Suntem în pragul Postului Mare, perioadă extrem de importantă pentru viața spirituală a oricărui creștin. Magazinele, restaurantele și alte societăți de profil își vor adapta perfect oferta produselor de post pentru această perioadă și chiar nu mai este o problemă procurarea în orice condiții a hranei de post. Fiecare om însă, încearcă să abordeze problema postului din puncte de vedere foarte diferite, astfel încât se pot distinge, trei mari categorii de oameni care alcătuiesc marea masă a credincioșilor.
O categorie ar fi credincioșii care așteaptă postul, care postesc cu adevărat, care ajună, care renunță la multe plăceri sau tabieturi și dedică mai mult timp rugăciunii sau citirii Sf. Scripturi și ajutorării semenilor lor. O altă categorie sunt cei nepăsători sau dezinteresați, pentru ei postul nu înseamnă nimic, ba chiar vor rosti cu emfază de fiecare dată când va veni vorba despre post, cuvintele lui Hristos: ”nu ceea ce intră în gură spurcă pe om ci ceea ce iese” (Mt. 15 :11) Există însă și o categorie de mijloc, a oamenilor bine intenționați dar care nu au o motivație clară asupra postului. Ei sunt aceea care oarecum debusolați și nehotărâți își întreabă semenii: ,,Tu ce faci? Tu postești în postul acesta?” Acestei categorii aș vrea să mă adresez în cele ce urmează, încercând să pun în lumină o motivație creștină a postului pe care dorim să îl ținem.
Postul în sine este o disciplinare a trupului și a sufletului omenesc, având drept scop atingerea unor obiective strict de ordin spiritual. De aceea când ne angajăm să postim, trebuie să ne dorim ieșirea din rutina propriei noastre vieți, să încercăm să ne abordăm felul de a fi accentuând mai mult ca până atunci latura spirituală a vieții noastre. Postul dacă nu are valoare duhovnicească, pare greu de împlinit și ușor de confundat cu o cură de slăbire sau cu o grevă a foamei sau mai subtil, cu un test prin care să ne demonstrăm că am reușit o performanță dietetică.
Postul nu înseamnă neapărat să nu mănânci, ci mai degrabă înseamnă să te hrănești cu altceva, să folosești o altfel de mâncare. În acest sens după un post lung, Hristos îi replică diavolului care îl ispitea în pustie: ,,nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”(Matei 4:4). Așadar postul implică înmulțirea rugăciunii, întețirea momentelor de meditație spirituală prilejuite de citirea textelor din Sf. Scriptură, postul ne aduce în postura în care putem să ne reconfigurăm dorințele și aspirațiile alunecate spre egoism, să ne redescoperim pe noi și pe semenii noștri și să reînnodăm sau să cimentăm mai mult relația noastră cu Dumnezeu.
Sf. Apostol Pavel, vorbește în epistolele sale despre omul trupesc și omul duhovnicesc arătând că trupescul și duhovnicescul sunt două caracteristici ale ființei umane. Prin latura trupească omul este ușor de manipulat, iar diavolul folosește cu succes această oportunitate atrăgându-l pe om în păcat. De multe ori, poftele trupului sunt mai puternice în luarea unei decizii decât mintea care raționează și discerne ceea ce e bine și ceea ce este rău. Sf. Părinți aveau o vorbă: ”Trupul este o bună slugă dar un rău stăpân!” adică un trup care este subordonat minții și se lasă condus de către aceasta, poate să fie un combatant eficace în lupta spirituală. Dar ca să se ajungă la această corectă subordonare, trebuie ajutată mai mult latura duhovnicească din noi, prin rugăciune și meditația de care am vorbit, iar latura trupească trebuie slăbită prin post, smerenie și milostenie. Numai prin asceză putem să reprimăm relele porniri trupești, ca mai apoi să putem crește duhovnicește și să ieșim din mirajul unei trăiri strict materiale.
