Alexandru Moldovan
Ridicată într-o frumoasă poiană cu stejari din localitatea Bic, prin strădania Maicii Starețe Marina, discipolă a părintelui Arsenie Boca, Mănăstirea Sfânta Treime este astăzi, la mai puțin de două decenii de la edificarea ei, loc de pelerinaj pentru tot mai mulți români care vor să audă învățămintele celui supranumit „Sfântul Ardealului” chiar din gura celei ce l-a cunoscut personal.
Istoria complexului monahal situat la cinci kilometri de Șimleul Silvaniei începe în 1994, an în care măicuța Marina vine de la Prislop la Bic, cu gândul de înființa o mănăstire în mica localitate din Sălaj. Începuturile au fost dificile, în condițiile în care în sat nu exista la vremea respectivă mai nimic, iar prima „avere” a viitoarei mănăstiri a fost școala veche din sat.
„Mănăstirea Sfânta Treime Bic are o istorie lungă, deși e de puțină vreme. Spun asta deoarece tot ce e aici s-a făcut cu multă jertfă. Am început în 1994. Atunci, la dorința creștinilor de aici, a preoților de aici din zonă, Episcopul Oradiei de atunci, Prea Sfințitul Ioan, fiind eu la Prislop, m-a invitat să ajung aici. Aici în sat, în Bic, pe vremea aceea nu era nici drum, nici curent, nici telefon, nici nimic. Pentru că nu am avut unde să stau, preoții din zonă mi-au propus să locuiesc în fosta școală a satului, ce nu avea nici uși, nici ferestre, nici acoperiș și nici tavane. Era ca după bombardament. Însă prin ajutorul primăriei, a Consiliului Județean și Inspectoratului Școlar am primit această școală, pe care am reparat-o și pe urmă am sta în ea. Asta a fost în 1994, dar încă nu aveam locul de mănăstire și până în 1995 am luptat pentru a găsi un loc”, precizează Maica Stareță Marina.
După mai multe încercări nereușite de a găsi un loc pentru mănăstire, măicuța a fost la un pas de a renunța la proiect și a se reîntoarce la Prislop, însă o familie din sat s-a angajat să doneze un hectar de teren. Alte două semne considerate de ea divine au determinat-o să își dorească să continue.
„Într-o zi am ieșit în sat, cu măicuța cu care eram aici, să vedem de unde aducem apă. Când venim cu apa în găleți, ne ies în cale două din cele mai sărace femei din sat, una din ele o văduvă, cu o olicioară cu doi litri de lapte. Ne-au spus că vor să ne dea niște lapte. Mă uit la oală, mă uit la femeia ce ținea oala în mână și zic: mamă dragă, dacă mi-l dai cu oală cu tot, îl iau. Altfel nu pot, că n-am în ce-l pune. Și l-am luat cu oală cu tot. (…) A doua zi ne trezim de dimineață și ne uităm pe lângă casă. Doar în față era curățat. În spatele casei erau bălăriile cât streașina. Mă uit în pod, toate țiglele sparte, toți cornii copți, vai și amar. Zic: no soră, să ne apucăm de treabă. Când lucram curățând la bălării vin două fetițe mici, curioase, să vadă călugărițele. Una cam șase anișori, una patru anișori. Ce să le dau, că n-aveam nimic? Aveam niște sarmale rămase de la hram, într-o fructieră. Le dau la fetițe câte-o sărmăluță și zic: mâncați-le cu mâna, că și noi tăt cu mâna le mâncăm, că n-avem linguri, n-avem farfurii, n-avem nimic. Fetițele au luat sărmăluța în mână și așa cu seriozitate s-au uitat la noi, triste, și au luat-o la fugă prin sat de nu le mai ajungeai nici cu doi cai. Ce credeți? Primii mesageri. Întâi femeia văduvă cu laptele, apoi fetițele. Vă dau cuvântul meu că până seara tot satul, tot săracul o adus, unii farfurii, alții polonice, alții oliceoare, fiecare ce-a putut”, rememorează Maica Stareță de la Bic.
