Regal cultural la „Zilele revistei Caiete Silvane”

Regal cultural la „Zilele revistei Caiete Silvane”

La sfârşitul săptămânii trecute, a fost marcată la Zalău şi Jibou, cea de-a patra ediţie a sărbătorii „Zilele revistei Caiete Silvane”. Evenimentul a inclus prezentări şi lansări de carte, proză, poezie, artă plastică, dar şi un moment artistic susţinut de formaţia „Tradiţii” a Liceului de Artă „Ioan Sima” din Zalău. În debutul manifestărilor s-au punctat momente importante de la lansarea revistei „Caiete Silvane” şi până în prezent şi s-a remarcat impactul la nivel judeţean şi naţional al acestei publicaţii.

Revista „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, aşa cum spunea preşedintele Tiberiu Marc, are „câteva atribuite deosebite; fiind un coagulant al opiniilor culturale este un bun vehicul pentru tradiţiile sălăjene”. În acelaşi context, Ioan Moldovan, de la revista „Familia” din Oradea aprecia că „sub emblema „Caiete Silvane” s-a constituit o tradiţie bogată şi diversă ce merită tot respectul”.

Mai mult, „Caiete Silvane”, aşa cum aprecia deputatul liberal Mirel Taloş, „poate oricând să devină o revistă de calibru naţional”.„Cine promovează astăzi cultura poate fi încadrat în categoria eroilor de la Termopile, pentru că cauza culturală pierde tot mai mult teren. În câteva zeci de ani, prin cultură s-ar putea înţelege doar simplul divertisment”, a spus parlamentarul sălăjean.

Cei prezenţi au fost, mai apoi, răsfăţaţi cu lecturi şi referiri la lucrări ce au văzut lumina tiparului în aceste zile. Despre „Poeme în crinolină” semnate de Dina Horvath, scriitorul Marcel Lucaciu a afirmat că: „reprezintă o poezie modernă, ce stă sub semnul bucuriei de a trăi cu frenezie viaţa, cu stihuri armonioase, suave, ce conţin elemente ale sobrietăţii, ale romantismului, în versuri detaşate prin caracterul predominant reflexiv şi seninătatea melancoliei”.

Vineri, la Zalău a fost lansat şi volumul „Gânduri pe rotativă” semnat de Ileana Petrean Păuşan. Lucrarea, aşa cum arăta autoarea, conţine materiale publicate în ziare, ce merită să fie strânse între două coperţi, respectiv, cu personaje marcante ale Sălajului, Vasile Breban, Victor Gaga, Ştefan Goanţă, Szabo Vilmos, „care ne-au lăsat opera lor şi au plecat să se odihnească”. Cartea, „care ne duce cu gândul la complexa muncă a unui ziarist”, după cum remarca şi Viorel Mureşan, este utilă pentru că arhivele sunt mai greu de consultat şi pentru că oferă repere biografice, referinţe critice şi câte un interviu cu nume mari ale judeţului nostru. Nu doar scrierile au făcut obiectul lansărilor de carte de vineri, ci şi arta plastică. A fost prezentat volumul “Desene”, care include grafică şi schiţe, realizate, cu multă sensibilitate, de pictorul Szabo Vilmos, în caietul de notiţe de la clasă, din orele de desen.

Leave a Comment