Valer Anceanu, notar public în Jibou

Valer Mihaiu Anceanu de Ciolt a fost o personalitate sălăjeană mai puțin cunoscută. Fost notar public în Șimleu și Jibou, doctor în științe juridice, om de vastă cultură, a marcat istoria interbelică și postbelică a orașului Jibou, până în momentul venirii la putere a regimului totalitar comunist, când a avut de suferit, la fel ca marea majoritate a elitei românești. Printre ei s-a numărat, desigur, nepotul său din partea surorii, Corneliu Coposu.
Valer Anceanu vede lumina zilei la Surduc, la 14 septembrie 1889 și a fost botezat pe data de 26 decembrie 1889. Ca nașă de botez a avut-o pe Maria Barboloviciu, născută Bocșa, soția vicarului Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu. Preot de botez a fost chiar vicarul Barboloviciu, iar moașă, Teodora Riza.
Aparținea unei vechi familii nobiliare, Anceanu de Ciolt. Ea este menționată în marele armorial nobiliar al lui J. Siebmacher, sub forma de Ancsán v(on) Csolth și avea diplomă de noblețe concedată la 10 iunie 1613. Familia Anceanu este înregistrată și de genealogistul Ardealului, Ioan cavaler de Pușcariu cu următoarele cuvinte: „Ancsán, Antsán de Cholt, csolt, in Mikola (Doboca) 6 patrifamilie, înnobilați de G. Bethlen 1613 și de la Francisc 1796 cu însemnele ce arată pe scut vânăt un păun”.
Simion Anceanu de Ciolt, cel mai îndepărtat înaintaș din familia Ancenilor, pe care l-am descoperit în documentele de arhivă, s-a născut în anul 1827 și a fost hirotonit preot în parohia Surduc, în anul 1856. În anul 1867 îl găsim ca vicearhidiacon surogat și inspector peste școlile naționale din Districtul Surducului, asesor consistorial și comisar delegat în cauze matrimoniale. El s-a căsătorit cu Ludovica Bohățiel, fiica lui Ioan Bohățiel, soră a vestitului căpitan suprem al districtului Năsăud, Alexandru Bohățiel.
Simion Anceanu și Ludovica Bohățiel au avut mai mulți copii. Cel mai mare, Iulian, s-a născut în anul 1857 în localitatea Orman, lângă Surduc. A absolvit Facultatea de Teologie la Gherla și a fost hirotonit ca preot în Surduc, în anul 1884. Au urmat Alexandru, magistrat, o profesoară și Augustin (Gusti), „arierat ca intelect”.
Din păcate, preotul Iulian Anceanu a decedat la vârsta de 49 de ani, la Spitalul din Cluj, în urma unui tragic accident de trăsură, pe data de 4 noiembrie 1906. În Registrul matricol al decedaților, la cauza morții sale este scris că „și-a înfrânt un picioru” (fractură femurală – n.n.). A fost înmormântat de un sobor de preoți, în frunte cu Vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu și protopopul tractului Surduc, Vasile Pop. Acesta din urmă era preot în Cristolț și i-a luat locul lui Iulian Anceanu, ca interimar la parohia Surduc.
Din căsătoria lui Iulian Anceanu de Ciolt cu Cornelia Vaida, fiica protopopului greco-catolic Gavril Vaida, au rezultat trei copii: Simion, Valer şi Aurelia.
Primul născut a fost Simion Anceanu de Ciolt, care a fost botezat cu prenumele bunicului său. El vede lumina zilei la data de 18 februarie 1885, la Surduc și a fost botezat pe data de 2 iunie 1885. Ca nași de botez i-a avut pe Alexandru Bohățiel, fostul căpitan suprem al districtului grăniceresc al Năsăudului și pe Susana Mihali, născută Bohățiel, preoteasă greco-catolică în Călacea. Preot de botez a fost Ștefan Ilieșiu, paroh și protopop în Cristolț, iar moașă, Teodora Riza. Așadar, iată că familia Anceanu de Ciolt se înrudea și cu celebra familie românească a Bohățieilor.