Piatra de temelie a mănăstirii s-a pus la 29 august 1995, însă nu pe locul donat de săteni ci pe un alt teren, de 10 hectare, primit cu sprijinul autorităților locale și județene, într-o frumoasă poiană cu stejari de la marginea satului. În 1997 a fost adusă la Bic din localitatea Stâna o biserică de lemn monument istoric, veche de 300 de ani, în același an construindu-se altarul de vară și fundația pentru biserica mănăstirii. În 2001 s-a făcut sfințirea mănăstirii. Actualmente ansamblul monahal, inundat de flori în perioada verii, include, alături de bisericuța de lemn, biserica de zid, chiliile maicilor și spațiu de cazare pentru 100 de persoane, toate realizate cu sprijin financiar din partea statului dar și a unor sponsori.
„Tot județul, tot Zalăul și Șimleul, tot sufletul a fost alături de noi. Și autorități și armată și preoți și creștini, toată lumea. N-a fost firmă din Zalău și Șimleu care n-a contribuit cu ceva. Financiar poate n-au avut dar au dat materiale de construcții sau alte ajutoare. Și în străinătate am fost după ajutor. M-a primit cu dragoste toată lumea și m-au ajutat. Două ierni am scos mănăstirea, cu azilul de bătrâni cu tot și datorii în bănci cu bani de la creștini din America. În 2004 a fost și Gigi Becali pe aici și a dat un miliard și jumătate de lei, în bani vechi”, afirmă Maica Stareță.
Mănăstirea de la Bic are însă și o importantă componență socială, în fosta școală în care s-a început activitatea funcționând în prezent școală confesională cu clasele I-IV și grădinița, în vreme ce, într-o casă donată mănăstirii de o familie de bătrâni, a fost înființat un azil unde își găsesc alinarea 25 de bătrâni.
„Ne merge greu pentru că nu avem bani. Avem grădiniță, școală de drept confesional — 20 de copilași din Bic și din satele vecine și 25 de bătrâni la azil. Copiii sunt din familii cu situații grele și stau la noi, la internat. Noi îi hrănim, noi îi îmbrăcăm și îi educăm. Azilul l-am făcut în casa a doi bătrâni care n-au avut copii și ne-au lăsat-o nouă. E greu cu plătitul salariilor pentru cele 10 persoane de la mănăstire”, precizează maica Marina.
Mănăstirea Sfânta Treime Bic este însă mai mult decât un complex de clădiri și asta pentru că cea care este sufletul locului l-a întâlnit în mai multe rânduri pe părintele Arsenie Boca, astfel încât astăzi, când cel supranumit Sfântul Ardealului nu mai este printre muritori, Maica Stareță Marina împărtășește încă celor interesați învățămintele acestuia.
Prima întâlnire între cei doi a avut loc în urmă cu aproape patru decenii, într-o perioadă când Arsenie Boca picta biserica din Drăgănescu, iar stareța era grav bolnavă.
”Sănătate și viața mea o datorez lui Dumnezeu, prin părintele Arsenie Boca. Eu am fost între viață și moarte când am ajuns la dânsul. În 1974 am intrat la mănăstirea de la Govora. În 1975 am căzut bolnavă rău de tot și maica stareță de acolo m-a cărat pe la medici — Cluj, Sibiu, București, Timișoara, peste tot. Toți doctorii au spus să mă ducă acasă că am să mor, că nu mai este speranță. Atunci maica s-a hotărât să mă trimită la biserica de la Drăgănescu, la părintele. Și dânsa, la vremea ei, a fost vindecată în mod miraculos de Arsenie Boca, fiind ucenică a lui. Eu am mers prin noiembrie 1975. Aici este minunea că părintele, fiind văzător cu duhul, în câteva cuvinte mi-a spus toată viața mea. Era în ușile bisericii de la Drăgănescu, pe când am ajuns și cu asta m-a întâmpinat: în sfârșit ai venit! Părintele știa de când am dorit să ajung la dânsul!”, povestește Marina.
