Un barometru al operelor preţuite de scriitori

Acest barometru este făcut în luna septembrie 2023 și publicat în numărul 39-40 din „România Literară”. Barometrul este o noțiune provenită din limba greacă și este compus din 2 cuvinte: baros(greutate) și metron (a măsura). El a fost inventat de fizicianul TORICELLI în anul 1643. Prin acesta se măsoară nu numai presiunea atmosferică, ci și orice alt aspect-nivelul de cultură, preferințele publicului într-o anumită problemă etc., etc. Se realizează de obicei prin anchete sau dezbateri. După 1989, revistele noastre de cultură publică frecvent astfel de anchete/dezbateri, ele având mare audiență la public, deoarece ne dezvăluie esența opiniei celor anchetați despre temă. Cele mai multe barometre de cultură le realizează revista „Dilema Veche”, „săptămânalul de tranziție”, înființată în urmă cu 20 de ani de către Andrei Pleșu. Spre exemplu, într-un număr din această vară, titlul anchetei a fost „Stresul vacanțelor”, el având ca motto un text aparținând lui William Shakespeare: „Dacă am petrece tot anul în vacanță, distracția ar fi la fel de obositoare precum munca.” Ancheta literară a revistei „România literară” pe care o prezentăm în acest articol a avut tema: „Ce idee literară, ce inovație estetică, ce descoperire stilistică sau de temă, pe care le-ați găsit în cărțile unui scriitor/unor scriitori, ați fi vrut să vă aparțină?” Consider că o astfel de dezbatere este una cu rezultate deosebit de binefăcătoare pentru cei care iubesc beletristica. De ce? În pertinentele și punctualele răspunsuri ale scriitorilor participanți la dezbatere, ei ne oferă nu numai o listă cu scriitori români și străini valoroși (canonici), ci și detalii privind structura unei opere literare și o posibilă modalitate de a argumenta persuasiv de ce o prețuim.

La sondajul de opinie al revistei pe care o conduce Nicolae Manolescu, au fost invitați 38 de scriitori din toate categoriile: poeți, prozatori, critici și istorici literari etc.

Ce-au relevat răspunsurile acestora? Scriitori români prețuiți: Nichita Stănescu, Alexandru Macedonski, Petre Stoica, Nicolae Manolescu, Mihai Eminescu, Marin Preda, Nicolae Breban, Ioan Alexandru, Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, D.R. Popescu, Fănuș Neagu, Ștefan Bănulescu, George Bacovia, Alexandru Odobescu, Marin Sorescu, Mircea Ivănescu, Angela Marinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga.

Scriitorii străini apreciați și propuși spre lectură: Amos Oz, Homer, Umberto Eco, italo Calvino, Marcel Proust, I.L. Borges, Kafka, Scott Fitzgerald, Lev Tolstoi, Antonio Gaudi, Virginia Woolf, Dante, Goethe, Fernando Pessoa, Steinbeck, Sartre, iris Murdoch, Mario Vargas, Llosa.

Scriitoarea Monica Pillat propune și un motto al întregului barometru al operelor prețuite de scriitori români de azi: „ar fi oare posibil/Să ne-ntâlnim în scris,/ Când, deschizându-ți cartea/Ca pe-o fereastră-n noapte,/Mi-ai lua sufletul în mâini?/ Cuvintele pe pagini/ M-ar apăra de hău,/ Așa cum mă veghează,/ Din poze vechi, cei duși./ Apoi m-ar prinde dorul/ Să intru-n mintea ta,/ Ca într-o împărăție/ Uitată de demult./ Coloanele de cuget,/ Ideile statui,/ Fantasma bibliotecii/Și fluturii de fum/ Și-ar răspândi în mine,/ Trecutul lor parfum,/ Ca iedera pe ziduri/ Încet m-ai năpădi/ Cu gândurile tale,/Până când n-am mai ști/ Care din noi e vie/ Și care-i numai vis…”

Adresându-se lui Cristian Pătrășconiu, cel ce s-a ocupat de organizarea anchetei propusă de Gabriel Chifu, Monica Pillat îi zice: „Cred că răspunde cel mai bine întrebării tale.”

