Scriitorii despre marginalizarea literaturii

În mai multe articole pe care le-am publicat în cotidianul Magazin Sălăjean, am reiterat faptul că după anul 1989 literatura beletristică nu mai este în topul bestsellurilor românești. Locul ei l-au luat textele de graniță sau frontieră (jurnalele, amintirile, memoriile, literatura epistolară, cărțile-dialog, biografiile etc.), precum și cele de cultură tehnică.
Parcă pentru a-mi valida estimările de mai sus, revista „România literară” în numerele 4-5/ 2021 publică rezultatele unei ample anchete cu titlul „Centralitatea pierdută a literaturii”. Au fost invitați la anchetă un număr de 14 scriitori cărora li s-a cerut să-și exprime părerea despre condiția actuală a literaturii române și a scriitorului din România. Sondajul pornește de la următoarea aserțiune a scriitorului Gabriel Chifu, președintele Fundației „România literară”: „Cred că literatura noastră se află într-o pierdere de teren, ponderea sa, rolul public jucat se diminuează (…) Tendința clară aceasta este: de depreciere, de marginalizare a autorilor și a cărților lor, de la an la an”. Irina Petraș, critic literar, completează considerațiile acestea, menționând că „nu știu cum de am ajuns astăzi o țară a uitării. În care știința de carte, cultura sunt un lux, un răsfăț, pot lipsi oricând de pe lista priorităților. Și nu pandemia este de vină (…), ci din pricina oamenilor fără minte. A scăzut prețul/ prețuirea Culturii din calculele Puterii… Când e de strâns cureaua, prima țintă a celor ce hotărăsc austerități și economii e Cultura”.
Fiind buni cunoscători ai vieții literare, respondenții la cercetarea intreprinsă de „România literară” au nominalizat câteva motive care au generat centralitatea pierdută a literaturii noastre și au propus posibile soluții reformatoare.
Voi spicui doar câteva dintre acestea, reținându-le îndeosebi pe cele care apar ca un laitmotiv. O primă cauză este „dezvoltarea noilor tehnologii au mutat lumea dintr-o civilizație de tip Galaxia Gutenberg, într-una de tip ionic, dominată de imagine”(Gabriel Chifu, poet, prozator, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor). „Deocamdată internetul, televiziunea și filmele sunt concurente directe ale discursului clasic al literaturii…” (Andreea Răsuceanu, critic literar, prozatoare).
Un al doilea factor al fenomenului pe care-l abordăm este „decăderea învățământului, a nivelului cultural general” (Răzvan Voncu, critic literar, redactor-șef al publicației ce-a organizat ancheta). „Un învățământ slab, cu profesori cel mai adesea plafonați, lipsiți de cunoștințe solide și fără vocația aceea rară de apostoli, de luminatori ai minților tinere, nu are cum să scoată decât absolvenți slabi… ei nu sunt interesați de literatură și nu sunt în stare s-o aprecieze. Lor le ajung manelele” (Gabriel Chifu).
De asemenea, mulți din noile generații „nu au timp și chef de citit cărți și reviste, le ajung internetul, mobilul și televizorul” (Liviu Ioan Stoiciu, poet și prozator optzecist). „Ei sunt absorbiți de ritmul impus de noua lume, de un job care aduce mulți bani și distracție fără măsură, ambele după modelul american” (Adrian Popescu, poet, prozator, redactor-șef al revistei „Steaua”).
După 1989, la noi s-a tradus mult din literatura universală. În consecință, beletristica noastră se confundă și cu „concurența literaturii universale care reprezintă 95% din vânzările de pe piața noastră” (Răzvan Voncu). Mulți preferă să citească literatura străină pentru că o consideră „mult mai diversă, mai ofertantă, mai bine scrisă” (Andreea Răsuceanu).
Poet, prozator și critic literar, Adrian Lesenciuc are mare dreptate când afirmă că azi „scriitorul și-a pierdut centralitatea, a devenit un periferic cu înfluencerul… ”. Această nouă condiție a creatorului de frumos artistic este cauzată și de faptul că „acum se joacă altă piesă, o piesă în care nu mai sunt decât personaje episodice…” (Nicolae Prelipceanu, poet,prozator, redactor-șef al revistei „Viața Românească”). Cine sunt aceștia? Sunt cei care l-au înlăturat pe scriitor „fără milă de pe scena publică, ei fiind cel mai adesea impostori rapace și nemiloși: omul politic, omul de afaceri, starurile din lumea divertismentului asurzitor și ubicuu ” (Vasile Dan, poet, eseist critic literar, redactor-sef fondator al revistei „Arca” din Arad).