Cel de-al doilea copil a fost Valer, iar al treilea a fost Aurelia, mama lui Corneliu Coposu, născută pe data de 3 mai 1893, „o fată foarte frumoasă”, după cum o amintește Alexandru Vaida-Voevod în memoriile sale.
După moartea tatălui său și un an de doliu acordat preoteselor, Valer Anceanu, împreună cu mama, fratele și sora sa, au fost nevoiți să se mute din casa parohială de la Surduc și s-au stabilit la bunicul din Bobota, venerabilul protopop Gavril Vaida, care i-a întreținut la studii.
Valer Anceanu a absolvit studiile juridice, obținând diploma de capacitate pentru magistrați și avocați, precum și cea de doctor în Drept.
După absolvirea studiilor a fost încorporat în armata austro-ungară, contingentul 1911, eliberându-se cu gradul de plutonier TR la Cercul Teritorial Zalău.
În timpul Primului Război Mondial a fost încorporat pe front și s-a întors în toamna anului 1918, participând activ la prefacerile istorice și la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în calitate de comandant al Gărzii Naționale Române din Bobota și unul dintre adjuncții lui Iulian Andrei Domșa, comandantul gărzilor naționale române la nivel de județ.
În primele zile ale lunii noiembrie 1918, debutează şi în judeţul Sălaj procesul de constituire a Consiliilor şi Gărzilor Naţionale Române. În localitatea Bobota, pe data de 12 noiembrie 1918, sătenii s-au adunat în curtea casei parohiale şi au ales Sfatul Naţional Român din comună. Preşedinte a fost ales Valentin Coposu, în componenţa Consiliului comunal fiind aleşi apoi un vicepreşedinte, în persoana lui Vasile Muste şi 12 membri. Tot acum se constituie şi Garda naţională din comună, sub conducerea stegarului dr. Valer Anceanu, fiind compusă din 60 de persoane.
Valer Anceanu a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, însoțindu-l pe cumnatul său, preotul Valentin Coposu, care a fost ales delegat cu credențional din partea cercului electoral Șimleu Silvaniei. Ei s-au urcat în „trenul Unirii”, care venea dinspre Tăşnad, în gara Sărmăşag.
Despre participarea „bobotanilor” la istorica adunare, Nicolae Ciocean, participant la eveniment, fost primar al localității Bobota în perioada interbelică, relata următoarele: „La Teiuş, trenul a fost atacat cu arme de gărzile naţionale maghiare. Făceam şi eu parte din gărzile naţionale româneşti, conduse în Sălaj de dr. Iulian Andrei Domşa, având ca ajutor pe dr. Anceanu (Valer – n.n.) din Bobota. În tren cu noi era şi Ioan Arion, care ţinea în mână steagul românesc. Un glonţ duşman i-a luat viaţa. L-am dus în tren, aşa mort, până la Alba Iulia, unde preotul Valentin Coposu l-a înmormântat ca pe un erou al naţiunii. Lacrimile noastre de durere se amestecau cu bucuria înălţătoare a momentului. Noi, ţăranii sălăjeni, eram aşezaţi la Alba Iulia pe Câmpia lui Horea, martirul ţărănimii. Acolo ne-a vorbit despre întregirea neamului românesc neuitatul episcop Iuliu Hossu, într-o înflăcărată chemare către mulţime, pe care n-am s-o uit”.
Reîntorşi de la Alba Iulia, sălăjenii au adus la cunoştinţă celor rămași acasă hotărârile luate la Alba Iulia, care au fost primite cu mare entuziasm. La Bobota, preotul Valentin Coposu, împreună cu toţi enoriaşii, au înconjurat biserica, cu prapori şi în sunetul clopotelor, care anunţau marele eveniment.
