Motto: „Șase minute de lectură pe zi reduce nivelul stresului cu până la 68%.” (Studiu. Universitatea din Sussex, Anglia)
Oare, lectura de plăcere (cititorul plezirist) este pe cale de dispariție în România?
În acest eseu nestructurat, voi face cunoscute unele păreri personale despre problemele enumerate în titlu. Sunt opiniile unui cititor de cursă medie care, încă, mai crede în actualitatea aserțiunii cronicarului moldovean Miron Costin (1633-1691) din „Predoslovia” (prefața) la lucrarea „De neamul moldovenilor”, în care aduce un elogiu scriiturii și lecturii „…căci nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților.” Eruditul cronicar vede în textul scris o „iscusită oglindă a minții omenești”, iar din lectura lui desprindem noi semnificații: lectura este „zăbavă”, adică un moment de răgaz, de odihnă, de distracție, în care cititorul trăiește bucurii ale sufletului, deci estetice, dar și cognitive, deci „cu folos”, instructive.
Imboldul de a scrie despre lectură/citit și cititor s-a născut în urma aflării concluziilor mai multor barometre de lectură, cele care ne oferă o imagine asupra cititului dintr-o țară într-o etapă din viața acesteia. La începutul anului în curs, un parlamentar, Sebastian Burduja, a depus forului legislativ românesc un proiect de lege pentru instituirea „Zilei Naționale a Lecturii” în România, în data de 15 februarie. În această dată s-au născut „doi mari cărturari ai noștri, ctitori ai școlii și culturii românești: Titu Maiorescu și Spiru Haret.” Această zi națională va avea darul „de a crea cadrul pentru implicarea autorităților locale și centrale… în activitatea de încurajare a lecturii…”. În expunerea de motive, parlamentarul face cunoscute datele unui sondaj de opinie realizat de „Institutul Român pentru Evaluare și Strategie” în 2018. Sondajul arată că: 16% dintre români citesc cărți lunar, în timp ce 35% declară că nu au citit nicio carte etc. , etc.
Un alt studiu, cel al „Eurostatului” (organism ce se ocupă cu statistica Comisiei Europene), arată că românii dedică lecturii numai 5 minute pe zi și că doar 62% se raportează la lectură ca modalitate de a-și petrece timpul liber. Doar 20% dintre români citesc o dată pe lună și 8% o fac zilnic. Mi-am amintit de aceste cercetări urmărind o emisiune informativă pe un post de televiziune într-o seară din luna septembrie. Am aflat atunci unele sumare informații privitoare la concluziile unei recente anchete/sondaj privitor la cititul din România zilelor noastre. Numai 1,3 milioane de români mai citesc astăzi; 35% dintre ei nu au citit nicio carte; lectura de plăcere este pe cale de dispariție ș.a.m.d.
Nu cred că în țara noastră lectura a încetat a mai fi un hobby, deci o plăcere. În schimb, trebuie să subliniem ideea că orice plezirist este azi un om dilematic. E foarte greu să alegi din noianul de posibilități ce le oferă lumea modernă. Oricum, în modul de manifestare a pasiunii extraprofesionale au apărut esențiale mutații: e aproape imposibil să te limitezi doar la a avea un singur hobby într-o „piață a ofertelor” atât de bogată și variată; „meniul” spiritual s-a înnoit din temelii pentru că azi a fi „cool” înseamnă altceva decât ieri; a fi cititor de plăcere presupune a „satisface” două doleanțe – de a fi în pas/sincron cu noul din profesie, dar și a-ți îmbogăți registrul trăirilor sufletești și spirituale, ce nu totdeauna sunt tangente cu cele strict ocupaționale. Mai mult, în orice hobby ai avea, ești obligat a fi restrictiv. De ce? Pentru că, la rândul lui, orice domeniu al lumii de azi este un adevărat „imperiu” informativ, din care, volens-nolens, trebuie să alegi valorile cele mai de succes, mai deschise spre nou. Spre exemplu, un pasionat de literatură, este „obligat” să se rezume doar la 1-2 autori pentru că a-i citi și cunoaște pe mai mulți, este aproape imposibil.
Nu pun la îndoială veridicitatea cifrelor oferite în chip de concluzii. Consider, însă, că modul în care sunt concepute și desfășurate azi barometrele de lectură de instituțiile abilitate în acest sens este unul irelevant. De ce, prin ce anume? Ca persoană ce urmărește permanent viața culturală/literară, interesul pentru lectură, pentru citit în general, criteriile după care se alcătuiesc/stabilesc statisticile ce structurează un barometru de lectură, sunt de părere că: nu-i relevant interesul pentru lectură, prin numărul de cărți cumpărate de cineva într-un an și nici de câte ori a trecut pragul unei biblioteci. De asemenea, se aplică același chestionar/sondaj la toate categoriile sociale, profesionale, la toate vârstele.
