Procesul de „deculturalizare” a început de mult, și nu numai în România

– interviu cu Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj –

Daniel Mureșan: A trecut un an de când a început pandemia în România. Cultura a fost unul dintre domeniile cel mai puternic lovite. Sălile de spectacol s-au închis primele în martie și s-au redeschis ultimele. Pentru a fi închise rapid la loc. Care este situația la Centru de Cultură și Artă după un an de restricții?

Daniel Săuca: Din păcate, de un an nici noi nu am putut organiza evenimente (spectacole, concerte, întâlniri diverse) așa cum am făcut înainte de pandemie. Evident, situația e aceeași la nivel național și, cred, la nivel global. Măsurile de combatere a epidemiei cu noul coronavirus ne-au obligat să ne mutăm, să zic așa, în spațiul online. Din această perspectivă, am reușit să difuzăm, în direct și înregistrări, destule filmări (conferințe, lecturi, spectacole ale Ansamblului folcloric „Meseșul”, producții ale Școlii Populare de Arte și Meserii), nu puține cu audiență semnificativă. Pe de altă parte, revista și editura „Caiete Silvane” și-au menținut ritmul aparițiilor editoriale, aproape de „normalitatea” antepandemică. Firește, ne este și nouă dor de spectacole „adevărate”, de lansări de carte „fizice”, de întâlniri vii cu iubitorii de cultură. Dar, e greu, dacă nu imposibil de estimat când anume va avea loc „minunea”, și pentru că, pur și simplu, nu ne putem face planuri, în acest sens, decât azi pentru azi. Activitatea noastră continuă în principal cu repetiții, cursuri, în condițiile impuse de autorități, și, cum spuneam, cu revista și editura „Caiete Silvane”. Așteptăm și semnarea contractelor pentru derularea în 2021 a două proiecte cofinanțate de AFCN câștigate de noi la sfârșitul anului trecut și care vizează promovarea caselelor vechi tradiționale din județ și o hartă a cântecului popular sălăjean. După aprobarea de către Consiliul Județean a bugetului pe 2021 al instituției noastre, cel mai probabil în luna aprilie, vom comunica public, în detaliu, intențiile noastre în privința Agendei culturale a județului Sălaj.

Daniel Mureșan: Politicienii, școala, mass-media au adus nivelul de educație al populației la un nivel foarte coborât. Ce fac oamenii de cultură în acest sens?

Daniel Săuca: Discuția e complicată. Din perspectiva culturii și educației de tip clasic, elitist, din păcate, lucrurile stau așa cum spui, cu nuanța: nu știu dacă doar politicienii, școala și mass-media sunt „vinovați”. Procesul de „deculturalizare”, în cheia culturii și educației de tip clasic, a început de mult, și nu numai în România. Noile „culturi”, masificate, câștigă tot mai mult teren și la noi, și pentru că, zic eu, conceptul de cultură, așa cum îl știam, nu mai e de actualitate. Oricum, am ajuns la situații ciudate, de genul: destui afirmă că e un act cultural și un spectacol de manele și unul de operă clasică. Așa că, rămâne de văzut și cine (mai) sunt oamenii de cultură. Instituțional, merită, cred, ca autoritățile centrale să lămurească oficial și aspectele ce țin de „orientarea” culturală și educațională. Provocarea e imensă, dar eu nu văd viitorul țării noastre decât centrat pe educație și cultură.

Daniel Mureșan: Părerea mea este că în arta autohtonă e o mare doză de conservatorism și tradiționalism. Care e părerea ta?

Daniel Săuca: În unele zone ale artelor vizuale, cred, tot mai puține. Altfel, „sincronismul” cu ceea ce se manifestă pe alte plaiuri culturale e în vogă și la noi. Preluăm „în draci” tot felul de „curente” culturale, ca să nu zic „apucături” culturale. Peste câțiva ani, bănuiesc, odată cu stingerea fizică a generațiilor mai în vârstă de artiști, majoritară va fi partea „conectată” la valorile culturale predominante în spațiile occidentale. Și nu e vorba numai de artele vizuale. Din păcate. Pe de altă parte, „autohtonismul”, și în artă, nu e de lepădat, cu condiția păstrării echilibrului, a bunului-simț.

Daniel Mureșan: Statisticile spun că tot mai puțini români citesc cărți sau merg la teatru. De ce crezi că s-a ajuns aici?