Însă, după fixarea liniei demarcaţionale în Sălaj: Hodod-Ţigani (azi Crişeni) – Zalău-Vârşolţ-Ciucea, populaţia românească rămasă în afara ei, din plăşile Crasna, Şimleu şi Tăşnad, au trăit câteva luni sub teroarea instaurată de bandele maghiare bolşevizate. Aceştia „terorizau, urlau, înjurau pe români, nelinişteau locuitorii, mâncau şi beau unde apucau, dezertau şi veneau alţi noi, nu ascultau de nimeni”.
Fruntaşii politici ai românilor din zona Şimleului au fost arestaţi şi acuzaţi de „trădare de patrie”, fiind întemniţaţi, mai întâi la Şimleu, apoi la Nyíregyháza şi Budapesta.
Valer Anceanu și cumnatul său, Valentin Coposu, au fost arestați pe data de 22 martie 1919 și duși pe jos până la Șimleu, iar de aici la Carei și mai departe în Ungaria.
La Carei are loc un incident, despre care aminteşte un alt ostatec, Coriolan Meseşan, avocat în Şimleu, care spune că l-a întâlnit pe Valentin Coposu şi pe Valer Anceanu, „candidat de avocat”, în gara din Carei. Afirmă că „observându-l un căpitan pe voluminosul părinte Copos îi aminteşte constatarea poetului maghiar: «Deşi supt dar nu rupt», iar un soldat spune că ar scoate dintrânsul 100 kg …săpun”.
După lungi tratative, la cel mai înalt nivel, deoarece a intervenit şi prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, s-a ajuns la un schimb de ostateci, care a avut loc la Tiszafüred, pe data de 23 mai 1919.
Valer Anceanu a fost judecător de instrucție la Tribunalul din Zalău, judecător de ocol la Șimleu Silvaniei, iar din anul 1927 a fost numit notar public în orașul Jibou.
În ziarul șimleuan „Plugarul”, șeful Judecătoriei de Ocol, dr. Coriolan Meseșian publica planul de activitate pe anul 1924, din cuprinsul căruia aflăm și sarcinile pe care le avea de îndeplinit judecătorul de ocol, dr. Valer Anceanu: „a) toate causele criminale, delicte, contravențiuni, îndrumate la judecătoria de ocol; b) agendele judecătorului de instrucție; c) recercările în cause criminale; d) plângerile verbale în materie criminale în zi de vineri de la 9-12 ore a.m.; e) actele de lăsământ; f) desbaterile în cause de cărți fonduare; g) anularea documentelor și a hârtiilor de valoare”.
Valer Anceanu s-a căsătorit cu Maria Elena Gheție, fiica vicarului greco-catolic, Alexandru Gheție, născută la 1 august 1897 la Gherla, unde tatăl său era profesor de teologie, înainte de a fi numit vicar al Silvaniei. Din păcate, nu au avut copii.
Stabilit la Jibou, s-a implicat activ în viața culturală a urbei de pe Someș, făcând parte din despărțământul Jibou al Astrei, în cadrul căruia a susținut numeroase conferințe și prelegeri poporale. De asemenea, a făcut parte din comitetul de conducere al școlii românești de stat din Jibou, condusă cu mare pricepere de Dumitru Ilea, altă mare personalitate care a activat foarte mult timp în Jibou.
S-a implicat și în viața politică în cadrul Partidului Național Român, devenit după anul 1926 Partidul Național Țărănesc. Aici a fost implicat și socrul său, vicarul Alexandru Gheție, fost președinte al organizației sălăjene a PNR, cumnatul său, Valentin Coposu, nepotul său, Corneliu Coposu, familia Pordea, din care se trăgea soția sa și mulți alți sălăjeni înrolați sub steagul partidului condus de Iuliu Maniu.
În calitatea sa de participant la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940 a avut de suferit. A fost „dispensat” din postul de notar public și s-a refugiat în România rămasă neocupată. A cerut și a primit postul de notar public la Deta, județul Timiș, unde a funcționat până la sfârșitul lunii mai 1942, când a cerut transferul în localitatea Făget, județul Severin. Aici a funcționat până la mijlocul lunii august 1945, când a revenit la Jibou și a ocupat postul avut înainte de Dictat.
