Casa Municipală de Cultură din Zalău a găzduit miercuri, 9 decembrie, evenimentul cultural studenţesc “Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun”.
Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad filiala Zalău în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj în cadrul proiectului cultural “Artă şi tradiţie în spaţiul univesitar sălăjean” iniţiat de cele două instituţii.
“Vă mulţumim că astăzi sunteţi alături de noi la un eveniment cultural organizat de Universitatea Vasile Goldiş Arad filiala Zalău, o activitate culturală în cadrul unui proiect cofinanţat de CCAJ Sălaj. Aşa după cum simţim spiritul Crăciunului este peste tot. Cu sufletele pline aşteptăm cu toţii marea sărbătoare, iar studenţii Universităţii Vasile Goldiş Arad filiala Zalău s-au pregătit şi ei să primească colindătorii. Crăciunul este acea sărbătoare în care toate cerurile se deschid, în care împăratul lumii s-a născut, iar noi cu toţii omagiem naşterea şi ne bucurăm. Este sărbătoarea în care se deschid toate casele, se primesc colindătorii şi,mai mult este sărbătoarea în care inimile şi sufletele se deschid cu credinţă şi lumină. Familia studenţească a Universităţii o să primească astăzi pe toţi colindătorii care au binevoit să vină: liceele din Zalău, Casa de Cultură Municiplă şi nu în ultimul rând artişti consacraţi pe care îi primim cu drag în casa noastră, în casa Univesităţii”, a precizat în deschiderea evenimentului profesorul univesitar dr. ing. Aurica Grec. “Tradiţii şi obieceuri de Crăciun” a debutat cu tradiţionala colindă “O, ce veste minunată!”, interpretată de Alice Ghile, după care un grup de elevi de la Liceul Tehnologic “Voievod Gelu”, coordonat de profesorul Claudia Cristea, a introdus publicul într-o adevărată atmosferă de sărbătoare printr-un inedit mini-concert de colinde. Printre colindători s-au numărat şi distinşii fraţi Chira, Alexandra şi Ionuţ, Ansamblul “Mugurelul” de la Liceul de Artă “Ioan Sima” din Zalău – coordonat de profesorul Titus Câmpean, cunoscuta interpretă de romanţe Rodica Pop Seling şi nu în ultimul rând dansatorii Casei de Cultură Municipale – studenţi ai Univesităţii Vasile Goldiş Arad filiala Zalău. La acest eveniment, menit să păstreze şi să ducă mai departe obiceuri care ne definesc etnic, au luat parte reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, autorităţi locale şi judeţene, elevi şi profesori de la mai multe unităţi de învăţământ din oraş şi studenţi de la Universitatea Vasile Goldiş Arad filiala Zalău.
cei de la voivod gelu au fost cam afoni !!!
Invidia si rautatea nu isi au locul aici. A fost un moment deosebit de frumos. Felicitari elevilor si tuturor participantilor.