Cea de-a şaptea ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane” va fi marcată la finalul acestei săptămâni, la Zalău şi în Bobota, când vor fi organizate o serie de acţiuni. Astfel, vineri, 28 martie, de la ora 16, la Sala „Dialoguri europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, în cadrul momentului „Corneliu Coposu – 100”, participanţii sunt invitaţi la dezbateri şi lansările cărţilor „Jurnal din vremuri de război”, semnată Corneliu Coposu, şi „Monografia familiei Coposu: între istorie şi memorie”, scrisă de Marin Pop, ambele apărute la Editura Caiete Silvane în 2014.
Mai apoi, scriitorii bistriţeni Aurel Rău, Ioan Pintea, Olimpiu Nuşfelean, Gavril Moldovan, Vasile Dâncu şi Marin Mălaicu Hondrari vor susţine lecturi publice, pentru ca în cadrul momentului „Sălajul literar”, Carmen Georgeta Ardelean şi Franciscus Georgius să-şi lanseze volumele „Pactul cu ficţiunea. Cronici şi alte semne de carte”, respectiv „Trilogia franciscană”, publicate în acest an la Editura Caiete Silvane. Ziua se va încheia cu prezentări şi lansări de cărţi şi reviste.
Pentru sâmbătă, la Bobota, organizatorii au programat vizitarea locurilor natale ale lui Coposu, prezentarea unor cărţi şi dezbaterea „Corneliu Coposu, personalitate-simbol a Ţării Silvaniei şi a României”.
Zilele revistei „Caiete Silvane” sunt organizate de către CCAJ Sălaj, Revista şi Editura „Caiete Silvane”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj şi Primăria Zalău. Revista de cultură este editată de către CCAJ Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a CJ Sălaj, a Primăriei şi a Consiliului Local Zalău.