Sfântul Vasile – petrecăreţul făcător de minuni

Prima zi a anului marchează sărbătoarea Sfântului Vasile – o zi cu rădăcini creştine. Astăzi, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare – episcop de Cezareea, unul dintre cei mai importanţi sfinţi ai bisericii şi în acelaşi timp, primul ierarh care a întemeiat, biserici, spitale şi aziluri pentru săraci. Sfântul Vasile cel Mare a trăit între anii 330 şi 379, în vremea împăratului Constantin, s-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinţi credincioşi şi înstăriţi, Emilia şi Vasile, tatăl său fiind dascăl. Iubitor de învăţătură şi înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile şi-a îmbogăţit cunoştinţele învăţând în şcolile din Cezareea, Bizanţ şi Atena, la cea din urmă cunoscându-l pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă prietenie. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică. Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, prin scris şi cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. A murit la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Sfântul Vasile, cel mai petrecăreţ dintre sfinţi

În tradiţia românilor, Anul Nou, întâmpinat, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, se mai numeşte Revelion sau Seara Sfântului Vasile. Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă.Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari şi e considerat păzitor de spirite rele, cu mare putere asupra “dracilor”.
În tradiţia populară, Sfântul Vasile apare şi ca “mare beţiv”, care stă călare pe poloboc, iar de ziua lui se fac petreceri şi reuniuni. De altfel, el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, a legat la toarta lui o crenguţă de busuioc şi s-a suit la ceruri să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a face urări pentru anul care tocmai începe.

Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii

Sfântul Vasile a lăsat o mulțime de obiceiuri, tradiții și superstiții care există şi astăzi. Tradiţia spune că trebuie să fiţi atenţi pe cine veţi primi în case, pentru că așa cum este musafirul, așa va fi tot anul – bogat ori sărac, cinstit ori viclean, generos ori zgârcit. Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să se consume vin, existând credinţa că atât vin cât va bea omul în această zi, atât sânge va avea în obraji, în timpul anului. Tot tradiţia spune că prognoza meteo a anului se poate face după vremea din această zi, mai precis, dacă va fi un an blând ori unul dominat de vreme rea.

 

 

Leave a Comment