„Molipsindu-mă” și eu, biet muritor de rând, propun câteva titluri-sinteză la unele răspunsuri, preluându-le din textul autorului lor: Mângâierea e-n iubire; Gusturile nu se discută; Nu mi-am droit să fiu altcineva; O dorință ilicită; Lectura – o plimbare într-o pădure; Ideile nu au proprietar; Mă mulțumesc să fiu eu însăși; Fascinanta lume a ideilor literare; Cărțile din cărți se fac.

Cum au primit respondenții la sondajul de opinie pe tema propusă de „România Literară”? Doar două afirmații cu rol de sinteză: „Minunată întrebare!”; „Vai! Uimitoare întrebare!”

Într-adevăr, și mie, care am citit aproape toate anchetele revistei, mi se pare că aceasta-i cea mai complexă temă și, mai ales, mai benefică pentru cititori.

Care dintre respondenți ne oferă cele mai convingătoare, mai punctuale răspunsuri/argumente? Majoritatea lor merită a fi citite și citate. Dar foarte puține fac Teoria temei propuse. Totuși, pe mine m-au convins cel mai mult: Gabriel Chifu, autor și al unui puzzle al anchetei, Ion Buzași, Liviu Capșa, Nicolae Jinga, Nicolae Manolescu, Angelo Mitchievici, Irina Petruș, Monica Pillat, Mircea Stâncel, Cosmin Andrei Tudor, Hanna Bota.

Pentru a nu supradimensiona articolul și pentru a nu „fura” bucuria iubitorilor de interviuri-anchetă, voi reproduce doar câteva secvențe dintre răspunsurile unora din cei nominalizați anterior, mai ales că ei au și harul de a spune/sugera mult în puține cuvinte. Pe locul întâi, profesorul universitar, academicianul, directorul revistei, președintele Uniunii Scriitorilor din România, criticul și istoricul literar, Nicolae Manolescu: „Mi-aș fi dorit să am geniul critic al lui Călinescu și onestitatea critică a lui Lovinescu. Nici mai mult, nici mai puțin de atât.” Întru-cât eu am citit ce-a scris dânsul începând din 1962, anul debutului său, și până azi, âmi prermit să spun că Nicolae Manolescu a fost și este un ilustru continuator al celor doi predecesori!

HANNA BOTA: „Mi-am droit dintotdeauna să scriu atât de ușor precum <<pare>> că-și scria textele Nichita Stănescu. Aș fi furat de la el limpezimea. Imaginile lui surprinzătoare, felul în care cuvântul lui se supunea, se lăsa modelat, se mula pe matrița gândului, pentru că din el să țâșnească vie, fremătând, o viziune inedita. Felul în care textul lui îmi umple și azi mintea de prospețime.”

IRINA PETRAȘ: „Îmi place peste măsură laconismul lui Bacovia, dar nu doresc deloc să fi scris eu <<Te uită cum ninge decembre>>. Mi se pare extraordinar că a făcut-o Bacovia.”

NICOLAE JINGA: „Nu numai amplitudinea unei idei literare contează, ci și buna așezare în pagină, altfel spus, platonizând puțin, ideile sunt cele care își aleg scriitorii capabili să le confere suflet, substanță și perenitate (…) O asemena jerfă puteau să aducă, pe merit, doar Dante pentru <<Divina Comedie>>, Shakespeare pentru <<Hamlet>>, Goethe pentru <<Faust>>, Bulgakov pentru <<Maestrul și Margareta>>…”

MONICA PILLAT: „În timpul studenției, când m-am cufundat în lectura romanului <<Spre far>> de Wirginia Woolf, am trăit minunea descoperirii unui stil și a unei viziuni de un farmec infinit. După ce am terminat-o de parcurs ultima pagină, mi-am spus că aceea este cartea pe care mi-aș fi dorit să o pot scrie. M-a încântat naturalețea cu care autoarea britanică izbutise să muzicalizeze construcția epică, dând frazelor puterea incantației și ritmul mareelor, inovație care a șters hotarele dintre poezie și proză, la începutul secolului al XX-lea.”

