Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Consiliului Județean Sălaj, cu sprijinul Primăriei municipiului Zalău, al Casei Municipale de Cultură Zalău și al Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, organizează spectacolul extraordinar „Grigore Grigoruț – o viață în slujba muzicii”. În program: Corul „Sfânta Familie” al Parohiei Greco-Catolice „Sfânta Familie” Zalău; Sergiu Chirilă, Marian Boboia, Mihai și Cristina Toader; „Folclorica”: Oana și Ion Lianu, Ștefan Ioanovici, Dorel Ciobanu; Ansamblul artistic profesionist „Porolissum” Zalău; invitați speciali: Mariana Deac și Dumitru Fărcaș.Evenimentul are loc în cadrul manifestării Ziua Școlii Populare de Arte și Meserii, secție a CCAJS condusă de prof. Grigore Grigoruț în perioada 2010 – 2016, după o activitate de „o viață” în slujba muzicii la Zalău, ca dirijor de coruri și orchestre și, nu în ultimul rând, de profesor la școala populară. Spectacolul va avea loc vineri, 4 noiembrie 2016, de la ora 17, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Intrarea este gratuită, pe bază de invitații care se pot procura de la secretariatul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj.
Foarte frumos