La 15 km nord de Cagliari, într-o localitate cu un nume încântător – San Sperate – se află unul dintre cele mai inedite muzee pe care le-am văzut vreodată. Ctitorul acestuia este sculptorul sard Pinuccio Sciola, un țăran la origini, al cărui talent imens l-a făcut cunoscut în toată lumea.
Pinuccio Sciola s-a născut în 1942. Familia lui cultiva pământul, el a simțit nevoia să „cultive” pietrele. Dintr-un bloc paralelipipedic folosit ca bancă a creat un om asemenea lui, un băiețandru cu jacheta prea strâmtă și cu beretă, așa s-a născut prima lui sculptură… Doi prieteni au furat-o din curtea casei și au înscris-o la un concurs de creație unde nu doar că a câștigat premiul întâi, dar a devenit simbolul expoziției. I s-a dat numele „Pietrarul” și i-a adus autorului, care avea 17 ani, o bursă la Academia de Artă din Cagliari. A fost primul pas al tânărului sculptor pe drumul faimei, ajungând să fie cunoscut în toată lumea.
Ce îl deosebește însă pe Pinuccio de alți sculptori faimoși ai lumii e relația sa cu piatra. Dacă alții au văzut-o doar ca pe un material de modelat, Pinuccio i-a căutat sufletul, sângele și mai ales vocea. A îmbrațișat-o ca pe o iubită și a tăiat-o în feluri prin care a încercat să îi dea voce. Pentru că sculpturile din Grădina Sonoră vorbesc. Vibrează. Fiecare are altă voce.
Explicațiile le-am primit de la Maria Sciola, fiica sculptorului. Lucrările sunt expuse în minunata Grădină Sonoră din San Sperate, unde la intrare te întâmpină Pietrarul. Vizita începe cu un filmuleț în care sculptorul Pinuccio Sciola își expune conceptul său privind sufletul pietrelor, ba chiar și momentele în care a văzut cum, tăindu-le, unele chiar au „sângerat”. Vizita continuă prin grădina unde, printre sculpturi, își fac locul lămâi și măslini. Iar pe operele de artă, spre deosebire de cele expuse în muzee, cresc mușchi sau licheni. Conceptul acestui muzeu e inedit, inedită e și desfășurarea vizitei – puține sunt locurile în care poți efectiv să îmbrățișezi exponatele. În plus e un loc special și pentru că se adresează și unei persoane care nu poate vedea, dar aude sunetele sau unuia care nu aude, dar simte vibrațiile pietrei.
În filmul de prezentare văzusem cum domnul Sciola trecea cu delicatețe o piatră de mărimea unui săpun peste vârful uneia dintre aceste pietre modelate într-un anumit fel și aceasta i-a răspuns cu un sunet. Același lucru l-a făcut Maria în vizita noastră, a trecut piatra cea ca un săpun peste una din operele expuse și aceasta i-a răspuns. Ne-a explicat și diferențele dintre sunete. „Acesta este calcar, e o rocă ce se formează sub apă, sunetul acesteia diferă în funcție de profunzimea tăierii și de compoziția moleculară. Bazaltul în schimb e o rocă vulcanică, un semn de foc, iar sunetul său e profund, e ca un urlet care vine din pământ”. Acesta este sensul Giardino Sonoro, Grădina Sonoră. Un cor de pietre uriașe, așteptând în tăcere stimulul „săpunului” care le dă grai.
Pinuccio Sciola a plecat dintre noi în anul 2016 și cred că acum dă voce pietrelor din tărâmul îngerilor. Dar a lăsat și aici, în satul lui din care nu a vrut să plece niciodată un mic crâmpei de paradis. Plus multe alte lucrări expuse în toată lumea. Activitatea lui e continuată de Asociația PS Museum și de fiica sa Maria Sciola, care a lucrat împreună cu artistul în ultimii săi ani, și care acum gestionează muzeul Pinuccio Sciola și Grădina Sonoră. Mulțumim Maria pentru amabilitate și gentilețe. Iar dacă ajungeți în Sardinia, puneți pe lista cu obiective de vizitat Grădina Sonoră. Veți pleca de acolo cu sufletul vibrând!
Simona Ciulea
[…] cu jacheta prea strâmtă și cu beretă, așa s-a născut… Articolul Un muzeu sonor – Giardino Sonoro apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]