Zalauani de profesii diverse, cadre didactice, oameni de cultura si elevi, au aflat, ieri, amanunte despre istoria medievala a Zalaului. Arheologii salajeni au prezentat la Muzeul de Arta Ioan Sima descoperirile rezultate in urma cercetarilor preventive realizate anul trecut pe suprafata unde se construieste Hala Agroalimentara. Sub genericul Din istoria medievala a Zalaului, dr. Dan Bacuet-Crisan si dr. Emanoil Pripon, cercetatori la Muzeul Judetean de Istorie si Arta din Zalau, au vorbit despre munca depusa si tehnicile de lucru, artefactele gasite, precum si despre caracteristicile comunitatii care a trait aici. Toate obiectele identificate pe acest santier de salvare, reprezinta rezultatul unui flux de munca si a unei cercetari complexe. Fiecare urma si fiecare groapa de aici are poveste a ei, care poate fi inteleasa abia dupa parcurgerea unor etape specifice acestei munci, fotografiere, cercetare, inregistrare, marcare, conturare si reconstituire, a explicat Dan Bacuet-Crisan. Cercetatorul a sustinut in fata numeroasei audiente o adevarata lectie de istorie si a precizat ca in zona a existat un nucleu medieval. Urme ale locuirii au fost estimate din perioada anilor 1100-1300, si ulterior, din secolele XVI-XVII, pana in secolele XIX-XX. Dan Bacuet Crisan a prezentat in Power Point imagini cu ramasitele unei constructii de lemn, cu cuptor, o constructie in care era prelucrat fierul, un cuptor pentru activitate mestesugareasca, obiecte ceramice si raritati, varfuri de sageata, cutite din fier, topoare, scoabe, gropi. Acesta a aratat in baza reconstituirilor ca in zona ar fi existat case si anexe, garduri care delimitau proprietatile, un grajd si o fantana din caramizi asezate fara liant. Din cauza inundatiilor, valea fiind in zona actualului Mol, comunitatea a abandonat acest perimetru si s-a mutat in zona strazii Olarilor, pentru ca mai tarziu, sa revina pe acest amplasament. Emanoil Pripon a facut dezvaluiri pretioase despre centrul de mesteri olari care era atestat aici, despre modul in care se pregateau viitorii mesteri si evolutia stilistica a creatiilor. Mai mult, a mentionat ca pe langa obiectele de ceramica gasite aici, au fost descoperite piese din sticla si portelan si monede. Nu in cele din urma, directorul Muzeulului Judetean de Istorie si Arta din Zalau, Corina Bejinariu, a precizat ca activitatea de cercetare a vietii din Zalaul vechi va fi continuata. Aceasta a dezvaluit ca activitatea de cercetare si documentare va include cunoasterea si intervievarea celor mai vechi familii din oras, aflarea modului de viata din trecut, a povestilor, intamplarilor si evenimentelor culturale. Initiativa se doreste a fi o completare a informatiilor oferite de manualele scolare, a nevoii de cunoastere referitoare la elemente de istorie locala. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judetean Salaj si Muzeul de Istorie si Arta din Zalau.