Memorandist și semnatar al Unirii Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918, preotul Aurel Bilțiu se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități pe care Valea Someșului le-a dat țării.
S-a născut pe data de 6 iunie 1865 la Hăjdata, Gherla, ca fiul al lui George şi Maria Bilţiu. A absolvit Seminarul teologic greco-catolic din Gherla în anul 1888, an în care a fost hirotonit şi repartizat ca preot în parohia Rus, pe atunci comitatul Solnoc-Dăbâca.
La numai câţiva ani de la instalarea sa ca preot are loc cea mai amplă mişcare naţională românească de protest din Transilvania, mişcarea memorandistă. Tânărul preot Aurel Bilţiu a făcut parte din delegaţia celor 300 de fruntaşi români care a dus Memorandumul la Viena, în iunie 1892.
La iniţiativa preotului Aurel Bilţiu şi a învăţătorului Vasile Ghevre, locuitorii din Rus îşi exprimă adeziunea faţă de mişcarea memorandistă. Astfel, pe data de 19 iunie 1892 trimit ziarului „Tribuna” din Sibiu următoarea telegramă: „Românii din Russu, cercul Ilendei-Mari, comitatul Solnoc-Dăbâca, aprobă cele cuprinse în Memorandum şi suşterne aceluia la Înaltul Tron; de altă parte condamnă în mod hotărât şi energic conduita acelor foi române cu deosebire a «Telegrafului Român», care în mod răutăcios şi trădător se silesc a micşora importanţa acelui act”.
Pe data de 9 octombrie 1892, locuitorii din Rus trimit aceleaşi prestigioase gazete româneşti o nouă telegramă, în care protestau public faţă de suspendarea vrednicului preot Vasile Lucaciu de către episcopul diecezei greco-catolice de Gherla, de care aparţinea şi parohia Rus: „Subscrişii locuitori din comuna Rus în faţa situaţiunii ce s-a creat prin actul de suspendare cu care episcopul Gherlei a lovit pe unul dintre cei mai binemeritaţi preoţi români, pe Dr. Vasile Lucaciu, ne simţim datori a declara:
1. Politica profesată cu zel admirabil şi abnegaţiune de Dr. Vasile Lucaciu este politica noastră şi direcţiunea urmată de dânsul este unica şi singură măgulitoare pentru poporul românesc.
2. Direcţiunea contrară politicei profesate de el este în dauna intereselor noastre bisericesci naţionale.
3. Deci salutând cu frăţie pe representanţii adunaţi la Sişesci, primim de ale noastre condusele aduse acolo, protestăm în contra actului de suspendare şi îndeosebi declarăm că representaţiunea făcută la Sfântul Scaun apostolic din Roma în causa aceasta o primim făcută în numele nostru”.
Tânărul preot continuă să se implice activ în viaţa cultural-religioasă şi politică românească de pe Valea Someşului la sfârşitul secolului XIX şi început de secol XX.
Anul 1905 aducea o schimbare de tactică politică a românilor transilvăneni înrolaţi sub steagul Partidului Naţional Român. Pe data de 10 ianuarie 1905, George Pop convoacă şi prezidează Conferinţa naţională de la Sibiu care, „prin noua tactică politică ce adoptă, semnalează o mare cotitură istorică, în desvoltarea politicei româneşti”. Supus la vot noul program politic de implicare în viaţa parlamentară a Ungariei obţine 79 de voturi, iar cel de pasivitate parlamentară doar 12 voturi. Astfel, fruntaşii politici români intră în „focul” luptelor electorale, care vor fi marcate de violenţa şi falsurile săvârşite de către autorităţile maghiare, cazul alegerilor de la Cehu Silvaniei, unde candida George Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român din Transilvania, fiind relevant în acest sens.
Presa vremii, respectiv ziarul românesc „Tribuna”, care apărea la Arad, consemnează un eveniment politic deosebit care a avut loc la Ileanda Mare, pe data de 6 august 1905. Este vorba de o întrunire politică a PNR, organizată pentru susţinerea lui Teodor Mihali, care îi reprezenta în Parlamentul de la Budapesta şi constituirea organizaţiei PNR din această circumscripţie. Preotul Aurel Bilţiu a fost ales ca membru în Comitetul de conducere al organizaţiei PNR Ileanda Mare. În această calitate îl sprijină pe candidatul PNR, Teodor Mihali, la alegerile parlamentare din anul 1905 şi la cele din 1906.
