acestei zile. Acţiunea, găzduită de Sala “Porolissum” a CJ Sălaj, îi va reuni pe toţi angajaţii instituţiilor de cultură subordonate administraţiei judeţene.
Cu această ocazie, va fi rememorată opera poetului naţional Mihai Eminescu, momentul fiind completat de un scurt program muzical oferit de orchestra Ansamblului “Meseşul”. Tot atunci, Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj, va oferi premii mai multor angajaţi ai instituţiilor de cultură sus-menţionate, care s-au remarcat în decursul anului 2012 în diverse proiecte şi programe culturale.