Peste 200 de elevi din România, Ungaria şi Republica Moldova au participat la finele săptămânii trecute la cea de-a XVI-a ediţie a Consursului de interpretare vocal-instrumentală „Viva la musica”. Competiţia, organizată de Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Primăria municipiului Zalău şi Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, s-a desfăşurat pe cinci secţiuni: pian, vioară, corzi grave, instrumente de suflat şi muzică vocală tradţională – instrumente populare – canto clasic. Premierea micilor muzicieni a avut loc vineri, 9 mai, începând cu ora 18, în sala „Avram Iancu”, din cadrul Primăriei Zalău.
Astfel, din totalul premiilor acordate nu mai puţin de 116 au fost adjudecate de concurenţii zălăuani. La prima secţiune, cea de pian, elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” au obţinute 67 de premii, printre aceştia numărându-se Cristiano Farcău, Alexandru Fazacaş,Alexandru Ţap, Alice Ghile, Antonia Ignat, Alexia Radu, Andreea Torge, elevi în clasele I-IV. La vioară, unitatea de învăţământ din municipiu şi-a adjudecat 19 premii şi menţiuni. Nouă premii au fost obţinute la secţiunea corzi grave, patru la cea de suflători, iar la cea de-a V-a, respectiv instrumente de suflat şi muzică vocală tradiţională-instrumente populare-canto clasic, 17 elevi zălăuani au fost premiaţi.
Pe lângă premiile şi menţiunile acordate la fiecare secţiune, juriul concursului a stabilit şi câteva premii speciale. Cu astfel de premii au fost recompensaţi Darius Stoica, clasa a VI-a, la secţiunea vioară, Lorena Ilieş, clasa a VIII-a – corzi grave, Filip Ştirb, clasa a X-a- suflători, Denisa Mirişan, clasa a VI-a – muzică tradiţională, toţi elevi ai Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău.
[…] Via: “Viva la musica” şi-a desemnat câştigătorii […]
Cam multe premii !