Despre singurătatea scriitorului în România de azi, recomand spre lectură un excepțional eseu semnat de Irina Petraș în „România literară ”, nr.5/2020, intitulat „Lumea fără cap, Scriitorul fără lume.”
Ce-i de făcut? Dintre propunerile făcute în sondajul de opinie, reproduc doar două: „Aș zice că soluția este o literatură care să transmită un mesaj adecvat lumii în care trăim, care să întâlnească sensibilitatea și preocupările cititorilor de astăzi, fără să renunțe la mizele ei majore, la temele mari…” (Andreea Răsuceanu).
Pentru scriitorul Vasile Dan, remediul ar fi „o reactivare a spiritului critic de natură maioresciană care să ducă iarăși, ca în secolul lui Titu Maiorescu, la salubrizarea ofertei culturii scrise, la ierarhizarea axiologică (după valoare) a literaturii, privilegiindu-i exclusiv valoarea și înlăturând impostura ce crește.”
Nu sunt creator de literatură. Sunt un pătimaș al lecturii și un bibliofil. Din această ipostază și ca cetățean al acestei țări, sunt afectat de criza pe care beletristica românească o trăiește în această perioadă deoarece identitatea unui popor o dă și cultura lui, iar literatura este componenta principală a ei. Din aceste ipostaze, voi enumera și eu câteva din cauzele ce-au dus la pierderea de către literatură a centralității. Omul recent este unul grăbit și agitat. Pentru mulți actul lecturii presupune un efort intelectual prea mare și de aceea preferă să stea comod și relaxat într-un fotoliu și să profite de ce îi oferă mijloacele digitale de comunicare. Tot mai puțini sunt cetățenii care cred în ficțiuni, în lumi imaginare ce există doar pe hârtie. Oamenii noii societăți au devenit mai pragmatici și de aceea caută cărți care să le vină în sprijin. Ei parcă l-ar fi citit pe scriitorul sud-american Mario Vargas Llosa, cel care în eseul „Adevărul minciunilor” afirmă „că orice roman conține o doză de deformare a realității, de minciună, pentru a fi mai credibil”. Deci, în viziunea acestui apreciat scriitor pe plan mondial, literatura este o minciună.
Azi prețul cărții este exagerat de mare raportat la leafa ce-o câștigă mulți din iubitorii ei. Cărțile de valoare sunt tipărite într-un număr prea mic. În bibliotecile publice ele nu prea ajung. 9 din 10 librării și-au pus lacăt pe ușă. Rețelele de difuzare a cărților, „sunt peste tot praștie”. Cauza principală pentru care literatura noastră a ajuns în această situație este modul în care se scrie azi poezia și proza. Noul mod de a face scriitură nu este înțeles de către mulți contemporani. Printre ei sunt și oameni cu studii superioare care în fața unei poezii devin „analfabeți funcționali”. În ce constă ermetismul liricii actuale?
Irina Petraș , unul din cei mai pertinenți critici literari de azi, ne-o spune fără echivoc în eseul „Criticul, cititorul la vedere”: „ambiguitatea e maximă, ne aflăm în epoca subtextului”, adică substratul psihologic și de idei al unui text este ascuns. Deși avem mulți critici de valoare, totuși puțini se încumetă să scrie cronici de întâmpinare în sensul tradițional al conceptului. Ele au un specific aparte. Eu consider că rolul lor este unul similar cu cel pe care-l are un prospect pentru un medicament. Se citește tot mai puțină beletristică și pentru că există tendința vădită de a înlocui cultura generală cu cea de specialitate. Fenomenul este motivat deoarece le asigură o temeinică pregătire profesională, imperios necesară într-o lume a concurenței, una din care visătorii sunt excluși.
Pentru toate acestea și multe altele, creatorul de literatură a ajuns „Scriitorul fără lume”, iar cititorul pătimaș văduvit de frumusețile fără seamăn pe care doar literatura de valoare i le poate oferi.

Octavian Guțu,
dascăl de cetire și simțire românească