Satul Plesca din comuna Cizer va găzdui la acest final de săptămână, în perioada 14-15 august, „Întâlnirea fiilor satului Plesca” – o manifestare organizată cu prilejul a 550 de ani de atestare documentară a localităţii (1471-2021) . Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Cizer, Parohia Ortodoxă Plesca, Zoo-Cooperativa Plesca, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului (CCAJ) Sălaj, Silcar Prod SRL şi comunitatea locală Plesca. Programul manifestărilor va începe sâmbătă, 14 august, de la ora 15 cu o competiție sportivă a echipelor de fotbal din satul Plesca, la baza sportivă din localitatea Cizer, dar şi cu o întâlnire de suflet a fiilor satului Plesca, de la ora 18, în curtea şcolii din localitate. Manifestările vor continua şi duminică, 15 august, cu slujba religioasă la biserica ortodoxă din localitate –ora 9.30; cu sfinţirea monumentului eroilor din curtea casei parohiale Plesca – ora 12.15; lansare de carte „Plesca 550 – satul dintre văi” în spaţiul amenajat în faţa şcolii din localitate – ora 14.30 şi cu spectacolul folcloric, respectiv Festivalul „Du-te dor şi vino dor” – ediţia a III-a organizat cu sprijinul Primăriei comunei Cizer şi Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj – ora 15.