Maria Croitoru
Numele lui: Alexandru Lucăcel; sătenii îi spuneau Șandor. A fost și va rămâne în amintirea sătenilor un artist popular desăvârșit, cioplitor în piatră, autor al unor lucrări care vor dăinui peste timp și vor vorbi despre artistul care a fost.
Amintirile copilăriei îți revin uneori în minte în momente nefericite. Așa a fost și momentul când am auzit, prea târziu din nefericire, despre dispariția lui Alexandru Lucăcel, Șandor, cum îi spunea lumea.
Eram mică. Ne furișam noi, copiii, la danț, jocul satului din fiecare duminică. Învățătorul nu ne dădea voie. Mergeam pe furiș, trecând prin vale, s-ajungem în spatele șurii unde avea loc danțul.
Într-o duminică, spre seară, eram acolo. Bătrânele, care nu apucaseră locuri pe lavițele din șură, povesteau despre Șandor. Olga, o fată mai îndrăzneață, a întrebat cine-i Șandor. O bătrână – poate că nici nu era așa de bătrână – i-a zis:
– Uitați-vă la feciorul ăla care are fular alb la gât!
Ne-am îndreptat privirile într-acolo și am văzut un tânăr cu părul creț, frumos, care dănțuia cu o fată. Nimeni nu era ca el. Era ceva deosebit.
Așa l-am văzut prima dată pe Șandor. Mai târziu am aflat că se-nsoară cu o fată, Rujica, din vecini de noi. Știu că taică-meu, fost învățător, i-a zis lui badea Traian, tatăl Rujicăi:
– De ce ai luat-o de la școală?
– I-o picat un băiat bun și o mărit! i-a răspuns badea Traian.
Rujica făcuse clasa a V-a de gimnaziu la Cehu Silvaniei, iar acum abandona școala pentru a se mărita cu Șandor. Și așa s-a întâmplat. Îmi mai amintesc cum a venit mama Rujicăi la mama mea și a rugat-o s-o ajute să facă cozonac.
– Nu te necăji, că facem cozonac moldovenesc, „să aibă noroc Rujica”. Păcat că n-ai lăsat-o la școală!
Nu l-am mai văzut pe badea Șandor până când a avut copii la școală, dar nu-i uit vorbele: „Pune, doamnă, bota pe ei, dacă nu învață sau sunt prăpădiți!”
N-a fost nevoie. Copiii au fost cuminți și ascultători, fiecare învățând după puterile lui. Toți au reușit în viață și fac cinste și satului în care au văzut lumina zilei. Cel mic, Gheorghe – Traian, alias Flavius, a devenit un reputat dramaturg contemporan, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Printre meșteșugurile care au luat avânt în satul Aluniș a fost și cel al cioplitului pietrei de construcție. Dintr-un deal din apropiere au început să scoată piatră de construcție pe care au învățat s-o cioplească și s-o șlefuiască. Unii dintre ei și-au făcut o adevărată profesie din cioplirea artistică a pietrei. Au început construcțiile de case cu fundații, stâlpi de susținere, chiar fațade din piatră cioplită, stâlpi de garduri, garduri etc. Unul dintre acești meșteri, care a ridicat meșteșugul la nivel de artă, a fost Alexandru Lucăcel, badea Șandor. Cu timpul s-a axat pe confecționarea crucilor și a monumentelor funerare. Repede a devenit cunoscut și au venit oameni nu doar din satele vecine, ci și din altele mai îndepărtate pentru comenzi de lucrări.
Crucea părinților mei este confecționată de Șandor. Cu siguranță că și Dumnezeu are lucrări de făcut în cer și l-a luat la El…
Liniște eternă, Șandor!
Aluniș, 14 octombrie 2020
(Articol apărut în revista Caiete Silvane)
