Consiliul Judeţean Sălaj şi primăriile din judeţ vor deveni parteneri în vederea promovării şi dezvoltării turismului la nivel judeţean. Aleşii Sălajului au aprobat vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Sălaj, asocierea judeţului Sălaj cu unităţile administrativ-teritoriale din comunele Bălan, Mirşid şi Crasna pentru înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Sălaj Plus”. Prin intermediul acestui for instituţional, de drept privat şi utilitate publică, se vor realiza proiecte de dezvoltare, de interes zonal sau regional. La acest parteneriat pot adera toate primăriile din judeţ. Din cele menţionate de vicepreşedintele CJ Sălaj, Csoka Tiberiu, noua structură va acţiona pentru planificarea strategică şi pentru dezvoltarea socială, economică şi culturală a Sălajului, ca o platformă de cooperare şi promovare pe plan intern şi internaţional. „Această Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară promovează turismul şi întocmeşte strategia în domeniul turismului la nivel de judeţ, pe care o vom aproba cât de repede în cadrul CJ. Dorim să adere cât mai multe primării la această structură, care să aibă în componenţă cât mai mulţi specialişti”, a arătat Csoka Tiberiu.
Asociaţia va promova marketingul teritorial şi turismul şi va atrage finanţări naţionale şi internaţionale. Asocierea Sălaj Plus este deschisă tuturor comunelor, în prealabil fiind nevoie de acordul consiliilor locale, de o solicitare la CJ şi de depunerea unui act adiţional la Judecătoria Zalău.
„Colt de rai”- Gradina Zmeilor sau Fata Catanei din Gilgau-Almas. Superb locul.