În toamna anului 1918, Aurel Bilţiu se implică în evenimentele politice premergătoare Marii Uniri. Pe data de 27 noiembrie 1918 a avut loc adunarea alegătorilor din cercul electoral Ileanda Mare, care a avut ca principal punct pe ordinea de zi alegerea a cinci delegaţi care să reprezinte circumscripţia electorală la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Preşedinte al adunării care s-a ţinut în localitatea Ileanda a fost ales preotul Nicolau Cosma, notar medicinistul Valer Bilţiu, verificatori preotul Emil Mureşan şi Alexandru Bride, proprietar. Cu unanimitate de voturi, membrii adunării i-au ales ca delegaţi pe următorii fruntaşi politici: Dr. Victor Pop, avocat în Ileanda, Dr. Leonid Domide, medic în Dej, Valer Cosma, preot în Dăbâceni, Aurel Bilţiu, preot în Rus şi Eugen Lazăr, proprietar în Lemniu.
Preotul Aurel Bilţiu participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi a fost unul dintre cei 1228 de delegaţi care au votat unirea Transilvaniei cu România.
După Marea Unire, la alegerile parlamentare din iunie 1920, preotul Aurel Bilţiu a fost desemnat candidat al Partidului Naţional Român pentru un mandat de senator în circumscripţia electorală Ileanda Mare.
Partidul Poporului, partid de guvernământ condus de generalul Alexandru Averescu a fost acuzat de numeroase acte de violenţă, de fraude electorale şi falsificarea alegerilor. Un exemplu de abuz al administraţiei locale este cel provocat preotului din localitatea Rus, Aurel Bilţiu, candidatul la Senat din partea organizaţiei PNR din judeţul Solnoc-Dăbâca. La alegerile pentru Cameră, fostul fruntaş al PNR, Teodor Mihali, care candida acum din partea averescanilor, a fost înfrânt. Dar el şi-a depus candidatura şi la Senat. Pentru a nu pierde şi acest mandat a dispus ca preotul Bilţiu, fost memorandist şi el, un preot „foarte popular şi iubit de popor”, să fie arestat. Acest eveniment a avut loc chiar în preziua alegerilor, când jandarmii l-au arestat la locuinţa sa din Rus şi l-au dus la Ileanda Mare, unde a fost ţinut în arest toată noaptea, fără să ştie motivul acestei arestări. Postul din Ileanda a primit ordin de la comandantul jandarmilor din Dej ca să-l transporte pe arestat din post în post, pe jos, pe o distanţă de 50 de km, cât era până la Dej, pe ploaie, fără să se ţină cont de vârsta preotului. A intervenit în favoarea venerabilului preot, chiar Vaida-Voevod, dar în zadar. În cele din urmă, preotul Bilţiu a trebuit să-şi prezinte certificatul medical şi astfel a fost transportat cu automobilul la Dej. Ajuns aici, sub escorta jandarmilor, comandantul Jandarmeriei a dispus transportarea lui la Comenduirea pieţei, recunoscând totuşi că transportarea preotului pe jos din post în post era o ilegalitate, deoarece regulamentul jandarmeriei din Vechiul Regat nu era valabil pe teritoriul Transilvaniei şi trebuia emis un ordin scris, nu unul verbal, pentru arestarea candidatului. Comandantul pieţei a subliniat că preotul era acuzat că în ziua de Ispas a făcut propagandă electorală în mijlocul cetăţenilor din localitatea Şimişna, după ieşirea de la slujba religioasă oficiată pentru cinstirea eroilor. Propaganda, deşi făcută la 100 de metri de biserică, era considerată ca profanare. Comandantul pieţei a hotărât să-l reţină în continuare pe preot, cu toate insistenţele lui Vaida-Voevod de a-l elibera, acesta întrebându-l pe colonel dacă este spre prestigiul armatei române ca un preot român să fie transportat ca şi hoţii, ceea ce nu se făcea nici în vremea Austro-Ungariei. În cele din urmă, preotul Bilţiu a fost eliberat datorită intervenţiei la autorităţile superioare ale colonelului respectiv. Pe acest fond de ilegalitate, Teodor Mihali îşi atinge scopul, câştigând mandatul de senator în circumscripţia Ileanda Mare. Era, însă, un caz clar de intervenţie a administraţiei locale şi a armatei în favoarea candidatului guvernului10. În urma desfăşurării alegerilor, Teodor Mihali a obţinut 1.610 voturi, Aurel Bilţiu 1.294 voturi, iar cel de al treilea candidat, Ioan Gheţie, doar 28 de voturi.
În anul 1922, au loc noi alegeri parlamentare, iar preotul Aurel Bilţiu se regăseşte pe lista PNR în circumscripţia Ileanda, la Senat.
În luna mai 1926, noul guvern averescan organizează noi alegeri parlamentare, preotul Aurel Bilţiu fiind desemnat candidat pe listele PNR, la Senat.
Peste numai un an de zile, guvernul averescan a fost demis şi au fost organizate noi alegeri. Candidat, din nou, pe listele Partidului Național, devenit Național Țărănesc, din județul Someş, la Senat, preotul Aurel Bilţiu reuşeşte să obţină mandatul de senator în judeţul Someş, alături de Victor Munteanu.
