O întâmplare a făcut să îmi iasă în cale un artist român care trăiește și activează de ani de zile în Spania. Un interviu luat mamei sale mi-a facilitat întâlnirea cu artistul Vasile Valentin Both, un sălăjean născut în localitatea Luminișu și stabilit de aproape două decenii în Spania. Este un om deosebit, un artist care surprinde prin blândețe și dorința de face bine, prin insistența de a promova frumusețea României, a satului natal, inclusiv a prafului de pe ulița copilăriei. Acum, Vasile Valentin Both se află în România. Artistul va expune vineri, 15 octombrie, în localitatea Ileanda, în zona pieței agroalimentare, cu ocazia reuniunii producătorilor din cadrul Grupului de Acțiune Locală „Valea Someșului”. Cu această ocazie, Vasile Valentin Both va promova un spațiu rural cu tema „Țăranul român”, publicul fiind invitat să descopere picturile sale. Povestea artistului sălăjean este una care atrage atenția.
Reporter: Cine este omul din spatele artistului plecat cu ani în urmă din Sălaj?
Vasile Valentin Both: Sunt pictor, am 53 de ani și din 2004 locuiesc împreună cu soția mea în Spania, țară unde activez ca profesor de arte. Povestea călătoriei în lumea artei a început de copil. Mă jucam cu forme, cu cercuri desenate pe geamul ferestrelor înghețate în gerul iernilor de atunci, iar vara făceam forme în lutul moale din curtea părintească, în satul copilăriei mele, Luminișu. Pentru mine, Luminișu este cel mai frumos sat din lume. De aici a început totul. Am descoperit treptat culoarea, frescele bisericii din sat, pictura bizantină. Totul capătă o altă dimensiune prin tradițiile și obiceiurile locului în care m-am născut, un loc cu oamenii săi care îmi rămân adânc în suflet.
Rep.: Știu că există și povestea plecării dumneavoastră din România. Care este aceasta?
V.V.B.: Am plecat în calitate de turiști. Era pe la începutul anului 2004, era iarnă. Am plecat cu soția mea să vizităm o localitate aproape de Madrid, cu o mănăstire impresionantă a cărei construcție a durat mai mult de 60 de ani. Printr-un concurs de împrejurări decidem să ne stabilim reședința în Spania. După aproximativ doi ani ne-am mutat în nordul Spaniei. Sigur, integrarea noastră nu a fost ușoară. Atunci, România nu era în Comunitatea Europeană. Pe noi ne-a ajutat faptul că eram în lumea artei, o lume în care nu există frontiere. Am cunoscut oameni de artă care ne-au deschis porți. Limba era un impediment pentru că nu vorbeam spaniola.
Rep.: Activitatea dumneavoastră a continuat pe linie artistică și în Spania?
V.V.B.: Activitatea mea de artist continuă în Spania. Am participat la nenumărate proiecte culturale, la câteva expoziții de grup care s-au transformat în evenimente individuale. În aceste evenimente am încercat să păstrez și să promovez prin temele alese mai ales identitatea românească.
Rep.: De-a lungul anilor ați câștigat și o serie importantă de premii…
V.V.B.: Am avut șansa de a participa la câteva concursuri de nivel național și internațional, alături de nume prestigioase din lumea artei. În anul 2008 am reușit să câștig un loc doi pe plan național cu o temă aleasă în România. Am realizat câteva fotografii lângă biserica de lemn din satul Sisești, Maramureș. Am fotografiat și o tufă de mure. Imaginea a primit numele <mure românească>. Cu această lucrare am câștigat locul doi la concursul din Spania.
Rep.: Dar despre activitatea dumneavoastră profesională din Spania?
V.V.B.: Am lucrat la trei colegii publice din Spania, asta înainte de pandemie. Acum lucrez în atelierul meu unde am elevi la cursurile de specialitate. Împreună pregătim diferite proiecte culturale.
Rep.: Ce înseamnă arta pentru dumneavoastră?
V.V.B.: Să știți că arta înseamnă și multă sensibilitate, e muzică, e bunătate sufletească pur și simplu. Perioada asta de pandemie ne-a pus pe gânduri, ne-a îndemnat la reflexie, pe unii ne-a îndemnat să fim mai buni, mai uniți, mai buni ca și esență umană. Am avut câteva participări în anii trecuți, împreună cu primăria orașului în care locuiesc, și fundația tenorului Jose Carreras, la ajutorarea copiilor cu leucemie, dar și a femeilor cu cancer la sân. Mi-am dat seama și descoperim cât suntem de fragili, dar că împreună suntem mult mai puternici. Am lucrat alături de nume importante din artă și asta m-a făcut să cresc ca persoană, să învăț, în fiecare zi învățăm câte ceva.
Rep.: Nu vă este dor de casa părintească?
V.V.B.: În fiecare zi îmi este dor de casa părintească. Este un dor atât de caracteristic românilor, mai ales pentru cei care am trăit la țară cu obiceiurile, cu tradițiile de iarnă, dar și de peste vară, cu imaginea țăranului, cu jocul și portul popular. Toate acestea au o influență deosebită asupra noastră.
Rep.: Ce vă doriți de la viitor?
V.V.B.: Îmi doresc și vă doresc liniște, să fim mai liniștiți, noi, românii, să fim mai uniți, solidari, mai responsabili, să trăim cu speranța că totul se va termina cu bine. Să avem posibilitatea de a ne îmbrățișa din nou, să râdem, să redescoperim bucuria de a trăi.
foto: arhiva personală Vasile Valentin Both
