Anul 1940 a fost cel mai greu si mai indoliat al neamului romanesc din existenta sa de 4 ori milenara in spatiul carpato-danubiano-pontic, dupa afirmatiile savantului de renume mondial, Nicolae Iorga. Norii negri amenintau cultura si civilizatia romaneasca si granitele nationale. Atunci, prin normele ultimative trimise de ciuma rosie de la Kremlin in 26 si 28 iunie 1940, prin al II-lea Diktat de la Viena si prin acordulde frontiera din 7 septembrie 1940, cu Bulgaria la Craiova, se pierdea in total 99.738 kmp si 6.821.000 de locuitori, ceea ce insemna 1/3 din teritoriul national si tot o treime din populatia tarii. Trupul tarii a fost realmente ciopartit si sfartecat. Am pierdut mult fara sa opunem bruma de rezistenta, pentru ca asa au considerat carmuitorii tarii de atunci, spunand ca e mai bine sa pierdem teritorii decat sa dispara Romania din randul natiunilor lumii. Si ca sa ne dam mai bine seama de acest lucru,voi aminti faptul ca in 29 august 1940, cei doi arbitri au somat Romania sa accepte cedarea unei parti a Transilvaniei deoarece, in caz contrar, era preconizata o actiune militara care urma sa stearga Romania de pe harta Europei si a lumii. Asa cum s-a scris in presa vremii, Romania neajutata de nimeni a cedat in fata actului de violenta, sovietic si maghiar, de atunci nu a mai fost stapana pe destinul sau.
Si totusi, Nicolae Iorga in Consiliul de Coroana a spus patetic: Ne batem, blestem daca nu ne batem.
In teritoriile ocupate in vara anului 1940, autoritatile sovietice si maghiare s-au dedat la acte de terorism inimaginabile impotriva populatiei romanesti neajutorate. Asasinatele, jafurile si deportarile au insotit instaurarea si organizarea noilor regimuri in partile de teritoriu national, rapite, numai vremelnic din trupul Romaniei. Mii de romani au fost siliti sa plece in Siberia, muntii Tiansan si Hymalaia, pefluviul Amur, de unde majoritatea nu s-au mai intors niciodata. Gasim astazi, aici, scris pe tablitele unor localitati denumirile de Romanasul sau Ciobanasul.
In Centrul si Nord-Vestul Transilvaniei, imediat dupasosire, ungurii au savarsit atrocitati de un primitivism faraprecedent.
Dupa cum se stie, din teritoriul vremelnic cedat facea parte si judetul Salaj, cu o suprafata de 5.191 kmp (astazi, 3.850 kmp, 1,6% din suprafata tarii) si o populatie de 340.347 delocuitori din care: romani – 56,6%, maghiari – 30,4%, germani -4,7%, evrei – 3,9%, slovaci – 1,7%, alte nationalitati – 2,7%.
Istoria Salajului este un lant nesfarsit de oprimari de sus injos, de durere si revolta, de jos in sus. In tara Silvaniei – dupa cum sublinia pe buna dreptate Corneliu Coposu – ne-a fost incercata mai mult decat oriunde rabdarea, iar asuprirea si umilinta, ne-au fost aici ursitoare intunecate. Infratiti cu ele am suportat jugul umilintei si am legat Salajul pentru totdeauna de vesnicia romaneasca.
Diktatul de la Viena, redactat de alfel numai in germana si italiana, la articolul 2 scria: Teritoriul de pana acum care revine dupa aceasta Ungariei se va evacua de trupele romane in termen de 14 zile si se va preda Ungariei in stare de ordine…
Toti cetatenii care se cedeaza de catre Romania obtin automat cetatenia ungara.
Salajul a fost teatrul celor mai salbatice si mai sangeroase acte de violenta, din multimea de faradelegi, comise de unguriin partea noastra de tara vremelnic robita. In inima Salajului darsi in mijlocul neiertatoarei noastre aduceri aminte de Treznea, cu nenumarati romani omorati de barbarii secolului este Ip-ul cu cadavrele batjocorite, peste tarana carora maini necunoscute au plantat in tainele noptilor de groaza crizanteme albe de durere. Ambasadorii neamului si-au dovedit neomenia purtand coroana lui Stefan (Vaik) tot atat de stramba ca gandurile lor, de-a lungul napastuirilor asezarilor salajene, in descinderea lor din fauna padurii. Caci nimeni pe lume nu a dat dovada mai desavarsita ca dedesubtul pojghitei de omenie in neamul urmasilor lui Arpad, domneste atata salbaticie si neomenie.
Din primele zile ale ocupatiei maghiare s-a dezlantuit pentru Salaj o teroare de neinchipuit impotriva populatiei romanesti, manifestata pin injurii, batai crancene, arestari, internari in lagare, confiscari, deposedari de bunuri, acte de degradare a demnitatii romanesti, expulzari, schingiuiri, violurisi asasinate.