La numirea sa în Jibou, Valer Anceanu spune că a fost recomandat și „chiar repus prin hotărârea Prefecturei județului Sălaj No. 8606-1945, ocupându-mi postul de notar public în Jibou în urma Deciziei Ministerului Justiției”.
După desființarea ilegală a Partidului Național Țărănesc s-a înscris, la insistențele lui Ioan Opriș, președintele organizației județene, în Partidul Național Popular: „De prezent sunt înscris în Partidul Național Popular, în urma recomandării prietenului Ioan Opriș, subprefect și deputat de Sălaj.
Prietenul Ioan Opriș este președintele organizației județene Sălaj a P.N.P. care activează în cadrul și conform programului F.D.P. (Frontului Democrației Populare – n.n.).
M-am înscris în partidul N.P. deoarece ca unul care muncesc trebue să mă încadrez în ritmul vremurilor noui și acest partid în programul său tinde la propășirea Republicei Populare Române pe teren politic și economic”.
Aceste informații le aflăm dintr-un memoriu al lui Valer Anceanu adresat Biroului de Siguranță Jibou, la 26 iunie 1948.
În urma instaurării regimului totalitar comunist a avut și el de suferit, fiind urmărit în permanență de către Securitate și marginalizat. La data de 14 februarie 1953, într-o sinteză privind activitatea „elementelor dușmănoase infiltrate în Aparatul Justiției” din raza raionului Jibou, este amintit și Valer Anceanu, la vremea respectivă secretar al Notariatului de Stat din Jibou. În document se afirmă, printre altele, că nu avea „manifestări fățișe” contra regimului comunist și că „activitatea lui se rezumă la vizitarea elementelor reacționare cât mai des”, că era „un element dur”, iar „discuții nu face decât cu elemente la cari are încredere”.
La 12 decembrie 1955, Secția raională a Securității Jibou întocmește un referat asupra lui Valer Anceanu. Printre altele, i se reproșează că s-a înscris în Partidul Național Țărănesc Maniu, în anul 1932, „activând alături de aceștia până la autodizolvarea PNȚ-ului în comuna Jibou, fiind legați de ei și pe linie de rudenie după soție, care se trage din familie de foști conducători PNȚ” și că întreținea „legături prin corespondență cu rudele sale fugite în SUA cari au fost conducători PNȚ”. În acest sens, este amintită familia Pordea, „foști mari conducători PNȚ” și Liți Pordea, soția marelui industriaș Max Aușniț, care era „fugită din țară împreună cu soțul său și sunt semnalări că ar întreține legături cu vreun serviciu de spionaj și cu frații săi Pordea Cornelia și Alexandru cari sunt întreținuți de familia Ancean în satul Cuceu-Jibou”, după ce li s-a stabilit aici Domiciliu Obligatoriu și au rămas fără niciun venit.
Semnatarii referatului cer aprobarea Securității pentru „trecerea lui în evidența dosarului de obiectiv Nr. 92 ca fost PNȚ și întreține legături cu rudele sale din SUA”.
În urma referatului amintit mai sus, Valer Anceanu a fost încadrat cu informatori și i s-a deschis dosar de Urmărire Informativă. Astfel, la 15 decembrie 1956, de la „sursa” cu nume de cod „Olt Petru” aflăm că notarul public Valer Anceanu ar fi afirmat următoarele: „Franța, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Olanda și R.F. Germană, s-a făcut un fel de State Unite Europene și că se poate călători fără pașaport, iar sediul este la Paris”. De aici rezultă că era la curent, prin diferite surse, cu ceea ce se întâmpla în Occident, respectiv punerea bazelor Uniunii Europene.
Valer Anceanu a decedat la vârsta de 73 de ani, pe data de 18 martie 1962, la Cuceu, fiind înmormântat în cimitirul din Surduc.
Marin Pop
(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)