VIDEO: Lansare de carte: „Cronica discului”

Sala Porolissum a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS) a găzduit aseară lansarea volumului „Cronica Discului”, semnat de scriitorul și jurnalistul Daniel Mureșan – directorul cotidianului Magazin Sălăjean.

Momentul a fost unul special. Cu o sală plină, lansarea a fost precedată de un recital al trupei „Rockada”, o formație alcătuită din oameni faini, pasionați de muzică, de rock, de frumusețea muzicii.

Evenimentul a fost deschis de managerul CCAJS, Daniel Săuca, cel care l-a și convins pe autor să scrie acest volum apărut la Editura „Caiete Silvane”, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Prefața cărții este semnată de scriitorul și jurnalistul Daniel Săuca. „«Caiete Silvane»”, din câte ştiu, e una din puţinele reviste de cultură din ţară care are o rubrică permanentă de cronică muzicală. De la început, în urmă nici nu mai ţin minte cu câţi ani, titularul acestei rubrici este Daniel Mureşan, directorul ziarului «Magazin Sălăjean». Aici însă, Daniel scrie doar despre ceea ce îi place, despre discuri, concerte, festivaluri, aducând cititorilor şi noutăţi. Din partea unui cunoscător. De foarte multe ori, am aflat din rubrica lui despre albume noi interesante şi foarte interesante ale unor trupe cunoscute sau mai puţin cunoscute. Pe toate, sigur, măcar le-am ascultat «pe diagonală». Nu puţine discuri prezentate de Daniel Mureşan în publicaţia noastră le reascult şi astăzi. Dream Theater. Ian Anderson. Pink Floyd. Eric Clapton. Porcupine Tree. Al Di Meola. David Gilmour. Peter Gabriel. Yes… Scrisă, cum spuneam, de un cunoscător, rubrica se adresează mai ales iubitorilor de muzici, sonorităţi din zone, cred, mai puţin «prizate» de publicul larg de la noi. Şi e bine că e aşa. Necesarul ghidaj prin discografiile lumii e însoţit şi de comentarii ale autorului, gânduri, metafore. Imbolduri pentru a intra în minunata lume a creaţiei muzicale. Şi nu numai a celei muzicale. Ei bine, sunt bucuros că am putut fi, la Editura «Caiete Silvane», şi «naşul» acestei cărţi de cronici scrise de Daniel Mureşan, apărute în revista «Caiete Silvane». Un volum şi despre nevoia de a despărţi grâul de neghină în imensul «lan», spectacol al divertismentului planetar, al industriei muzicale globale. Ceea ce nu e deloc uşor”, a scris Daniel Săuca. În deschiderea evenimentului, subprefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, un pasionat de muzică și carte, a evidențiat rolul unei astfel de lucrări care completează frumusețea muzicii, o accentuează și o aruncă în brațele celor care iubesc cu adevărat muzica, o trăiesc și o redescoperă ori de câte ori simt nevoia de a-și bucura sufletul.

În încheiere, Daniel Mureșan, le-a mulțumit celor prezenți.

„De ce am scris această carte? Muzica rock și nu doar cea rock încearcă să ocolească logica minții, vrea să intre direct în suflet și acolo găsește bunătate, libertate, frumusețe și lumină. Sunt convins că cei mai mulți dintre voi ați găsit toate acestea ascultând muzică. Muzica rock nu este neapărat o chestiune de meloman, este și un mod de a trăi. Un rocker este un om liber. Pe el nu îl poți încătușa, nu-i poți pune bariere, șabloane. Un rocker vrea altceva, vrea libertate. Pe toate acestea le-am pus cap la cap și a ieșit această carte, dar nu a ieșit pur și simplu, ci datorită prietenului, amicului și colegului meu Daniel Săuca, care m-a invitat acum mulți ani să scriu o rubrică muzicală în Caiete Silvane. De acolo a început să se nască această carte. Îi mulțumesc lui Daniel pentru oportunitate, îi mulțumesc Simonei pentru că mă suportă și vă mulțumesc vouă pentru că sunteți frumoși și liberi”, a declarat Daniel Mureșan.

One Thought to “VIDEO: Lansare de carte: „Cronica discului””

  1. Fire Your Guns

    Un rocker vine spre dimineață acasă, bine „afumat”.
    – Ce ai, mamă? Ți-e rău? Ce să-ți dea mama?
    – Pune-mi o manea, să vărs!

Leave a Comment