În anul 1928, Partidul Naţional Ţărănesc condus de Iuliu Maniu este chemat să preia puterea, marele om politic sălăjean fiind desemnat în funcţia de prim-ministru. Conform uzanțelor epocii se organizează noi alegeri parlamentare. Organizaţia PNŢ Someş l-a desemnat, din nou, candidat pe listele Senatului pe preotul Aurel Bilţiu. Lista PNŢ Someş a câştigat detaşat şi la Senat, înregistrându-se următoarele rezultate: PNŢ Someş – 16.670 voturi; PNL – 320 voturi şi averescanii 345 voturi. În urma acestor rezultate, au primit mandatul de senatori ai judeţului Someş, Aurel Bilţiu şi Dumitru Popovici.
În anul 1931, alături de ultimii 42 de memorandişti care mai erau în viaţă, Aurel Bilţiu a contribuit la constituirea Uniunii luptătorilor memorandişti, organizaţie ce avea sediul în Cluj. Adunarea de constituire a organizaţiei a avut loc pe data de 29 mai 1931, iar obiectivele ei erau următoarele: menţinerea „spiritului de solidaritate şi legături de cărămărăderie cu toţi aceia care au lucrat, suferit şi jertfit pentru întregirea neamului românesc”; ajutorarea „luptătorilor săraci, slabi şi fără adăpost”, precum şi a familiilor acestora; încurajarea „iniţiativelor folositoare ţării şi neamului”; participarea la acţiuni patriotice; insuflarea iubirii „de neam şi ţară” tinerei generaţii; sprijinul membrilor ei „din punct de vedere economic, filantropic şi cultural”; propagarea ideilor de „patriotism şi solidaritate naţională”, prin adunări, manifestaţii publice, comemorări, conferinţe, serbări etc., în vederea susţinerii şi apărării „drepturilor neamului român”.
În anul 1939, luna ianuarie, mai erau în viaţă 23 de memorandişti, iar în luna iulie doar 18 dintre „cei 300 ai falnicei falance de luptători” români, care se aflau într-o situaţie materială grea. În acest context, în urma nenumăratelor intervenţii făcute de Uniune, guvernul condus de Constantin Argetoianu a aprobat să fie acordată celor 17 memorandişti rămaşi în viaţă o pensie lunară de 5.000 lei, pentru suferinţele şi „pălmuirile de care au avut parte şi prea din cale afară din anul 1892, 25 mai-2 iunie”.
În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, familia preotului Aurel Bilţiu a fost expulzată şi s-a stabilit la Arad, unde a stat trei luni de zile. La intervenţiile fiului său, unicul pe care l-a avut, Valeriu Bilţiu, fost prefect al judeţului Someş în timpul guvernării naţional-ţărăniste, la regentul Horthy Miklós, acesta a reuşit să obţină pentru părinţii săi dreptul de a reveni în sat.
Din păcate, după cel de Al Doilea Război Mondial în ţara noastră s-a instaurat un regim comunist totalitar şi ateu. În acest context, Aurel Bilţiu – un fruntaş politic marcant al PNŢ, mare proprietar şi preot greco-catolic – nu a scăpat de prigoana comunistă.
În anul 1948, când a fost desfiinţat cultul greco-catolic, preotul Aurel Bilțiu a refuzat să treacă la ortodoxie, iar în „noaptea moşierilor”, cum a fost numită noaptea de 2/3 martie 1949, când s-a pus în aplicare decretul 83/1943 de deportare a marilor proprietari, a fost expulzat, din nou, şi trimis cu domiciliu obligatoriu la Dej.
I-au fost confiscate toate proprietăţile şi averile şi a rămas fără nici un mijloc de existență, deoarece i s-a tăiat şi pensia de preot, care i se cuvenea din plin, după 61 de ani de preoţie.
În aceste condiţii, ajuns muritor de foame s-a adresat, în ultimă instanţă, liderului comunist Petru Groza. Astfel, la 28 martie 1954, din Dej, unde se afla cu „domiciliu obligatoriu”, Aurel Bilţiu trimitea următoarea scrisoare preşedintelui Republicii Populare Române, Petru Groza: „Subsemnatul Bilţiu Aurel ridicat cu domiciliul forţat în Dej, Str. Gheorghe Gheorghiu Dej, N-33 încurajat de mila pe care o arată conducătorii clasei muncitoare faţă de cei ajunşi la neputinţă, îndrăznesc să Vă aştern următoarea cerere:
Sunt de 89 ani, surd, neputincios. Abia îmi pot târî picioarele de pe un scaun pe altul; incapabil de orice efort fie fizic, fie intelectual. Am o soţie cu numele Vaida Rozalia cu domiciliu forţat ca şi mine în Dej de 85 ani. Neputincioasă şi ea ca şi mine.
