Reconstituire virtuală a centrului Zalăului de acum 100 de ani

Pentru iubitorii de istorie, în data de 30 iulie, între orele 15 – 18, va avea loc o călătorie virtuală în timp. Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (MJIAZ) lansează în premieră, o invitație gratuită, în vederea descoperirii centrului orașului de acum 100 de ani.

Ce este și ce presupune turul virtual propus de MJIAZ

Evenimentul „Centrul Zalăului începutului de secol XX” se va desfășura la Zalău Value Center. Această manifestare culturală și științifică se încadrează în activitățile MJIAZ dedicate împlinirii a 550 de ani de la acordarea statutului de târg orașului nostru de către regele Matia Corvin. La nivel de instituție există toată infrastructura și echipamentele necesare: videoproiectoare, softuri speciale, ochelari VR speciali cu ajutorul cărora intrăm în contact cu realitatea virtuală.

Valorificarea istoriei și patrimoniului cultural prin intermediul realității virtual este un pas important spre progres, dar extrem de necesar pentru a înțelege, în cele mai mici detalii, caracteristicile și particularitățile trecutului nostru. Dacă nu știm de unde am plecat, atunci nici nu putem ști unde vrem să ajungem de fapt, spunea un cercetător științific binecunoscut din cadrul instituției. Organizatorii promit că turul virtual al Zalăului va captiva pur și simplu publicul larg, dar mai cu seamă pe cei direct interesați de istoria și mersul lucrurilor pe meleagurile sălăjene.

De ce ducem istoria la Mall

Contactată în vederea descrierii și detalierii relației muzeu – mall, managerul MJIAZ ne-a precizat faptul că există mai multe motive care au condus spre acest parteneriat important, cel puțin trei sunt fundamentale. În primul rând este vorba de reabilitarea galeriei de artă a muzeului, motiv pentru care a trebuit restrâns spațiul expozițional. S-a decis folosirea beciului instituției pentru găzduirea următoarelor expoziții, dar acest spațiu nu este unul generos. Prin urmare, mutarea activităților expoziționale la Zalău Value Center va da posibilitatea publicului de a accesa un spațiu mult mai amplu și cu o durată de expunere mult mai mare, astfel ca vizitatorii să se bucure cât mai mult de tematicile propuse de muzeu. Corina Bejinariu – managerul MJIAZ spune că în spatele fiecărei astfel de expoziții stă munca a zeci de cercetători și specialiști din cadrul instituției, dar și a altor colaboratori și parteneri.

Al doilea motiv este direct legat de fluxul de oameni, din județ și nu numai, care pot lua contact, într-un mod inedit și liber, cu spiritul cultural al urbei. Legat de acest aspect managerul instituției ne-a declarat că „noi nu înlocuim muzeul și sălile de expoziții cu mall-ul. Am ales acest spațiu tocmai pentru a da posibilitatea unui public cât mai larg și divers de a cunoaște și de a intra în contact cu informațiile, planurile, proiectele și propunerile instituției noastre”. Totodată, Corina Bejinariu spune că patrimoniul instituției nu va fi expus niciodată în afara MJIAZ, ci doar informația este cea care circulă liberă în afara zidurilor muzeului. Condițiile climatice, de siguranță și mai ales parametrii de conservare nu pot fi regăsite, cumulativ, decât în cadrul muzeului.

Al treilea motiv legat de colaborarea și parteneriatul cu Zalău Value Center este legat de faptul că, într-un loc neutru, oamenii sunt mult mai curioși, mai receptivi și mai interesați de cultură. Ei decid dacă vor să știe mai multe despre o activitate sau alta, despre un proiect cultural sau altul. Până la urmă totul ține de opțiuni, iar oamenii sunt liberi să aleagă exact ce le place și ce vor. Gândind astfel, managerul MJIAZ speră ca tot mai multă lume să fie curioasă și să-și dorească să calce pragul muzeului, după ce a aflat informația în mall, pentru a descoperi în cele mai mici detalii piesele și colecțiile regăsite în patrimoniul instituției.

Cum se măsoară impactul cultural la nivel de județ

Legat de feed-back-ul rezultat din colaborarea demarată în acest an cu Zalău Value Center, Corina Bejinariu ne-a precizat că aceasta „este o foarte bună formă de promovare a instituției și a colecțiilor noastre, ținând cont desigur de specificul și obiectul nostru de activitate. Noi nu putem face o monitorizare exactă a activităților susținute și desfășurate la mall. Însă, din vizitele mele și colegilor noștri, dar și a discuției directe cu vizitatorii, reiese clar faptul că lumea este interesată de muzeu, citește, analizează și studiază atent materialele expuse. Este foarte greu de evaluat impactul, dar până la urmă să știți că miza nu este asta. Munca noastră produce efecte concrete în timp, și am mai spus de multe ori asta. Ne dorim să promovăm Zalăul și să-l valorizăm ca atare. Prin urmare, ne dorim o colaborare cât mai lungă cu  Zalău Value Center”.

3 Thoughts to “Reconstituire virtuală a centrului Zalăului de acum 100 de ani”

  1. Anonim

    O somam pe doamna manager și pe deșteaptă de purtătoare de cuvânt sa folosească ghimelele corect pe afișele muzeului. Semnat colegul de la Time out

  2. Ca să fie clar !

    Ar trebui reconstituită Platforma industrială a Zalăului de acum o jumătate de secol, era mai mare decât a Oradei, mare lucru. O fi interesant și centrul istoric de acum 100 de ani al Zalăului dar noi românii ne mândrim cu Armătura, Țevi, Anvelope, Emailați, CET , IPL, ctitorite în Epoca Ceaușescu !

  3. Aceasta oportunitate nemaipomenita oferita de MJIAZ merita sa fie savurata de intreaga comunitate. Ne bucuram ca putem intra in contact cu trecutul nostru, intr-un mod interactiv si captivant, la cel mai apropiat mall. Fie ca aceasta calatorie virtuala in timp sa ne aduca bucurie si vieti bogate!

Leave a Comment