Testamentului politic al lui Corneliu Coposu, cel care a fost numit de liderii politici străini și de presa internațională „cel mai moral și mai important politician român după Revoluție”, a fost descoperit recent şi prezentat duminică, 20 mai, de către reprezentanţii Fundaţiei „Corneliu Coposu”, la 104 ani de la naşterea „Seniorului” şi la 23 de ani de la moartea sa.
„Ani la rând după moartea lui Corneliu Coposu s-a vorbit despre faptul că Seniorul nu a lăsat națiunii române un testament scris. Recent, am găsit testamentul întâmplător, după două decenii, în timp ce căutam documente scrise de Senior despre creștin-democrație pentru lansarea unui apel de renaștere, eveniment pe care Fundația noastră îl pregătea la Bădăcin, satul lui Iuliu Maniu”, susţine Ionuț Gherasim, președintele executiv al Fundației „Corneliu Coposu”.
Documentul structurat în trei părţi, a fost scris în noaptea de 24 spre 25 iulie 1994, pe patul de spital, Coposu urmând ca în dimineaţa zilei de 25 iulie să fie supus unei intervenţii chirurgicale pe care, cu câte ceasuri înainte, o simţea ca fiind sfârşitul: „S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să-mi fie fatală”. În testament, Seniorul menţiona că îşi doreşte să fie“înmormântat fără pompă, fără cuvântări în cimitirul din Bucureşti”, iar conducerea Partidului Naţional Ţărănesc să treacă “sub jurisdicţia lui Ion Diaconescu. Nădăjduiesc sincer ca toţi prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească şi să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu şi al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-şi valorifice veleităţile”.
„Era comunistă, cea mai mare catastrofă din istoria românească”
Încrezător în viitorul tinerilor şi al democraţiei României, Corneliu Coposu scria în noapte de 24 iulie 1994 că: „era comunistă, impusă ţării noastre după al doilea război mondial a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Această catastrofă a ultimilor decenii, comunismul, s-a prăbuşit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituţiile democratice. Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră”.
Ca apărător al principiilor politice oneste, aprecia că „politica este o activitate morală şi nu poate fi delimitată de etică şi de onestitate. Am preţuit întotdeauna oamenii cinstiţi şi leali şi am avut strangere de inimă atunci când prin forţa împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor şi a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esenţa obiectivelor pentru care militezi”. Referitor la ceea ce ar trebui să fir politica şi politicienii români, Seniorul scria: „Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut şi detestat, din prima tinereţe, materialismul istoric şi dialectic, concepţiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin”.
Cu referire la activitatea sa politică, Seniorul se declara împăcat cu “datoria” faţă de ţară şi faţă de conştiinţa sa: „Nu cred că am să-mi reproşez vinovăţii majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic şi toate acţiunile născute din dragoste de Patrie şi de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aş proceda la fel, chiar ţinând seama de perspectiva anilor de puşcărie, de suferinţele îndurate”.
„I-am iertat pe toţi, inclusiv pe cei care m-au chinuit”
Documentul cuprinde şi un mesaj la adresa celor care au contribuit la consolidarea comunismului: „Dacă până cândva se va face procesul comunismului (înţeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul ţării), rândurile de faţă ar putea servi ca argument în instanţă, în favorul celor încriminaţi. Anume: oamenii (sau sub-oamenii) care s-au pretat la acţiunile degradante ce li se vor pune în sarcină (teroare, asasinate, torţionări, persecuţii criminale) nu trebuie să fie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toţi, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică şi morală, de toate crimele şi păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat şi pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiţie a calomniei şi defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperaţi de societatea onestă a României viitoare. Ispăşirea acţiunii lor mercenare se va solda cândva prin remuşcări tardive”.
În finalul Testamentului, liderul opoziţiei din România post-comunistă conchide: „Cred că am făcut tot ce mi-a stat omeneşte în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. (“Eu nu voi supravieţui. Voi, care veţi scăpa de iadul comunist, aveţi datoria să duceţi mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“). Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar şi în condiţii deosebit de dificile, îl trec în sarcina generaţiei tinere a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Cu credinţa în Dumnezeu şi în viitorul neamului românesc, înainte! Corneliu Coposu”.
