Raftul cu carte: Gânduri nebotezate, un leac pentru singurătate

Motto: „Gândirea este forma de comunicare a sufletului cu el însuși”.
PLATON (427 – 347 î. Hr.), filozof grec

La sfârșitul lunii lui Făurar 2022, în ajunul sărbătoririi Mărțișorului, a văzut lumina tiparului cartea „GÂNDURI NEBOTEZATE, UN LEAC PENTRU SINGURĂTATE”, scrisă de către profesorul șimleuan Octavian Guțu. Iată, primăvara renaște totul, chiar și gândurile oamenilor! Acest volum inedit de 187 de pagini a apărut la Editura „Ecou Transilvan” din Cluj-Napoca, editor fiind doamna Nadia Fărcaș. Cartea se înscrie în colecția „ITINERARII FILOZOFICE”, sub redactarea și tehnoredactarea  doamnei Andreia E. Breaz, având descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României. Pe coperta I se găsește, stilizat, Gânditorul de la Hamangia (!), în concepția editurii, fapt care întărește, chiar motivează titlul cărții. Coperta a II-a are, în rezumat, date despre autor: data și locul nașterii, părinți, stare civilă, studii și activitate profesională și extraprofesională. În coperta a III-a sunt evidențiate o parte dintre „recunoașteri și recunoștințe”. Pe coperta a IV-a se află fotografia profesorului Octavian Guțu și trei fragmente din: postfața Rodicăi Elena Ghile – fostă elevă; dezvăluirea profesorului Constantin Nicolae Pușcaș; gândurile  profesoarei doctor Alexandra Florina Mănescu.

Octavian Guțu s-a născut la 23 februarie 1946, în satul Giurtelecu Șimleului, comuna Măeriște, județul Sălaj. Este absolvent al Facultății de Filologie din Cluj-Napoca (1964-1969), specialitatea Limba și literatura română. A fost profesor de limba română (1969-2009) și director la CN „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei (1978-1990), inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj (1990-1996) și primar al orașului Șimleu Silvaniei (2000-2004). Pe lângă alte funcții  – membru în primul Colegiu Prefectural al Prefecturii Județului Sălaj (1990-1992), consilier în Consiliul Județean Sălaj (1996-2000) și în Consiliul Local al orașului Șimleu Silvaniei (2004-2008) – a avut o bogată activitate publicistică. Printre numeroasele recunoașteri și recunoștințe profesionale, prin Diplome de Prețuire, Diplome de Excelență, Diplome de Merit, Scrisori de Mulțumire, amintesc de: Profesor Evidențiat (1984), Distincția „Medalia Muncii” (1984), Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor (2004), titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului Șimleu Silvaniei (2019). În plus, profesorul Octavian Guțu a trăit și trăiește în compania cărților, iar cartea a fost și rămâne cel mai bun prieten al său! A fost și este un abonat fidel al bibliotecilor, iar acasă deține o impresionantă colecție de cărți, dicționare, reviste etc.

În ultima perioadă, pe lângă articolele publicate în presa scrisă (Ziarul „Magazin Sălăjean”, rubricile Raftul cu Carte și Cultura), Octavian Guțu s-a învrednicit să scrie și această carte, fiind demn de toată lauda. Bravo, domnule Profesor!

Preaplinul sufletesc al autorului este exprimat prin cele peste 1.500 de „gânduri nebotezate” pe cât de expresive, pe-atât de pilduitoare. Ele nu sunt grupate, tematic, în capitole, ci formează un „lanț” solid de spiritualitate, prin semnificația „zalelor” bine unite și rânduite, în care majusculele propozițiilor respective „acoperă” litere ale alfabetului românesc, de la A la Z!  Toate aceste „înșir’te mărgărite” formează elocvente familii de gânduri despre: dor, adevăr și minciună, bine și rău, prietenie și dușmănie, valoare și nonvaloare, generozitate și zgârcenie, inteligență și prostie, avuție și sărăcie, optimism și pesimism, bucurie și tristețe, vorbărie și tăcere, părinți și copii, bunici și nepoți, succes și eșec, laudă și bârfă, viață și moarte etc. Iscusința de netăgăduit a profesorului Guțu este aceea că a știut să aleagă cele mai bune cuvinte „din și pentru suflet”, pentru a demonstra cât „cuvânt” are fiecare cuvânt din gândurile sale!