Orasul Zalau a fost ocupat de catre trupele maghiare in ziuade 8 septembrie 1940, zi in care ocupantii au asasinat 7 romani, din care 4 femei, sub pretextul ca ar fi atacat un excadron unguresc. Cadavrele au fost ingropate de jumatate pentru a fidevorate de caini. In abatorul orasului alti 6 romani au fost ucisi, iar in curtea liceului, un capitan maghiar, personal, a impuscat doua femei si un barbat.
Iesind din oras, la Bradet, au gasit doua gospodarii romanesti, proprietatea lui Gavrila Vicas si Gheorghe Prunea, impuscandu-i pe loc pe toti cei gasiti acolo, inclusiv pe sotia lui Gheorghe Prunea, gravida in ultima luna.
Pe serpentinele Mesesului au mai fost impuscati 10 romani care veneau cu lapte si oua pentru vanzare.
In padurile Mesesului au zacut zile intregi trupuri de femei batjocorite si apoi sfartecate. Trupele maghiare au ajuns in aceeasi zi la Ciumarna unde au ucis 11 romani si nu au continuat drumul spre Cluj, ci se indreapta pe camp spre Treznea. Acest scenariu a fost pregatit tot in 8 septembrie, ora17,00, intr-o casa din spatele centrului militar din Zalau, de groful Bay Ferencz si acolitii sai, autorii morali ai masacrului de la Treznea.51Serie noua, Anul VI, Nr. 8 -9 (67-68), august – septembrie 2010
La intrarea in sat – in 9 septembrie – pe camp au gasit cativa copii romani pascand vitele. Intrebandu-i de unde sunt, acestia au raspuns, din Treznea. Fara nicio vorba, au fost impuscati cu totii si lasati morti pe izlazul comunei.
In acest timp, satenii erau adunati in frunte cu preotul Costea pentru a le face ungurilor o buna primire.
Ora 9,00. Cinci soldati maghiari sosesc in Treznea si cer catoti cetatenii cu cai si carute sa le puna la dispozitia armatei maghiare. Ora 10,00. Soseste o grupa de cavalerie. Ora 11,00. Sosesc soldatii Regimentului de Vanatori de camp, soldati bine dispusi. Prima data s-au trimis doua proiectile de artilerie in biserica. Primaria a fost facuta praf, fiind dinamitata.
Dupa ocuparea satului, auzindu-se focuri de arma trase de un grup de soldati maghiari in stare de ebrietate, maghiarii au dezlantuit macelul asupra romanilor. Romanii sunt masacrati cu focuri de arma si mitraliere, strapunsi cu sabiile si baionetele, iar casele sunt atacate cu grenade si incendiate.
Nicolaie Brumar a fost luat din casa si, impreuna cu sotia si cele doua fiice, au fost impuscati langa o capita de fan si apoi sfartecati cu baionetele.
Preotului ortodox ascuns in casa parohiala i s-a dat foc si aars impreuna cu casa sa.
Invatatorul Lazar Cosma si sotia lui au fugit, fiind ascunsi intre Agrij si Bodia, la podul Calchiesei, unde se gaseste astazi si crucea ridicata in memoria lor. Femeii Ana Negrean de 65 deani i s-au taiat mainile. Femeia Ana Salajan, de 31 de ani, insarcinata, surprinsa pe camp intre Pausa si Treznea, a fost strapunsa cu baioneta si i s-a scos pruncul din burta.
Intre 20,00 si 20,30, este arestat notarul Marcus Vasile, salvat la interventia lui Bay, care sosise in sat, de la Zalau. Ultimii impuscati au fost Barjac Ioan fierar si Indries Toader, care sosise de pe front. Aceste oribile crime mi-au fost descrise de bunicii mei, Gavril si Iustina Barjac, care in acele vremuri tulburi aveau 35 de ani. De remarcat ca la masacrul de la Treznea au participat si ungurii din Zalau. Pe doi ii cunosc si eu: unul a fost foarte multa vreme director de scoala romaneasca, iar celalalt a fost cel mai mare sef al singurului restaurant din Zalau, unde se afla azi Biblioteca Ionita Scipione Badescu.
La plecarea din Treznea, soldatii au legat de un tun pe Gavrila Indries si Ana Danila (tatal inginerului agronom Aurel Ana) tarandu-i dupa ei prin tot satul Pausa prin fata casei bunicilor mei, fiind biciuiti din urma ca si cainii de soldatii unguri, fiind apoi impuscati in comuna Hida, langa Piatra Dracului. Si acest episod groaznic il cunosc din povestirile bunicilor mei. Multe din aceste date le am de la Iacob Barjac din Traznea varul tatalui nostru si de la domnul Vasilie Caraba din Treznea.
