Sălăjeanul Mirel Taloş, fost deputat, în prezent vicepreşedinte al Institutului Cultural Român, a obținut premiul Uniunii Scritorilor din România (USR) pe anul 2018, secțiunea ”Cartea de debut”, cu volumul ”Colecționarul de nuduri” – apărut la Editura ”Rao” – 2018. Cu același volum, ”Colecţionarul de nuduri”, autorul Mirel Taloș a obținut în cursul lunii trecute premiul pentru debut al revistei ”Convorbiri literare”. Premiul a fost acordat în cadrul Zilelor revistei ”Convorbiri literare”, ediţia a XXIII-a, care s-a desfășurat în luna mai la Iaşi. Mirel Taloş s-a născut în 1973 şi a urmat studii de filologie română şi hispanică la universitatea Bucureşti, încheiate cu o teză de licenţă despre romanul politic al lui Mario Vargas Llosa. De asemenea, a urmat studii de ştiinţe politice la Facultatea de Ştiinţe Politice a SNSPA. Între anii 2001-2004 a fost manager director al Ergon Communications, companie de relaţii publice asociată cu Struble Eichenbaum Communications din SUA. Între anii 2005-2007 a fost consilier de stat al prim-ministrului, iar din 2007, până în 2016, a fost deputat, membru al Comisiei de cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor. În prezent este vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. A publicat ”Partidele politice în tranziţie” – Editura Libripress, 2002 şi ”Îndrumar în liberalismul politic” – Editura ”Curtea Veche” în anul 2004. A fost reprezentant al prim-ministrului în comisia Bursei speciale Guvernul României în perioada 2005-2007, membru al Consiliului de conducere al Institutului de Studii Liberale. A debutat în literatură cu proză scurtă în revista ”Conta”, în anul 2012 (”Parfum de Havana”, ”Încă o zi de lumină”). A mai publicat proză scurtă în revistele ”Caiete Silvane” şi ”Contemporanul”.
Mirel Talos? papagalul asta a fost premiat? Sigur i-a cumparat Tariceanu premiul!