Nu-i bine pentru că altfel se pune problema cititului la un profesor, scriitor, elev, șomer, pensionar, țăran sau intelectual. Așa cum nu putem aduna merele cu perele, ori cu prunele, nucile ș.a., tot așa nu putem pune problema cititului la fel pentru toate categoriile de oameni dintr-o societate. Din păcate, nu am văzut de mulți ani un chestionar pe baza căruia se stabilește barometrul de lectură. Am, însă, în vedere cifrele și unele categorii de întrebări la care se referă acestea. Nu fac, Doamne ferește, un rechizitoriu al problemei, dar câteva opinii, propuneri, îmi permit să le fac cunoscute, chiar dacă ele, unele, sunt paralele cu metodologia după care se alcătuiesc chestionarele.
Pornesc de la ceea ce vreau de la un sondaj/chestionar pentru a realiza un barometru de lectură. De aceea, cred că n-ar fi lipsit de interes să avem în vedere și aspecte pe care îmi permit a le așterne pe hârtie, cu riscul de a fi ținta ironiilor celor ce se consideră experți în domeniu. Aș face sondaje diferențiate, pe categorii sociale, profesionale, nivel de pregătire, mediul în care trăiesc, eventual vârsta etc. Ar fi mai mult decât interesant să aflăm ce citesc scriitorii, profesorii, funcționarii publici, șomerii, pensionarii, cei de la țară, navetiștii, preoții, cei din MAI și MAN, muzicienii, sportivii, actorii etc. Nu toți aceștia laolaltă formează cetățenii unei țări? De asemenea, n-ar fi deloc deplasat să aflăm de ce nu citesc unii dintre semenii noștri, nu-i suficient să-i arătăm cu degetul că n-o fac! Îi considerăm cititori doar pe cei care parcurg volume/cărți? Unde îi încadrăm pe cei care citesc consecvent doar presa din domeniul ce-i preocupă: alții au devenit internetonauți, cititori ai Liternetului etc. Pe aceștia unde îi includem? Sunt destui semeni care, având în vedere sutele de posturi de televiziune, se informează doar din acestea, au emisiuni ce-i pasionează, ce le sunt hobby-uri. Ce urmăresc ei nu presupune și lectură? Ne-am obișnuit să-i luăm drept etalon de cititori doar pe pasionații de beletristică. A face o astfel de „discriminare”, este o mare greșeală.
Astăzi se vorbește tot mai puțin de conceptul de cultură generală. În locul ei, s-a impus nevoia de cultură de specialitate. În condițiile unei explozii informaționale de nedescris prin amploare, varietate și inedit, a fi în pas cu noul din diverse domenii ale artei, culturii, științei, tehnologiei în general, este aproape imposibil. Trăim într-o lume a concurenței. În ea înving cei mai informați, mai cunoscători ai domeniului, mai inventivi, mai îndrăzneți, mai performanți. La toate acestea nu se poate ajunge decât printr-un efort deosebit, efort din care nu putem exclude și lectura. Cu ea se începe totul. Azi sunt puternici, sunt bogați oamenii informați. În cazul acestora, nu putem vorbi de lectură din pasiune, ei nu sunt cititori pleziriști, chiar dacă pasiunea/profesia lor este într-un domeniu neartistic?
Niciodată în lume, în istoria neamului omenesc, nu s-a citit, studiat, cercetat, inventat etc., atât cât se face azi. Toți cei implicați în cele enumerate n-au fost niște analfabeți certați cu lectura, cu studiul textelor din domeniu. Da, de acord cu cei care spun că se citește azi mai puțină literatură beletristică. Acum arta cuvântului nu mai este chiar pe podiumul preferințelor cititorilor! Este explicabil din mai multe puncte de vedere. Lumea de azi nu mai crede în ficțiuni, cei avizați vor spune, asemenea lui Mario Vargas Llosa, că în beletristică totul e minciună, totul e inventat, nu-i plauzibil. De aceea, se preferă cărțile de memorii; însemnările de călătorie; cărțile-dialog cu personalități, deci literatura tangentă și cu realitatea. Scriitorii, în destul de mare număr, și-au pierdut pe drum cititorii! Vina, în cea mai mare măsură, o au creatorii de lumi ficționale. De ce? Pentru felul în care scriu. Ei o fac în așa fel încât ai impresia că scriu doar pentru colegii de breaslă sau pentru criticii literari. Noul mod/stil de a scrie poezie azi, mai ales după postmoderniști, i-a îndepărtat pe oameni de poezie, ei n-o înțeleg, chiar dacă au unii studii superioare. Îi numim pe aceștia analfabeți funcționali? Cred că prea ușor, prea repede am adoptat această sintagmă. Un literat dacă citește un text juridic, un text scris în stil științific invadat de termeni de ultimă oră în domeniu , cu siguranță nu-l va înțelege decât, poate, parțial. Îl considerăm pe respectivul literat un analfabet funcțional? Cred că nu-i potrivit să judecăm/privim lumea în alb și negru. Uităm că spectrul fiecărei culori este infinit!
