În spaţiul expozițional Beciul Cultural al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău a avut loc astăzi deschiderea expoziţiei “Ceramica centrului de olari Tihău”. Astfel, în cadrul unui program amplu de cercetare a centrelor de olari și a ceramicii populare sălăjene – discutată în context regional și internațional al influențelor – asumat de MJIA Zalău, specialiștii Emanoil Pripon și Szabó Attila au realizat un discurs expozițional ce valorizează rezultatul documentărilor în teren pe tema ceramicii de Tihău, un prolific centru de olari de pe Valea Almașului.
Demersul științific susținut în perioada 2020-2021 completează rezultatele cercetărilor anterioare derulate de foști reprezentanţi ai muzeului: Ioan Augustin Goia și Elena Musca, respectiv însumează o suită considerabilă de piese ceramice deținute de muzeu și acumulate prin donații în cadrul documentării de teren care pot fi admirate în această perioadă în spaţiul expoziţional al muzeului. În cadrul vernisajului au fost aduse mulţumiri dascălului Gheorghe Both, fiu al satului Tihău, care a fost sursa principală de informație în cercetările specialştilor de la muzeu, acesta fiind gestionarul unei impresionante colecții muzeale locale ce enumeră printre altele piese reprezentative de ceramică de Tihău.
„Expoziția este însoțită și de un catalog trilingv care prezintă cadrul istoric al temei, istoricul cercetărilor, specificul meșteșugului (demersul tehnologic) aria de distribuire a ceramicii tihăuane, tipologia vaselor în formă și decor, respectiv 70 de piese ceramice reprezentative”, a precizat Szabo Attila, șef secție MJIA Zalău.