Unul dintre cei mai importanţi poeţi de inspiraţie religioasă ai vremii, scriitorul şi publicistul clujean, Adrian Popescu, s-a aflat joi la Zalău pentru a citi câteva poezii din opera sa vastă şi complexă. Dacă până acum la serile de lectură publică, ne-am întâlnit cu doi poeţi ai Infernului, avem ocazia de a face cunoştinţă cu un poet al Paradisului, admitea scriitorul sălăjean Viorel Mureşan ai căror paşi de cititor au fost însoţiţi mulţi ani de poemul Fata armurierului. S-a spus despre oaspetele de la Zalău, actualmente redactor şef al revistei Steaua, că este urmaş direct al poeţilor de la această publicaţie (care încercat să scape poezia românească din a doua jumătate a secolului XX de închistarea în dogme şi care a dat curs reformării şi orientării acesteia) şi că face parte din pleiada unor mari poeţi.
Adrian Popescu scrie o poezie substanţială cu latură religioasă şi este un poet care trece dincolo de modă şi de timp, iar după patru decenii poemele sale nu au niciun rid. Pentru Adrian Popescu poezia nu este un obiect estetic, ci are o dimensiune etică, a subliniat Viorel Mureşan.
Au fost trecute în revistă date din biografia poetului Adrian Popescu şi s-au făcut referiri la cele mai importante repere din opera sa, între acestea fiind menţionat volumul Tânărul Francisc, despre care s-a afirmat că este un roman semnificativ pentru întregul său demers artistic avându-l ca model pe Sfântul Francisc.
Mai apoi, autorul a lecturat câteva poezii: Copil matur, Absenţă, Poemul trandafirului, Parcă ies din ceţuri Ţevile, Iubita fără corp, Proba cu polen, Zburătoarea biblică, iar corul Seminarului Ortodox din Zalău, dirijat de arhidiaconul Adrian Onica a interpretat cântări religioase.
Lecturile de astăzi au demonstrat că suntem în faţa unui poet de excepţie, care scrie o poezie de durată, indiferent de porţile prin care trece. Mă impresionează că în toate creaţiile sale există o perfectă continuitate şi un filon al talentului, a apreciat scriitorul Iuliu Suciu.
Oaspetele de la Zalău a admis că poezia religioasă este dificil de scris şi că astăzi se scrie poezie religioasă în altă formă. Cei tineri găsesc sacrul în lucruri aparent urâte, în locuri pustii, care ai putea zice că nu au nimic cu sacralitatea şi găsesc puritatea în impuritate. În poezia mea există sentimentul de nostalgie pentru pierderea Paradisului, dar şi de speranţă că avem Împărăţia. Poemul Omul în formă de S se termină cu imaginea în care Iisus mă priveşte printr-o sticlă spartă de ochelari. Sunt versurile care mă autodefinesc, care sunt un autoportret, a dezvăluit Adrian Popescu.
