Florina Man
De acum înainte, Zalăul nu va mai fi așa cum îl știam, tern și prăfuit. Deși acest oraș nu are încă un teatru, Zalăul va deveni un important punct al artei teatrale pe harta României. Acest fapt se datorează Asociației “Pro Teatru”, fondată de actorul zălăuan Darius Prodan. După un debut răsunător în vara lui 2018, Asociația “Pro Teatru” a trecut la lucruri mari, prin multă muncă, seriozitate și determinare. Tot în anul 2018, Darius Prodan, alături de o mini-armată de voluntari, a pus bazele primei ediții a Festivalului Național de Teatru “Virgil Flonda”, festival care anul acesta va fi transformat într-unul internațional, prin participarea a două trupe de teatru din Republica Moldova.
Cine a fost Virgil Flonda?
Virgil Flonda s-a născut la 14 decembrie 1948 în satul Marin, județul Sălaj, unde a urmat și școala generală. Îmbrățișează cariera actoricească, din anul 1977, an în care a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) București. Activitatea să artistică s-a desfășurat, în principal, la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, unde a fost actor, iar o anumită perioadă a îndeplinit și funcția de director artistic. Era membru UNITER (Uniunea Teatrală din România) și a interpretat numeroase roluri în teatru și film. Spectatorii s-au bucurat de interpretările actorului Virgil Flonda timp de aproape trei decenii. Constantin Chiriac – directorul Teatrului Național din Sibiu – spunea despre actorul sălăjean: „Virgil Flonda a fost, este și va fi unul din cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Îi aduc acest omagiu în virtutea unei prietenii ce ne-a legat dincolo de limite, încercând să spun prin cuvinte ceea ce numai necuprinsul poate exprima. A fost un om mândru. Un artist născut, nu făcut!”
Ultimul rol al lui Virgil Flonda a fost în “Așteptându-l pe Godot”, în 2005, spectacol al Teatrului Național “Radu Stanca” Sibiu (TNRS), în regia lui Silviu Purcărete. Artisul sălăjean s-a stins în anul 2006.
Revenind la Festivalul “Virgil Flonda”, programul acestuia cuprinde un număr de șase spectacole de teatru. Va debuta cu piesa “Demonismul uman sau Violonistul Diavolului”, adusă de Teatrul Laborator “Arta și Gândul” din Chișinău, în regia lui Eugeniu Matcovschi. Acțiunea acestui spectacol are loc în trei perioade, timp în care Diavolul vizitează personalități marcante precum Niccolo Paganini și Giuseppe Tartini. Cea de-a treia perioadă se referă la zilele noastre, atunci când spiritul rău decide să-l pună la încercare pe un tânăr care visează să devină faimos. Toate aceste personaje vor semna un pact cu Diavolul, iar viețile lor vor suferi ulterior o întorsătură dramatică. În aceeași zi, se va desfășura al doilea spectacol-“Szutyok”, de aceasta dată, în limba maghiară, astfel că iubitorii de teatru, cunoscători ai acestei limbi (dar nu numai), se pot bucura din plin de acest eveniment cultural.
A doua zi a festivalului va avea în scenă cel de-al doilea spectacol din Republica Moldova, regizat de Roman Mălai. Este vorba despre “Vânătoarea de Șobolani”, aparținând Teatrului Satiricus “I. L. Caragiale” – Chișinău, care spune povestea a doi oameni singuratici în căutare de înțelegere și dragoste – pe fundalul produsului final al civilizației – în gunoiștea orașului. Gunoiul este produsul neîncetat al omenirii, dar în spatele lui, ca rămășițe ale vieții materiale, crește o grămada de gunoi spiritual și moral.
Cel de-al patrulea spectacol -“Banda”- este în regia lui Norbert Boda, vine din Cluj-Napoca și aduce pe scenă actori ai teatrului “Reactor”. Piesa este o dramă cu tentă polițistă, legată de o „crimă” care a avut loc cu zece ani în urmă. Un pompier voluntar și un respectat dealer de droguri se întâlnesc într-o cameră de motel cu un regizor snob de filme documentare, aflat în pragul succesului… cariere distruse și mister.
O altă piesă de teatru vine din capitala culturală europeană – “A fost odată în ’46”, a Teatrului “ AA” din Sibiu, avându-i în distribuție pe actorii Alis Pelle și Alin Turcu-Helena și Viktor, doi tineri ce străbat amalgamul emoțiilor pe partiturile lui Chopin. Se întâlnesc la un concert în Moscova, în luna decembrie a anului 1946. Nu se iubesc, dar se iubesc… cu joacă, cu frică, cu nerăbdare, cu gelozie, cu bucurie, cu lacrimi, cu dor. Conexiunea dintre cei doi transcende orice fel de limite pentru că „iubirea nu dispare niciodată”.
În ultima zi a festivalului de la Zalău, se va pune în scenă “One Life Show”, pe un text scris de Mihai Ignat, adus de “Teatrul Vostru” Sibiu. Personajele interpretate de actorii Adrian Neacșu și Alexandru Verzescu abordează problemele cotidiene simplu, direct și fără menajamente. Este un spectacol interactiv, în care cele două personaje tratează subiecte generale, trecând de la comedie la dramă și de la râs la amar.
Așadar, se anunță un festival epic la Zalău. Potrivit declarațiilor fondatorului Darius Prodan, “festivalul va avea loc în perioada 4-8 decembrie 2019, iar tema aleasă este- Speranța… Speranța unui viitor mai bun, în care vom avea, în cele din urmă un teatru și astfel de programe artistice vor deveni o normalitate. Reușim să spunem o poveste de succes în Zalău, o poveste a unei urbi cu 4-5 evenimente de teatru pe an, care ajunge să aibă un festival de 5 zile, cu 6 spectacole de teatru, plus conferințe culturale, ateliere de teatru și alte activități de profil. Vă invit să luați parte la această poveste!” Biletele sunt puse deja în vânzare, pe pagină oficială Pro Teatru: www.proteatru.ro
În ceea ce privește înființarea unui teatru la Zalău, Darius Prodan a declarat: “La ședința Consiliului Local al Primăriei Zalău s-a adoptat un proiect de hotărâre privind încheierea unui acord de colaborare între Asociația Pro Teatru și Primăria Zalău. Acesta presupune organizarea unor activități culturale în actualul Punct Termic 15, locație pentru care Asociația Pro Teatru se obligă să găsească finanțare și să o transforme într-o Sală Studio de teatru. O sală studio presupune o sală de dimensiuni reduse, care este flexibilă și multifuncțională, spațiul putând fi organizat în diverse variante. Ne sfătuim cu oameni specializați în acest domeniu din toată țară, deoarece vrem să oferim spectatorilor un spațiu de joc la nivel european. În privința numelui am ales că această sala să se numească după ceea ce a fost odată “Punctul Termic” – un loc cu temperatură și dinamică, un laborator al artei teatrale. Îi mulțumim pe această cale marelui artist Dan Perjovschi, care a apreciat ambiția noastră și a hotărât să facă o siglă a viitoarei săli de teatru din Zalău.”
hai florina noi poze cu, cupa!