Acest inedit volum surprinde printr-o excelentă structurare. După două mottouri adecvate, primul fiind cel amintit, urmează o prefață, pe cât de amplă, pe-atât de adecvată, foarte bine argumentată de către doamna profesoară Stela Ioniță, din Șimleu Silvaniei. Domnia sa a adunat în paragrafe, cu dibăcie, multe dintre gândurile autorului: „Nu ceea ce mi se oferă mă face fericit, ci ceea ce-mi doresc; Optimismul va muri doar atunci când din înfrângeri nu se vor mai naște speranțe; În viață, singurul care nu are nevoie de avocat este adevărul; Să ai trecut e bine. Să ai prezent e foarte bine. Să ai viitor e minunat. Când vei avea și posteritate va fi nemaipomenit”. În plus, printre multe altele, spune: „În ciuda tuturor relelor lumii, cuvintele cugetărilor profesorului sunt blânde, cuviincioase, binevoitoare, agreabile, binevenite și constructive. E semnul spiritelor înalte. Se cuvine, de asemenea, să subliniem lejeritatea cu care autorul concentrează profunzimea unui gând în atât de puține cuvinte. E calitatea supremă a unei maxime reușite”.

Apoi, prof. dr. Alexandra Florina Mănescu – de la Școala Gimnazială „Pompiliu Marcea” din Târgu Jiu, își exprimă gândurile sale despre gândurile profesorului Guțu, nominalizând multe dintre cugetările acestuia, printre care: „Dacă prin vârsta mea o întineresc pe cea a omenirii înseamnă că nu am trăit degeaba; De cele mai multe ori, orgoliul este scutul sub care se ascunde neputința; Nu cred că există oameni de nimic. Fiecare are merite. Unul singur e cert – om. Celelalte depind de ce este sau poate fiecare; Orice trădare, indiferent ce o determină și ce o face, tot ticăloșie se numește”. Încheie admirabil, spunând: „Iată unul dintre prietenii mei adevărați! Și iată o carte – prieten înțelept!”.

În continuare, profesorul șimleuan Constantin Nicolae Pușcaș, vorbind despre carte, îmbină bine limba română cu cea latină (!), referindu-se, pertinent, la: Epistola a XXIII-a a lui Seneca, Eneida lui Vergiliu și Metamorfozele lui Ovidiu. Despre aceste cugetări ale lui Octavian Guțu, spune: „Sunt gândurile unui om care a zidit, timp de peste o jumătate de secol, suflete! Cred că este lucrul la care s-a priceput cel mai bine! A construit iubire! Iubire pentru frumos, pentru cultură, pentru limba română în mod special”. Mai mult, declară: „M-a impresionat, însă, franchețea spuselor, felul în care profesorul Guțu, colegul și, cred, prietenul meu, se dezvăluie semenilor. Ce poate fi mai elocvent pentru felul lui de a fi decât zicerea »În cazul în care soarta mi-ar întinde o mână, i-aș lua doar un deget«?. În final, Constantin Nicolae Pușcaș susține  că „Volumul e dezvăluirea unui spirit liber și optimist!”.

Urmează „confesiunea” autorului cărții, la întrebarea: „De ce-mi trimit gândurile nebotezate prin lume?”. Printre multe raționamente, zice: „Gândurile mele sunt întruchipate în cuvântul scris. Cine le va citi, se va întâlni cu mine. Va fi și acesta un mod de-a ne lecui de singurătate. Varietatea tematică a reflecțiilor mele este un scut împotriva plictiselii și a singurătății. Când gândurile a două persoane se întâlnesc, noi asistăm la cel mai frumos foc de artificii. Prin el, și noi ne desprindem de cenușia existență cotidiană și devenim mai buni, mai alături, trecem pe neobservate de la profan la sacru”.

În „Botezul unor gânduri”,  preotul militar Ioan Adrian Crâșmar – de la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Șimleu Silvaniei, pe lângă diferite remarci, spune:  „Gânduri nebotezate sunt îndemnuri de-o viață, cuprinse într-o carte, care surprind personalitatea autorului, povețe care devin așternute în neuitare, pe care cititorii le vor boteza prin împărtășirea sau nu a lor”.