Daniel Săuca: Povestea a început dinainte de pandemie. România e „altfel” și la aceste capitole de consum cultural. Pandemia a accentuat tendința, cu toate că, zic eu, în acest an, mai ales în perioada stării de urgență, consumul cultural a crescut, fie și pe „filieră” online. Ca să răspund direct la întrebare, nu cred că noi am fost în ultimii 30 de ani „campioni” la cumpărarea de cărți, la lectură sau la participarea „fizică” la spectacole de teatru. Ne place să ne lăudăm, patriotic, patriotard, cu Brâncuși sau Enescu, dar puțini, și în Sălaj, ar participa, să zicem, la un concert din opera muzicală al lui George Enescu.  E multă ipocrizie. Pe de altă parte, nu cred că e bine să ne întoarcem la vremurile când se umpleau, cu forța, stadioanele la „activități culturale”. Rămân la părerea, spusă și de alții, că e bine, totuși, ca măcar o parte din întinsă zonă a culturii să fie „elitistă”, adică să aibă un public, chiar dacă mai redus, constant, cunoscător. Și nu e vorba numai de poezie. Altfel, să nu ne facem iluzii: gusturile, să le spun așa, nu s-au schimbat în pandemie. Oricât am vorbi de teatru, de pildă, cele mai „prizate” spectacole online difuzate de noi, de un an încoace, au rămas cele de folclor. Asta nu înseamnă că e important doar folclorul. De multă vreme, încercăm să sprijinim toate formele de manifestare a culturii în Sălaj.

Daniel Mureșan: Se vorbește foarte mult de o schimbare a paradigmei, că vor avea loc schimbări după această pandemie. Dincolo de toată această tristă poveste cu virusul, rămâne lupta de a face calitate pe o piață culturală locală mică. Centrul de Cultură și Artă a demonstrat că poate fi un centru zonal cultural de calibru. În ziua de azi, această luptă se duce cu arme din ce în ce mai fragile. Cum vezi viitorul culturii locale?

Daniel Săuca: E o temă importantă. Le-am spus și colegilor: acest an a fost cel mai greu din perspectivă managerială din toți anii petrecuți la cârma instituției. Am fost de toate: și epidemiolog, și diriginte de șantier, și editor… Timp prețios l-am pierdut în ședințe prea lungi încercând să răspundem la întrebarea dacă putem sau nu să facem un lucru sau altul. Și asta e cea mai mare problemă în ceea ce ne privește: incertitudinea. Sunt, cred, un tip ordonat, logic și nu îmi place, nu numai instituțional, să nu pot face un plan pentru ziua de mâine. Ei bine, deocamdată, suntem în această postură neplăcută, și pentru că de la nivel național nu am primit mai nimic care să ordoneze cât de cât haosul. Destul de sigur, cultura e pe ultimul loc, așa că bănuiesc, după ce vor „rezolva” pandemia, se vor ocupa și de instituțiile de cultură din țară. Semnale sunt destule. Intuiesc că vor încerca să modifice reglementările ce vizează managementul instituțiilor publice de cultură și apoi, cu nuanțe locale, mai mult sau mai puțin pregnante, sub pretextul „eficientizării” să aibă loc restructurări, comasări, concedieri. Nu știu dacă vor reuși sau sub ce formă. Viitorul culturii locale? Dacă scăpăm de epidemia cu noul coronavirus, va depinde în primul rând de ceea ce își doresc persoanele politice aflate în funcții importante de decizie, la nivel guvernamental, județean și local. Apoi, de ceea ce își doresc comunitățile. Poate pandemia va fi un sfetnic bun. Poate. Despre Sălaj, un județ mic, repet câteva vorbe mai vechi: colaborare reală între partide și instituții; definirea și respectarea unor priorități de finanțare; clarificarea, limpezirea actorilor instituționali în privința activității și misiunii lor; promovarea culturală a județului în afara lui. Poate, cu altă ocazie, voi detalia acest subiect.

Daniel Mureșan: În presa românească a început o campanie de demascare a salariilor imense din zona bugetară, a sporurilor nemeritate. Cum stau lucrurile la Centrul de Cultură și Artă?

Daniel Săuca: Am văzut și eu. Ce să zic? Nu înțeleg, printre altele, cum se pot aduna mere cu pere. Adică să îi punem pe toți bugetarii în aceeași oală. Diferențele salariale sunt semnificative între diversele categorii de personal plătite din fonduri publice. Chiar nu putem compara, de exemplu, salariile din sănătate cu cele din cultură. Sigur, destui își dau cu părerea, chiar violent, ei fiind mari specialiști, invocând mai ales „deficitul”. Chiar așa, cum putem compara, de pildă, salariul unui artist instrumentist cu salariul unui șofer dintr-o firmă privată? Vom vedea, oricum, câtă prețuire mai are cultura pentru politicieni, pentru comunități și pentru cei care nu văd în fața ochilor decât betoane, infrastructură. La noi, cred, salariile sunt mici, în ton cu altele din sistemul bugetar, iar câteva sunt decente. Nu ne plângem, constatăm și cât de prezentă e ura în societatea de azi și cum „lupta de clasă”, între „privați” și „bugetari”, continuă pe cele mai înalte culmi… Întreținută sistematic. Altfel, cum ziceam și mai înainte, poate pandemia va fi un sfetnic bun și în ceea ce privește sfârșitul serialului de mare succes politic: salariile din sistemul bugetar.