Suntem muritori de foame, nu avem ce mânca, nici cu ce ne încălzi. Dacă totuş am supraveţuit iernii care a trecut, este o adevărată minune. Vă rugăm prin urmare, dacă altora în situaţii mai favorabile li s-a ridicat domiciliul forţat şi au fost lăsaţi la vatră, dânduli-se ceva din casa şi averea ce o au avut, să faceţi şi cu subsemnatul şi cu soţia mea aceiaş milă şi să interveniţi să mi se ridice domiciliul forţat şi să ne putem întoarce în comuna Rus, circ. Ileanda – unde am avut moşie, dândumi-se din fosta mea casă o cameră şi bucătărie, şi o parte cel puţin din grădină, ca să ne putem săra bătrâneţea şi puţinele zile ce le mai avem, fără ce să fim siliţi a solicita în fiecare zi mila oamenilor. Ori dacă aceasta e cu neputinţă să-mi-se dea pensia de preot pe care o avusem înainte de a fi ridicat de la moşie.
Repet disperata mea cerere şi rămân al Tov. Voastre stimător.
Dej, la 28 Martie 1954
Trăiască Repl. Pop. Rom.
Luptăm pentru pace
Aurel Bilţiu”.
Pe data de 4 august 1954, Serviciul DDO (Domicilii Obligatorii – n.n.) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin şeful său, colonel Popescu Gheorghe, trimite cererea preotului Aurel Bilţiu, Direcţiei Regionale a M.A.I. Cluj, spre verificare. Cere să-i fie raportat „în termenul cel mai scurt”, ţinând cont de ordinul Nr. 1339 din 1953 al Ministerului Afacerilor Interne. Raportul trebuia să cuprindă „datele personale ale elementelor pentru care se solicită ridicarea restricţiilor domiciliare, starea materială, apartenenţa politică, motivele concrete care au determinat dizlocarea sau fixarea domiciliului obligatoriu, de cine a fost dizlocat, în baza cărui ordin, precum şi propunerea Dv. concretă, cu privire la situaţia sa”.
La 1 octombrie 1954, Direcţiunea Regionalei Cluj înaintează raportul solicitat. Din el reiese că Aurel Bilţiu a deţinut 280 de jugăre pământ în comuna Rus, unde era preot, el fiind expropriat prin decretul 83/1949, în aşa-numita „noapte a moşierilor”, când a fost ridicat de către organele de miliţie de acasă, în toiul nopţii, şi deportat cu „domiciliu obligatoriu” în Dej.
În raport se mai vorbeşte despre apartenenţa sa politică, subliniindu-se că „în trecut a făcut parte din conducerea P.N.Ţ. Maniu din fostul judeţ Someş, în cadrul căruia a depus o activitate intensă având influenţă mare în rândul populaţiei”.
În aceste condiţii, se consideră că şi această venerabilă vârstă, prezenţa preotului Aurel Bilţiu în mijlocul credincioşilor din parohia Rus reprezenta un pericol pentru regimul totalitar comunist-ateu: „Susnumitul aparţine în categoria fost moşier.
Întrucât averea pe care a posedat susnumitul a trecut în patrimoniul Statului, iar clădirea în care a locuit, în prezent este instalată grădiniţa de copii şi moaşa oficială a acestei comune, şi totodată prezenţa lui în comună ar creia unele comentarii şi ar putea ridica moralul elementelor PNŢ-iste din comuna Rus şi comunele aparţinătoare fostului judeţ Someş, propunem a rămâne pe mai departe cu domiciliu obligatoriu în oraşul Dej”.
Totuşi, pentru a nu muri de foame, semnatarii raportului propun să i se acorde pensie, „întrucât alte posibilităţi de existenţă nu i se pot acorda, fiind şi înaintat în vârstă”.
În aceste condiţii, Comisia de verificare a Persoanelor cu Domiciliu Obligatoriu din cadrul M.A.I. decide, la 20 decembrie 1954, ridicarea restricţiilor domiciliare pentru Aurel Bilţiu, dar fără posibilitatea de a se reîntoarce în satul natal, unde a păstorit o viaţă întreagă.
Preotul Aurel Bilţiu a decedat la Dej în anul 1959, la venerabila vârstă de 94 de ani, fiind înmormântat în cimitirul de pe Dealul Florilor din Dej, alături de soţia şi fiul său Valeriu.
Trecea în eternitate ultimul memorandist de la 1892 și unul dintre ultimii delegați la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Tragic este că a sfârșit în profundă mizerie și nemeritată uitare.
Marin Pop
(articol publicat în revista “Caiete Silvane”)
Preotul Aurel Bilțiu (1865-1959) – memorandist și semnatar al Unirii Transilvaniei cu România