Prea ușor, fără o analiză complexă a ceea ce înseamnă a citi, am acceptat ideea că în România nu se citește azi! Nu-i adevărat! Nicicând nu s-a citit mai mult în această țară ca în zilele noastre. Dovezi? O infinitate. Azi dacă nu ești informat ești un om pierdut, paralizat, nu poți să te urci nici în metrou! Au proliferat editurile, publicațiile de toate categoriile, numărul posturilor de televiziune, la târgurile de carte este puhoi de lume. Toate acestea pentru cine sunt? Ar mai avea șanse de existență ele dacă oamenii nu ar fi avizi de cunoaștere? Poți cunoaște dacă nu citești, începând de la binevenitul prospect ce însoțește un aparat? Un alt exemplu: se organizează concursuri de cultură de către unele televiziuni . Pe programul TVR 2 este emisiunea-concurs de mare succes și cu audiență „Câștigă România !”. Au fost zeci de cetățeni participanți, de toate vârstele, profesiile, din multe medii ș.a.m.d. N-au fost din elita intelectualilor. Dar au dovedit că sunt cu adevărat oameni de elită prin varietatea cunoștințelor etalate. Ele n-au fost câștigate la loz în plic, ci au fost dobândite prin ore de studiu, de lectură, prin mult nesomn!
Un alt aspect ce trebuie avut în vedere în actul lecturii este relația dintre acesta și lumea în care trăiește cititorul. Mai are cititorul liniștea necesară parcurgerii și trăirii emoționale sau spirituale a unui text când țara este într-o stare permanentă de confruntare între cei aleși să ne conducă? Instabilitatea guvernamentală face viața oamenilor să fie sub semnul incertitudinii, a nesiguranței, a fricii pentru ziua de mâine. Cronicarul Miron Costin în „Letopisețul Țării Moldovei” numea astfel de perioade de criză politică drept „cumplite vremuri”. În timpul lor și actul lecturii este suspendat, oamenii caută disperați informațiile din mass-media pentru a afla ce se petrece și a cunoaște încotro se îndreaptă „corabia debusolată” numită România. Greu de răspuns. Atunci, rămânem tot cu singurul prieten ce nu ne dezamăgește și nu ne trădează, textul, opera, cartea.
Ce-am urmărit prin acest „deșănțat” text, cum l-ar numi scriitorul Costache Negruzzi? Am „zăbovit” mai mult asupra faptului că există diferențe între stilurile folosite în principalele domenii de activitate. M-am referit cu precădere la stilul artistic sau beletristic, la comunicarea tipică artei cuvântului-literatura. În textul literar comunicarea este una de tip figurat, ceea ce înseamnă că ea trebuie decodificată, „tradusă” în limbajul denotativ, concret, obișnuit. Acest lucru trebuie să-i învețe profesorul de limba și literatura română pe elevi, de aceea eu mă consider, în primul rând, un dascăl de citire. Procesul citirii, al interpretării unui text literar nu-i unul facil, el presupune, în primul rând, o foarte bună cunoaștere a sensului cuvintelor, apoi a specificului comunicării figurate în care multe cuvinte sunt folosite cu sens conotativ sau figurat, acesta fiind diferit de sensul concret, denotativ pe care îl folosim în comunicarea nonliterară.
Pentru ca lectura unui text să nu fie zadarnică, o primă condiție este buna cunoaștere a vocabularului limbii române pentru că „fără a cunoaște puterea cuvintelor, e imposibil să cunoști oamenii” (Confucius), iar „a citi și a nu înțelege este a vântura vântul” (Miron Costin).
Parafrazându-l pe istoricul Nicolae Iorga, putem spune că te poți numi cititor „numai dacă și înțelegi ceea ce citești”. Când cititul nu va mai fi și un hobby, va fi semn că tehnologia a îngenuncheat omenescul din noi. De ce? Pentru că rolul principal al cititului este acela de-a fi „hrana sufletului omenesc”.
Tot ce-am așternut pe hârtie prin acest articol, nu-i decât o foarte generală și sumară introducere în problematica lecturii, dar și a modului diferit în care evaluăm cum se citește, ce se citește, gradul de interes pentru textul scris. Este necesar să modernizăm modul în care îi judecăm pe cititori, dar și pe cei care nu citesc. Înainte de a publica statistici alarmante și denigratoare, trebuie să facem „filmul” corect a ce citește, să nu-i includem pe toți cetățenii în aceeași categorie, ei trebuie priviți, judecați diferențiat, așa precum, pe scurt, am sugerat pe alocuri în cele scrise.
P.S. Oare acestor beligeranți din sfera politicului nu le-a spus/sugerat nimeni că există în lumea civilizată a secolului nostru și „polemici cordiale” ?
Și scriitorii au admiratorii lor. Ei nu se manifestă prin aplauze, ci prin a le cumpăra cărțile și a le citi cu nesaț. Așadar, „fanii” scriitorilor=cititori pleziriști (de plăcere).
prof. Octavian Guțu
