În aproape jumătate din cele 57 de comune sălăjene nu se întâmplă niciun eveniment cultural în decursul unui an, este semnalul de alarmă tras de către Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS), potrivit căruia multe dintre căminele culturale de la sate, deşi au fost reabilitate, sunt folosite doar pentru organizarea de nunţi, botezuri şi înmormântări.
„Sunt în continuare comune în care nu se întâmplă absolut nimic într-un an, în afară de nunţi, botezuri şi înmormântări. Este păcat că în foarte multe comune din judeţul Sălaj nu există, nu se manifestă aproape niciun puseu, avânt, îndemn de a realiza minime evenimente culturale”, a declarat Daniel Săuca marţi, 21 martie, în cadrul unei conferinţe de presă. Reprezentantul Centrului de Cultură a mai spus că instituţia pe care o conduce poate sprijini administraţiile locale în organizarea unor evenimente, însă în multe situaţii acest lucru este imposibil din cauza refuzului primarilor. Pe unii dintre edilii la care a făcut referire îi cataloghează drept „obtuzi” în privinţa unor colaborări instituţionale şi de altă natură. „Mizăm poate pe implicare unor tineri în activităţi culturale, a preoţilor, a profesorilor, acolo unde chiar nu se poate discuta cu primarii”, a punctat managerul sălăjean.
Potrivit spuselor sale, multe din aşezămintele culturale din judeţ nu au un responsabil, dând ca exemplu casele de cultură din Şimleu Silvaniei, Jibou sau Cehu Silvaniei, care în prezent nu au un director, ci doar unul sau doi angajaţi, cu care „nu se pot face mari lucruri culturale”.
„Explicaţiile sunt multe, dar nu vreau să intru în polemici cu nimeni Este o constatare destul de amară a mea, având în vedere că noi, prin statutul instituţiei, am avea posibilitatea să facem coordonarea metodologică a aşezămintelor culturale. Este un termen vag. Nu avem pârghii administrative pentru a coordona, de fapt. Nu putem să coordonăm nimic. Este nevoie şi în acest sens de schimbarea legislaţiei, clar, pentru că degeaba avem cămine culturale frumoase şi chiar sunt foarte multe cămine culturale frumoase în judeţul Sălaj, atâta vreme cât nu se mai întâmplă aproape nimic cultural în ele”, a subliniat managerul CCAJS.
Du-te dumneata domnule si pufaie prin toate caminele culturale din judet!
Observ că dl de la Centrul Cultural se lamentează și dă vina pe primari pentru propria incapacitate managerială!
Se mai doreste un loc politic care sa nu faca nimic decat politica.Lucrurile nu se vor schimba.In rest gargara !
D.S. este un bou cu criză de identitate. Nu știe ce este, ziarist sau directoras,sau ziarist cu salariul de director. El are impresia ca este instituția moștenită de la părinți, iar banii de care dispune sunt din contul său personal.
Activitatea LA caminele cultuurale we faces de aceleacadre didactics adevarate nu can cele de azi !