Aceasta afirmă că întâlnirea cu Arsenie Boca și cuvintele acestuia au vindecat-o atât de cancerul de la ficat, de problemele cu stomacul, dar și de reumatismul de care suferea după ce în tinerețe s-a rătăcit într-o iarnă în pădure, fiind descoperită aproape înghețată, la un pas de moarte. „Cuvântul cancer din gura părintelui l-am auzit prima dată. Eu am umblat 10 ani tot prin spitale și stațiuni și nimeni nu a pomenit de așa ceva și deja eram în ultima fază și doctorii numai la maica stareță i-au spus. Îmi amintesc că părintele așa mi-a zis: ‘Tu cu sănătatea ești ca într-un azil de bătrâni, dar îți spun ceva ce tu nu știi. Îți spun o pildă. Un om era bolnav de cancer. Doctorii l-au dat acasă, că moare. El a venit la mine. Eu i-am spus să se pregătească de moarte. Peste un an se duce la control și doctorii nu-i mai găsesc nimic’. Eu am înțeles că omul acesta sunt eu. Și apoi nu a mai spus nimic. Merge, vorbește cu lumea și mă lasă. Am plecat, dar i-am spus persoanei cu care eram că trebuie să mă întorc, pentru că nu pot pleca fără să știu ce va fi de soarta mea. (…) M-am întors și l-am întrebat dacă mai am de trăit sau nu. M-a scuturat puternic de mână și zice: până mai e nevoie de tine, ai să mai trăiești, când nu, nu. Și la final mi-a zis: și orice necaz în viață vei avea, să nu te prea necăjești și orice bucurie, cât va fi ea de mare, să nu te prea bucuri. Atât, asta a fost rețeta”, afirmă stareța de la Bic.
Ulterior n-a mai fost la medic dar toate problemele au dispărut și după 20 de ani, în 1994 și-a făcut un ecograf la ficat și stomac, iar doctorul i-a spus că totul e ca la un nou născut. Și astăzi este la fel de sănătoasă, împărtășind celor care vin de la distanțe apreciabile învățămintele părintelui Arsenie Boca.
„Părintele sfânt a spus că vremurile merg după purtările oamenilor. Când se împlinesc măsurile fărădelegilor, vin măsurile lui Dumnezeu și atât mai ține Dumnezeu lumea până mai e cineva care ține legătură cu el. Așa vorbea de te cutremura: „Da’ știți voi, mă, care e cea mai primită rugăciune la Dumnezeu? Când toată viața ta, când toată ființa ta o aduci ca o rugăciune la Dumnezeu”, spune măicuța. Eu eram tânără atunci și mă tot gândeam ce vrea să spună cu asta. ‘Mă, vă dau un exemplu de rugăciune’, ne-a spus, citindu-ne gândurile: Eram la Drăgănescu și acolo era biserica goală. Eu eram în sfântul altar. În biserică nu era nimeni. Intră o femeie, vede că nu e nimeni și atunci se aruncă cu fața la pământ și spune cuvintele: Doamne, scapă-mă, Doamne, nu mă lăsa, Doamne, scapă-mă, Doamne, nu mă lăsa. Și se întoarce spre noi și spune: ‘Aia rugăciune!’, povestește stareța Marina.
După ani buni de la întâlnirile cu Arsenie Boca, unele din cuvintele sale se dezvăluie și capătă înțeles pentru Maica Stareță doar în prezent. „Părintele era odată cu noi, la masă și ne-a spus: ‘Îmi pare rău că voi pleca și trebuie să plec și am multe taine pe care nu pot să le spun și n-am cui să le spun acum și mă duc cu ele’. M-am tot gândit atunci, oare unde merge părintele, oare ce taine are de spus și de ce nu ni le spune acum? N-am înțeles. Dar văzând în iarna asta că era coada până la poartă și mulțime de lume la mormântul părintelui și auzind lumea, fiecare în parte, taine ce are de spus și își primesc răspunsul, așteptând cu răbdare fie ploaie, fie ninsoare sau vreme bună, mi-am primit răspuns în suflet că acum părintele Arsenie împărtășește taine cu care a plecat fiecăruia în parte. Chiar mie personal mi-a zis: „Nu vă năcăjiți. Că dacă mă duc o să vă ajut mai mult”, spune stareța.
Pentru aceste învățăminte, dar și pentru multe alte amintiri cu părintele Arsenie Boca vin astăzi la Bic tot mai mulți pelerini, dornici să o întâlnească pe cea care l-a cunoscut personal pe Sfântul Ardealului iar acum îi propovăduiește învățămintele.
