Seniorul Corneliu Coposu, comemorat la Bobota

Fundaţia Corneliu Coposu – Filiala Sălaj şi organizaţia Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD) Sălaj, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, Şcoala Gimnazială  „Gheorghe Șincai” din Bobota şi Şcoala Gimnazială  „Corneliu  Coposu” din Zalău oragnizează comemorarea marelui om politic Corneliu Coposu. După cum a explicat dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific la MJIA Zalău şi preşedintele fundaţiei “Corneliu Coposu” filiala Sălaj, evenimentul care va avea loc duminică, 15 noiembrie, la Căminul cultural din Bobota, începând cu ora 12,30 în 2015 se împlinesc 20 de ani de la trecerea în eternitate a seniorului.

Din biografia lui Corneliu Coposu

Potrivit unor informaţii furnizate de Marin Pop, preşedintele Fundaţiei “Corneliu Coposu”, senoirul s-a născut la Bobota, judeţul Sălaj, fiul protopopului Greco-catoloc Valentin Coposu şi al Aureliei Coposu. A crescut şi a fost educat într-o familie care desfăşura o intensă activitate politică pentru recunoaşterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar, prin intermediul Partidului Naţional Român. Tatăl,Valentin  Coposu, aprig militant pentru afirmarea clauzei româneşti în Transilvania a suferit numeroase persecuţii, fiind închis la Vac, Szegedin şi Budapesta sub acuzaţia de înaltă trădare. A fost pus în liberate personal de generalul Moşoiu, cu ocazia eliberării Budapestei după intrarea armatei române în capitala maghiară. Valentin Coposu a fost deputat în Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918 şi a votat Unirea. Alături de cei patru fraţi ai săi Cornelia, Doina, Flavia şi Rodica, Corneliu a fost crescut în spiritul moralei creştine şi patriotismului românesc autentic.

În perioada 1919 -1923 a urmat cursurile şcolii primare din Bobota; apoi Liceul confesional Greco-catoloc “Vasile cel Mare”, în perioada 1923-1930. Rolul cel mai important în evoluţia sa ulterioară l-a avut apropierea şi infuenţa marelui artisan al Unirii din 1918, care a devenit mentorul şi modelul de.a lungul întregii sale existenţe. În perioada 1930-1934 a urmat studiile jurice şi economice la Universitatea din Cluj; 1935 -1937 este preşedintele Organizaţieide Tineret PNT din Cluj, colaborator la ziarul “România Nouă”, “Mesajul” din Zalău, “Unirea” Blaj şi la alte publicaţii.

Secretar politic al lui Iuliu Maniu

În perioada 1937-1940 este secretar personal permanent al lui Iuliu Maniu, pe care îl însoţeşte în toate misiunile şi negocierile politice importante. În anul 1940 primeşte titlul de secretar politic al lui Iuliu Maniu, îndeplinind această funcţie până la arestarea sa şi a lui Maniu, în 14 iulie 1947. În calitate de secretar l-a însoţit pe Maniu în toate negocierile şi tratativele purtate cu negociatorii occidentali si cu liderii partidelor politice din coaliţia antihitleristă. Avea misiunea de a întreţine relaţii confidenţiale cu reprezentanţii guvernului englez la Liverpol, cu delegaţii opoziţiei române care ducea tratative la Cairo, cu emisarii români de la Stockholm si cu comandamentul militar aliat din Italia (Foggia).Tot în anul precizat, se mută la Bucureşti după cedarea Ardealului de Nord. Colaborează la săptămânalul „Ardealul”, publicaţia refugiaţilor transilvăneni şi, de asemenea scrie în publicaţiile „Zorile”, „Dacia”, „Şantier”, „Curentul”, „Cuvândul Liber”, „Dreptatea” şi altele, iar ocazional  semna cu pseudonimul dr. C. Sălăjeanul.

Un an mai târziu, 1941, o cunoaşte pe viitoarea sa soţie Arlette, fiica generalului Marcovici şi a Jeannei Husser, general care făcuse parte din cabinetul Maniu. În luna octombrie a anului 1942 se căsătoreşte cu Arlette, care în 1950, este arestată şi implicată cu sora ei, France, într-un proces înscenat de spionaj. După ispăşirea a 14 ani de pedeapsă, Arlette iese grav bolanvă din închisoare şi moare în anul 1965. Din 1945 Corneliu Coposu este preşedinte al Filialei PNŢ Sălaj şi a fost ales secretar general adjunct al PNŢ, delegat al PNŢ la reinstalarea activităţii autorităţii româneşti în Transilvania de Nord. În 14 iulie este arestat împreună cu întreaga conducere PNŢ. În 14 iulie 1947 este arestat împreună cu întreaga conducere PNŢ, după înscenarea de la Tămădău, deşi nu făcuse parte din grupul arestat acolo. În perioada 1947-1956, rămâne în arest preventiv fără să fie judecat. S-a încercat implicarea lui în numeroase procese politice, darn u a putut fi condamnat din lipsa de probe. În anul 1956 i se intentionează un process de înaltă trădare. Este condamnat conform practicilor comuniste la muncă silnică pe viaţă pentru “înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale”. În perioada 1954 -1962 este supus unui regim sever de izolare la Râmnicu Sărat.  În anul 1962 se îmbolnăveşte grav ca urmare a tratamentului de exterminare aplicat deţinuţilor politici, iar în perioada 1962-1964 are domiciliul forţat în Bărăgan la Valea Călmătui în cumuna Rubla. În luna aprilie a anului 1964 este pus înlibertate după 17 ani de detenţie în penitenciarele de la Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Malmaison, Craiova, Aiud, Râmnicu Sărat, Poarta Albă, Capul Midia, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla, Sighetu Marmaţiei şi altele. După anul precizat lucrează ca muncitor necalificat pe şantierele de construcţii, fiind angajat la întreprinderea de Construcţii Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplărie mecanică. Este permanent urmărit şi convocat periodic la Securitate. În anul 1987 afiliază Partidul Naţional Ţărănesc, aflat în clandestinitate, la Internaţionala Creştin Democrată, adresând o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedintele organizaţiei. În perioada 22-23 decembrie 1989 anunţă printr-un manifest reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc, devenit ulterior Creştin şi Democrat – PNŢCD.