În încheiere aș vrea să mai amintesc și faptul că postul, e o formă de căutare a lui Dumnezeu, de apropiere de Dumnezeu. În acest sens a postit Moise înainte de a primi tablele legii pe muntele Sinai. Postul unit cu smerenia, are rostul de a ne aduce cu picioarele pe pământ, descoperindu-ne efemeritatea vieții, datoria de a face bine, de a ierta după cum și noi suntem iertați, dar mai ales ne conștientizează că sursa bunătăților pe care le deținem, nu suntem noi, ci e Dumnezeu. Acum permiteți-mi să vă întreb în mod legitim și amical: Tu postești?
Pr. Augustin Câmpean
Frumoasa abordare a postului!felicitari autorului!
Costache Ioanid – Nu-i singur Iuda vinovat …
Nu-i singur Iuda vinovat
De sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
Ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…
Nu drumul greu spre Golgota,
Nici biciul, când Isus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
Povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…
Nu patru cuie L-au pătruns,
Când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
Cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…
Nu doar bătrânii cărturari,
Nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
Si noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…
Şi nu ostaşilor prin sorţi
Cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…
Nu doar în stânci, sub lilieci,
Nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
Sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…
Şi-acum Isus cel condamnat
Azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?…
pentru a te mintui,ai nevie in aceasta viata existentiala,sa acumulezi cat mai multe informatii cum ar fi informatii de tip gustativ,mirositor,vizual,auditiv,social,informational,sexual etc.ori prin post ,o parte din aceste informatii nu le mai incarci in trupul informatic al omului astfel ca i-ti diminuezi sansa sa aumulezi informatii in vederea mantuirii.cu alte cuvinte daca pe acest pamant nu acumulezi informatii de orce fel si in cantitate cat mai mare nu vei fi selectat in vederea mantuirii.de aici se vede falsitatea si subversivitatea religiei crestin ortodoxe care a pus la punct un sistem de asanumite traditii,obiceiuri,porunci,invataturi prin care omul ,prin ceea ce i se impune ,sa aiba cat mai putine sanse de a se mantui,si de a fi mentinut mprin inrobire fiintiala in vesnicie pentru a fi folosit in calitate de rob de cel pe care in aceasta lume la venerat adica pe hristos.
De vrei sa-l cauti pe dumnezeu ,Sa-l cauti,intai, in Neamul tau,Cistind pe cei ce te-au nascut,Apoi pe cei ce te-au crescut,Apoi pe cei ce-au faurit,o Tara,in care ai gasit,Un locsub Cer si-un viitor,Ca oamenii atunci cand mor,Sa stie unde vor pleca,Cand vor scapa de lumea rea,In care au patimit cumplit,Cinstind un Cer nelegiuit,Ai grija dar,ca Cerul tau,Sa nu ascunda nici un rau,Din cele care inrobesc,Pe cei ce Cerul il cinstesc,Mai afla chiar ca oameni rai,I-au inrobit,de mult,pe-ai tai,C-un dumnezeu,inchipuit,De ei,in mod nelegiuit,Caruia i-au deschis si-un cer,In careoamenii cand pie,Vor zabovi inspaimantati,Ca nu pot fi inregistrati,Iar cerul cei va accepta,Si-i va putea inregistra,Intai ii va si judeca,Ca s-au lasat inbroboditi,Cu dumnezei inchipuiti,Sorniti de neamuri ipocrite,Ce-au vrut ca sa-i transforme in vite,De tras la juguri inrobite,Unor mai vachi civilizatii,Ce mai exista in alte spatii,Nu orce cer chiar instelat,E vrednic de-a fi adorat,Nu orce cer chiar insorit,Evrednic de a fi cinstit,Ai Zeii tai chiar in popor,In oamenii care nu mor,Ai Zeii tai in rasa ta,In oameni care pot schimba,Destinul unui biet popor,Sedus de-un cer amagitor,Ai Zeii tai in omenire,In oameni vrednici de cinstire,Care au urcat chiar pe cruce,In vremuri grele de restriste,Cand ticalosii egoisti,Sau deghizat in altruisti,Dar n-au schimbat naravul rau,De a ravni la dreptul tau,De-a exista in libertate,Si mai ales in demnitate,De vrei sa-l cauti pe Dumnezeu,Mai tempereaza-ti propriul eu,Si incearca sa-l transformi in noi,Ce-i tot un eu dar de alt soi,Ce creste-n lumea cea Astrala,Care in veci e triunfala.
Doamne apara si pazeste … mai Simioane, revino-ti!