„Universul Mama” – o carte de citit cu sufletul, nu doar cu ochii

Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj a organizat miercuri, o emoţionantă lansare de carte  intitulată „Universul Mama”, un  volum de versuri care a văzut lumina tiparului sub egida  Casei de editură “Max Blecher”, volum ce aparţine poetului Vasile George Dâncu. La evenimentul desfăşurat la Biblioteca liceului Pedagic Gheorghe :incai din Zalau,  au participat, alături de autor, Daniel Săuca, directorul CCAJ Sălaj, Florica Pop, director al Bibliotecii Judeţene, Viorel Mureşan, profesor poet şi publicist şi Vianu Mureşan, profesor de filosofie şi critic literar. Vasile George Dâncu s-a născut la 3 august 1973 în Năsăud și trăiește la Cluj-Napoca. Este poet, publicist, editor și manager cultural. A publicat volumul de poeme „Biografia secretă” (2003), distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România — Filiala Cluj.

„După ce am citit Universul Mama de Vasile George Dâncu, am rămas cu senzația copleșitoare că am asistat la un recviem cântat de un cor de copii” , a declarat Ion Mureșan. „Față în față cu cele mai copleșitoare și mai pândite de stereotipii teme ale poeziei dintotdeauna — Mama și Iubirea ei esențială, Viața, Timpul, Moartea —, Vasile George Dâncu alege formula încăpătoare a scrisorii târzii către cea dispărută. Efectul e radiant. Epistolarul funcționează perfect, căci intervine firesc amintirea, iar vocea Mamei e încorporată textului memorativ. «Vina supraviețuitorului» poate fi ruminată oarecum la adăpost — despărțirea se amână câtă vreme dialogul, iată, continuă. Sub alchimia versului nostalgic se ivesc valorări arhetipale. Copilăria e recuperată acum, vers cu vers, ca scenă pe care Mama evoluează cu naturalețe și face, în același timp, Istorie. Locuirea fericită își delimitează retrospectiv hotarele și pregătește situarea într-o perspectivă mai largă — a satului, a lumii. Fiecare poem asumă statura reconstituită a Mamei și o preface în chiar temelie interioară pentru pasul următor. Cele douăzeci de epistole îmbracă frânturi autobiografice, confesiuni discrete, pe ton de meditație elegiacă, exerciții de luciditate, autoscopice, accentuând unicitatea unui sentiment până la a-l livra, expresiv, general-umanului.” , descris volumul, Irina Petraş, preşedintele Uniunii Scriitorilor filiala Cluj. Toţi cei prezenţi, elevi, profesori şi invitaţi, au primit câte un exemplar din volumul de versuri, cu autograful autorului.

Poetul, vizibil emoţionat şi cu gândul la cea care a reprezentat, de fapt, motivaţia şi izvorul acestei cărţi de versuri şi a lansării ei, a vorbit în faţa celor prezenţi, în special copiilor care au dorit să participle la această lansare, în cuvinte simple şi emoţionante. Discursul său, lipsit de fastul şi grandoarea care uneori caracterizează o lansare de carte, a fost un îndemn, ca atât cei mici cât şi cei mai mari, care mai avem încă părinţi, să încercăm să rupem mereu o fărâmă de timp pentru ei cât mai des, pentru ca mai târziu, faptul că nu am făcut-o, să nu ne urmărească tot restul vieţii.  Scrisă într-un limbaj dezarmant de sincer, extreme de uşor de citit, de înţeles şi de aşezat în gând, prin cuvinte şi expresii pe care cu toţii le folosim la un moment dat în contexte mai mult sau mai puţin asemănătoare, versurile lui Vasile George Dâncu sunt, prin ceea ce transmit, capabile să emoţioneze pe loc, adânc, până la “plăselele” sufletului.

Cei care vor avea curiozitatea să o parcurgă, vor constata la finalul celor douăzeci de poezii, scrise într-un stil cu totul special, că simt şi văd diferit nu doar gândul pentru, sau către mama, ci fapta ce trebuie făcută, dovada ce trebuie arătată celei mai scumpe fiinţe de pe Pământ, cât mai repede şi mai des cu putinţă. Pentru unii, aceste versuri pot reprezenta o breşă, o şansă crăpată în “muntele” de regrete al vieţii, prin care se pot strecura şi ajunge în locul în care îşi pot cere iertare faţă de mama, nevăzuţi şi neştiuţi de nimeni, decât, poate, de ea.  Pentru alţii, cei cu care timpul este mai darnic, este o carte-avertisment, o carte care odată citită, poate să oprească poate cel mai trist moment trăit de fiecare la un moment dat, “prea-târziul”.