Piesa de teatru „Amantul înșelat”, de Orlin Diakov, este o comedie năucitoare care abordează lupta dintre doi bărbați pentru femeia care face parte din destinul amândurora.
Spectacolele vor fi puse în scenă în 15 mai, prima reprezentație fiind programată la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, începând cu ora 17, iar a doua, la Casa Orășenească de Cultură din Șimleu-Silvaniei, începând cu ora 19. Biletele pot fi achiziționate de la secretariatele celor două instituţii, pentru preţul de 20 lei.
Piesa de teatru prezintă o întâlnire în parc între soț si amant și o oră de haz pe seama luptei fără scrupule dintre cei doi. Regula este că nu există reguli. Se iau ostateci, se leagă cu cătușele de bancă, se îmbrâncesc, se împrietenesc, se îmbată. Ne regăsim mulți în aceste două personaje… chiar dacă nu recunoaștem acest lucru.
Comedia ”Amantul înșelat” a avut premiera la Stuttgart, a fost recent în turneu în Canada – Toronto, Ottawa, Montreal şi s-a jucat în premieră mondială în Cuba, la Havana. În ţara noastră a avut peste 20 de reprezentații şi a primit invitații din Bruxelles, Londra, Koln si Paris.
Din distribuția piesei fac parte Ioan Isaiu, cunoscut publicului din producţiile trustului Media Pro – „Secretul Mariei”, „Îngerașii”, „Aniela”, „Vocea inimii”, „Feedback”, „Rating”, dar şi din spectacolele de teatru „Trei ciudați”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, „La mine sau la tine”, „Hai s-o ucidem pe Matilda”, „Visul unei nopți de vară”, „Tom Pain”, „Țiganiada”, „Trainspotting”, şi Sorin Misirianţu, care a jucat în filmul „Funny Money”, alături de Armand Assante, Chevy Chase, Robert Loggia, „Amadeus”, „Peer Gynt Rockstar”, „Trei ciudați”, „Cerere în căsătorie”, „Sex, Drugs & Rock`n Roll”, „Ca la nebuni”, „Richard al III-lea”, „Trainspotting”.