Convingătoare este și postfața semnată de către Rodica Elena Ghile – fostă elevă a profesorului Guțu. Redau din paragraful în care vorbește despre autor: „A fost un mare privilegiu să-l avem și diriginte pe acest remarcabil și desăvârșit pedagog, care ne-a șlefuit caracterele și a contribuit în mod semnificativ la trecerea noastră de la adolescență la maturitate. Ne-a cultivat respectul pentru slova scrisă, aura sa magică ne-a luminat viața de elev, ne-a făcut să înțelegem că, în viață, cuvântul înalță, cuvântul doboară, cuvântul sapă adânc în conștiință și în suflet, lasă uneori cratere, alteori îți dă aripi. Ne-a făcut să iubim fiecare clipă, să o simțim în toată splendoarea sa. Dânsul a fost călăuzitorul și șlefuitorul spiritului nostru, ne-a făcut să îndrăznim, să iubim viața, să recunoaștem adevăratele valori umane, să apreciem frumosul”. De asemenea, evidențiază două dintre gândurile profesorului Guțu: „Adevăratele sentimente se trăiesc, nu se trâmbițează!” și „… Uneori, tăcerea spune mai mult decât cuvintele…”.

Abordând o astfel de tematică, cred că Octavian Guțu s-a „contaminat” de la înțelepții lumii. Folosind cu o vădită perspicacitate monologul, această carte este un act pur creativ, fiindcă toate gândurile lui Tavi (cum îl alintă prietenii!), fixează momente reale din viața sa. Totul este un raport corect între creativitate și personalitate. Mai mult, este vorba despre gândurile lui tradiționale, interferate cu cele moderne. Este, după părerea mea, o consolidare a activității sale scriitoricești, depășind, cu succes, statutul de „dascăl de cetire”! Da, întrucât, de-a lungul timpului, profesorul Guțu a scris zeci și zeci de articole, pe diferite teme/subiecte, publicate în presa locală și națională: de la cele despre educație și cultură, spiritualitate și armată, până la cele despre sport și edilitar-gospodărești. De această dată, este un scriitor ordonat, explică și se explică, în ceea ce privește trăirile lui în cei peste 75 de ani de viață, dintre care, peste 50, dascăl de cetire și simțire românească! Și o face cu o vădită atitudine de asumare educativă, privind perspectiva obiectivă a mersului vremurilor actuale în lume: valuri de pandemie și de atacuri la umanitate! Aceste gânduri nu sunt inventate, au fost observate și trăite autentic de autor. Ele se constituie într-o confesiune, dar „spovedania” profesorului Guțu trebuie văzută într-o „oglindă” perfectă, nu distorsionată…

După modul de structurare și, mai ales, după conținut, aceste gânduri merită să fie „creștinate” prin împărtășirea lor de cititori, cum zice preotul Crâșmar. Iar „farmacistul” ambulatoriu Octavian Guțu, oferind gratuit acest leac pentru singurătate, și-a dorit să fie botezat odată cu lecturarea gândurilor. Prima dată, prin intermediul ziarului „Magazin Sălăjean” (publicate în 12 numere) și acum, datorită acestei cărți de suflet nobil, scrisă cu un „bun condei” al unui om cu inimă mare! „Dacă nu, considerați că nici nu l-am oferit, că am greșit adresa”, zice autorul la sfârșitul „confesiunii” sale! În acest context, spun că eu, Marin Ștefan, sunt unul dintre botezători! Cartea, în totalitatea ei, este o antologie fermecătoare, iar gândurile profesorului Guțu sunt „maxime și cugetări” de valoare, cărora și eu, iată, încerc să le dau viață! Privindu-le în „oglinda” mea, m-am regăsit în multe ipostaze, chiar împreună cu autorul. L-am cunoscut pe Tavi Guțu în urmă cu mulți ani, dar cel mai bine începând cu 1971, când, fiind amândoi dascăli la Liceul de Cultură Generală „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, am devenit prieteni. De-atunci și până acum, indiferent de funcțiile pe care le-a avut, a fost „un om între oameni”!

Așadar, cartea are o originalitate evidentă, în care autorul etalează unicitatea conținutului acesteia. Ea se adresează multor oameni. Lecturarea ei este binevenită, în condițiile neprielnice prin care trecem fiecare dintre noi, putând se ne identificăm cu fiecare cugetare care ne reprezintă! Lectură tihnită!

Spun, din nou, bravo, domnule profesor Octavian Guțu! În circumstanța unuia dintre gândurile tale, sunt bucuros și mândru că ne vom întâlni/reîntâlni! Felicitări și, deopotrivă, mulțumiri! EȘTI UN OM!

Prof. Marin ȘTEFAN/UZPR,
Publicist, Șimleu Silvaniei