La Editura „Caiete Silvane” a apărut un nou roman al scriitorului Florin Horvath: „Testament din țara lucrurilor ascunse”. Finalul cărții: „De la anul 333, de când lumina a venit prima dată pe mormântul din Biserica Învierii, zidită de Elena, maica împăratului Constantin, omenirea este încredințată că izbăvirea nu e doar o poveste, ci VINE la ceasul cuvenit și pentru sufletul chinuit al neamului românesc! – Amin! Amin! Amin! Ioan se roagă în gând ca Întreit Chipul Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, să-și plece îngăduința și spre poporul acesta, cumplit încercat și umilit!… Și chiar de pare prăbușit, ridică-L Doamne în toată noblețea staturii lui cea dintâi, așa cum Tu l-ai lăsat să viețuiască aici, în pământ de Tine Binecuvântat!” Florin Horvath (n. 1945), scriitor, este membru al Cenaclului literar „Silvania” și al Asociației Scriitorilor din județul Sălaj. Dintre cărțile publicate, amintim: „O lacrimă pentru Măria Sa”; „Coroana celor șapte mari maeștri”; „Voievodul albastru”; „Îndreptar francmasonic”, „Un templier la Sarmizegetusa”; „Vecernie la amiază”; „Nașterea Daciei”; „Eșafodul cu fantome”. Colaborator și la revistele „Curtea de la Argeș” și „Caiete Silvane”. Caiete Silvane, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.