După 1989 a fost solicitat, cu ocazia fiecărui eveniment politic major în România, să-şi exprime opiniile în interviurile luate de posturile internaţionale de radio: Europa Liberă, BBC, Deutche Welle, Vocea Americii şi posturilor de radio interne. A acordat numeroase interviuri apărute în presa românească şi străină. În ianuarie 1990 devine liderul opoziţiei împotriva Frontului Salvării Naţionale, care caută să monopolizeze puterea executivă şi legislativă, confiscând Revoluţia din Decembrie 1989. Înţelegând că Revoluţia a fost furată de noua putere “emanată”, înzestrate cu vechi reflexe totalitare, Corneliu Coposu va prelua misiunea grea de a conduce Opoziţia în România postcomunistă. Începând cu data de 29 ianuarie 1990, devine ţinta virulente campanii de presă prin care se lansează zvonuri pentru compromiterea lui. Campania avea să continue cu aceeaşi intensitate până după alegerile legislative din aprilie 1992. În luna iulie a anului 1991 face o vizită Regelui Mihai I la Versoix în Elveţia, fidel crezului monarhic, iar legăturile lui cu suveranul şi familia regală au continuat până la sfârşitul existenţei sale. La 27 septembrie 1991 este reales preşedintele PNŢCD la primul congres al partidului. În perioada 1991-1993 este preşedinte al Convenţiei Democrate Române. Ideea formării Convenţiei îi aparţinuse şi o propusese încă din anul 1990. În aprilie 1992 alături de alţi lideri ai partidelor din Opoziţie, oameni de artă şi cultură, îl întâlneşte pe Majestatea Sa, Regele Mihai I de România, cu ocazia memorabilei vizite regale în România, cu ocazia Sărbătorilor de Paşti din anul 1992. În periaoda august-septembrie 1992 efectuează un turneu de prezentare al candidatului Convenţiei Democrate Române, Emil Constantinescu, în Belgia, Olanda, Luxembrug, Franţa, Germania şi Anglia, iar în septembrie 1992 – în urma alegerilor devine senator de Bucureşti. În perioada 1992-1995 activează pe plan internaţional, printre altele în calitate de membru în Consiliul Uniunii Europene Creştin Democrate şi în Internaţionala Creştin Democrată; efectuează călătorii şi participă la diverse congrese ale partidelor creţtin democrate frăteşti (Marea Britanie, Luxemburg, Suedia, Grecia, Franţa, Elveţia); în februarie- martie 1995 efectuează o vizită în SUA la Invitaţia Congresulu American. În mai 1995 este numit ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă decoraţie a Republicii Franceze.În 6 octombrie 1995 – ceremonia acordării Legiunii de Onoare cu grad de ofiţer de către Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Bernard Boyer, la sediul Ambasadei Franţei la Bucucreşti în numele Preşedintelui Jacques Chiriac.

La 11 noiembrie 1995 a încetat din viaţă la Spitalul Universitar din Bucureşti, ca urmare a neoplasmului pulmonar operat în anul 1994, iar în 14 noiembrie  a fost înmormântat la Cimitirul Belu Catolic, fără funeralii naţionale unde sute de mii de români au venit să-l conducă pe ultimul drum.

“Coposu – una din marile personalități pe care Sălajul le-a dat țării”

“Acum, la 20 de ani de la plecarea lui în altă dimensiune, la un nou schimb de generații, ne dăm seama de adevărata valoare a omului care s-a format profesional înainte de instaurarea ciumei roșii la noi în țară și care nu s-a lăsat infestat de aceasta. A rămas demn și neclintit, chiar dacă a avut de suferit apoi toată viața și constituie pentru noi un adevărat model de moralitate, într-o perioadă în care simțim o mare nevoie de modele veritabile, demne de a fi urmate de către tânăra generație. Alături de înaintașii săi, Simion Bărnuțiu, Gheorghe Pop de Băsești și mentorul său, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu va rămâne în istorie una din marile personalități pe care Sălajul le-a dat țării”, spune istoricul Marin Pop.