In total, la Treznea au fost ucisi 86 de oameni, din care 79 romani si 7 evrei, care-si dorm somnul de veci sub lespedea rece a cimitirului din Treznea, singurul de acest fel din lume. Pe piatra de marmura sunt incrustate numele celor 86 de oameni, de la Ionut Salajan de 2 ani, pana la Maria Barjac, de 81 de ani. Singura lor vina pentru ca au murit a fost numai aceea de a se fi nascut romani.
In memoria lor a fost ridicat in centrul satului, in anul 1984 monumentul de la Treznea, autor sculptorul Aurel Contras, o piramida trunchiata ce semnifica curmarea firului vietii si alte 3 corpuri ce vor sa exprime continuitatea.
Planul de exterminare a romanilor de la Ip a fost pregatit decatre baronul Farago Istvan si invatatorul Uihelyi Albert, cu concursul unei companii de honvezi, condusi de locotenentul Vasvari Zoltan, care si-au gasit adeptii printre nationalistii sovini, membrii ai organizatiei fasciste Garda zdrenturosilor(Rongyos Garda).
In noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, o veritabilanoapte a Sf. Bartolomeu, bandele maghiare, in parte in stare de ebrietate, in frunte cu locotenentul din Regimentul 201 motorizat din Budapesta, insotiti de formatiuni paramilitare precum si circa 25 elemente sovine din localitate, au atacat pe neasteptate populatia romaneasca din Ip, lipsita de aparare, masacrand-o.
Relatand tragicul eveniment, documentele vremii nareaza: A fost teatrul celui mai salbatic si sangeros act deviolenta. La inceputul noptii, echipe de ostasi unguri insotite de iredentisti si membrii ai Garzii Nationale au scos din case pe toti romanii care nu fugisera, i-au batut pana la sange si i-au schingiuit, zdrobindu-le oasele si smulgandu-le unghiile, apoi, fara a tine seama de sex sau varsta, i-au impuscat cu focuri de arma si mitraliera. Femeile au fost batjocorite, iar copiii spintecati. O mama disperata a iesit din ocol sa mearga dupa doctor sa-i salveze copilul bolnav aflat in leagan. Langa poarta a aparut honvedul care a oprit-o si a intrebat-o unde merge si ce doreste; femeia i-a spus, la care honvedul i-a raspuns nu mai trebuie sa pleci nicaieri fiindca aici e doctorul. S-a intors impreuna, au intrat in casa, au desfacut copilul din leagan, iar acesta i-a zambit honvedului. Acesta a scos o arma cu baioneta pe care a implantat-o in copil, care s-a rasucit ca o rama in jurul baionetei.
Si ca sa va dati seama cu cata ura au actionat, am sa va spunca cei mai multi romani au fost impuscati pe gramada de gunoi din fata grajdului, in semn de dispret pentru romani, insotit de epitetele budos olah (romani puturosi). In acea noapte groaznica au fost ucisi 157 de oameni din vina de a fi romani, de la Hossu Lucia de trei saptamani, pana la Buboi Floare de81 de ani.
Cadavrele au fost transportate cu carutele, unii inca mai respirau, si ingropate intr-o groapa comuna, de 35/25 m, pestecare s-a turnat var, apoi pamant.
Si atrocitatile au continuat. La Cosniciu de Jos (comuna Ip), o fata romanca a fost legata de 2 cai si despicata. Sigur ca aceasta tehnica au imprumutat-o de la turci, cu care ungurii au intrat in legaturi cand au locuit in prima lor patrie pe Volga si pe Kama, si de la care au ramas cu elementele de limba si anumite obiceiuri.
La Zalau, de Sf. Dumitru, 6 romani fruntasi din Aghires au fost purtati pe ulite, cu tricolorul romanesc tinut in cuie pe spatele gol, insangerat.
Dupa modesta mea parere, crimele de la Ip si Treznea depasesc ororile de la Lidice si Oradur, si de aceea eu le consider localitati martir ale batranului nostru continent.
In 1983, si la Ip a fost ridicat monumentul in memoria martirilor, opera a sculptorului Aurel Terec si prin grija profesorului Gratian Portan, care a tinut sus tricolorul romanesc vreme de decenii. In 1990, imediat dupa revolutie dascalii unguri l-au scos din scoala.
Acum, la 70 de ani de la Diktat si de la abominabilele crime, pe noi nu ne bate gandul de vendeta, ci de dorinta de a nu se mai repeta asemenea tragedii. Asa sa ne ajute Dumnezeu. Iertam, dar nu uitam!
(Articol aparut in nr. 67 – 68 al revistei Caiete Silvane.
Mai multe articole puteti citi pe www.caietesilvane.ro)