ANGELO MITCHIEVICI: „Mi-aș fi dorit să scriu un singur roman. Cărțile cu adevărat importante pentru mine sunt cele în care se stabilesc o relație atât de intimă cu cititorul încât, se depun în siritul său… Romanul <<Marele Gatsby>> al lui Scott Fitzgerald, aș fi vrut să-l scriu chiar eu, chiar dacă ar fi fost singura carte scrisă de mine vreodată. Romanul este relativ simplu, curge destul de previzibil, personajele sunt obscene, psihologic complicate, șirul întâmplărilor este relativ modest, realismul lor trimite la o lume, la o epocă care au dispărut fără mari problematizări. În această simplitate e ceva altfel, un sentiment intens al eșecului, dar nu unul contractual, explicabil determinist. Eșecul este dimensiunea intimă a oricărei existențe, chiar și a celei mai reușite dintre toate.”

Dacă Nicolae Manolescu ne oferă cel mai scurt răspuns, în schimb, profesorul doctor ION BUZAȘI, oferă cititorului un adevărat model prin care un dascăl de citire decodifică un text poetic. Sub titlul metaforic, „Mângâierea e-n iubire”, dânsul prezintă motivațiile sale pentru care poezia lui Alexandru Macedonski, „Rondelul meu” ar fi dorit să o scrie el: „O poezie pe care mi-ar fi plăcut să o scriu pentru că regăsesc în ea această dualitate a personalității umane, rău și bun, ură și iubire. Este, așa cum sugerează titlul, un autoportret liric, pornind de la cunoscutul final al <<Epistolei către Corinteni>>. Întreaga poezie este construită pe contrastul dintre ură și iubire. Ura aparține trecutului din viața poetului, astăzi înseamnă iubire. Roadele urii și iubirii sunt prezentate nu prin antiteză, ci prin enumerație și potențare hiperbolică. Ești mare când ești stăpânit de ură și n-ai îndurare, dar când ești stăpânit de iubire, ești cu desăvârșire mare, <<te ridici mai sus de fire>>.  Ura este sterilă, iubirea aduce mângâierea și iertarea care înseamnă înălțare sufletească. Este și sensul <<Rugăciunii domnești>> – <<precum și noi iertăm greșiților noștrii>> și sensul evanghelic de iertare îndelungată și răbdătoare (…) Rondelul macedonskian cuprinde în el însuși versuri-aforism, ce conferă acestuia caracterul de poezie gnomică, asemănându-se cu rezonanța sentențioasă a multor versete biblice: <<Ești mare când n-ai îndurare…>>, <<Mântuirea e-n iertare!>>”

Un adevărat text decodificat al unei poezii, demn de a-l urma de către mulți dascăli de literatură mai puțin prieteni cu poezia! Ion Buzași consider, că dacă ar scrie o asemenea poezie, ar fi „bucuria sufletului meu poetic!”

Iar eu, de-aș fi ce nu sunt, adică autor de beletristică, aș fi vrut să-mi „adun numele pe cărți”, despre care cei ce le prețuiesc să poată spune: „Citesc și-mi pare că sunt viu!” (George Bacovia) Le-aș începe cu poezia „RUGĂ PENTRU PĂRINȚI”, al cărui autor, ADRIAN PĂUNESCU, atunci când a trecut în lumea ce are la intrare dantescul motto – „LĂSAȚI ORICE SPERANȚĂ VOI CARE INTRAȚI!”, a fost condus de mai multă lume decât un șef de stat apreciat. Poezia aceasta, ar trebui s-o spunem cu toții în fiecare seară alături de „TATĂL NOSTRU”, deoarece mesajul ei este unul prea sfânt și mângâietor:

 „Au plătit cu viața lor

Ale fiilor erori,

Doamne făi nemuritori

Pe părinții care mor.”

profesor OCTAVIAN GUȚU,

Șimleu Silvaniei