Popas duhovnicesc: Împărăția lui Dumnezeu între utopie sau realitate

Aplecându-mă asupra textului evanghelic pe care Biserica îl propune pentru această duminică, la prima citire am rămas oarecum nedumerit. Ce vrea să spună textul acesta? De ce l-a ales Biserica sau de ce l-a considerat relevant pentru mântuire? Orice minune săvârșită de Hristos este spectaculoasă, însăși termenul de minune ne încredințează de acest lucru; dar să disecăm acum minunea și să vedem ce extraordinar lucru s-a întâmplat cu cei doi orbi sau cu acel mut, cum s-au schimbat viețile lor, mi se pare a fi un subiect de tabloid pe marginea căruia se poate scrie mult și fără rost.
Este cert faptul că Hristos a făcut multe minuni, a vindecat în mod miraculos mulți oameni, dar în același timp știu că nu aceasta era menirea Sa pe pământ. Hristos n-a venit să-și deschidă un birou de vindecări miraculoase, n-a făcut programări, nu acesta era scopul întrupării Sale. De altfel Sf. Ioan nota la sfârșitul evangheliei sale că: ,,sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris”(In. 21,25). Întrebarea totuși rămâne: Ce rost are reiterarea unor fapte extraordinare care s-au petrecut odată, cu ce mă ajută pe mine?
Punându-mi aceste întrebări, am ajuns la următoarea constatare: faptul că Hristos vindecă de orice neputință pe toți cei ce vin la El cu credință, arată sau descoperă prezența în lume a împărăției lui Dumnezeu. Prin Hristos se împlinea acel avertisment pe care îl făcuse Sf. Ioan Botezătorul iar mai apoi și Hristos Însuși: ,,Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor!”(Matei 3,2) Împlinirea minunilor era semnul vizibil al prezenței împărăției lui Dumnezeu, al părtășiei cu El, al trăirii anticipate în preajma lui Dumnezeu, unde durerea, neputința, boala, neajunsurile iau sfârșit. Așa se face că, atunci când Sf. Ioan Botezătorul era închis în temniță, îi cere prin intermediul ucenicilor lui Iisus să-i spună, dacă el este Mesia sau nu. Hristos îi răspunde foarte practic:,,Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte”(Luca7,22). Prezența lui Dumnezeu în lume prin întruparea lui Hristos, aducea sfârșitul oricărui tip de suferință și dădea în același timp garanții sigure despre un loc veșnic în care omul se poate bucura la nesfârșit de prezența lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, mesajul evangheliei poate fi rezumat în felul acesta: Toți cei ce purtați neputințele voastre, slăbiciunile, încercările de tot felul, eșecurile de fiecare zi, nu vă pierdeți nădejdea … va veni o zi în care se vor lua de la voi și veți fi fericiți.
În predica de pe munte, Hristos asta face, ia fiecare categorie de oameni în parte și le promite spunând: Fericiți cei săraci cu duhul, cei ce plâng, cei blânzi etc. dar reacția mulțimii este aceasta: Când Doamne? Noi trăim într-o lume în care totul este aproape instant, în care nu mai există un timp al așteptării, totul trebuie să fie acum; pe fondul acesta însă, Hristos vine și spune: Aveți răbdare, așteptați! Toate se vor da celor ce au credință. Când Doamne? Când va veni împărăția Mea.(Noi ne rugăm pentru acest lucru în rugăciunea ,,Tatăl nostru”, dar nu știu dacă îl facem în mod conștient ,,vie împărăția Ta”).
Ceea ce mi se pare a fi un fapt extraordinar, este că noi nu ducem lipsă de minuni. Nu știu dacă este minune mai mare decât prezența în mijlocul nostru a lui Hristos prin Sf. Euharistie sau prezența Lui în noi prin împărtășire. Noi trăim experiența împărăției lui Dumnezeu în Biserică, iar minunile autentice care se produc se produc tot în Biserică. Problema este că noi ne-am canalizat atenția asupra minunii care ar trebui să se întâmple și nu asupra prezenței lui Hristos în viața noastră care aduce minunea. Exemplul arhimandritului Serafim Man de la Mănăstire Rohia, care a fost bolnav de cancer, este grăitoare în acest sens. El l-a avut prima dată pe Hristos în suflet și credința in puterea Lui vindecătoare, care au făcut posibilă minunea vindecării sale de cancer prin anii ,80. Azi se dorește tocmai contrariul: să văd minunea ca să pot crede. Așa se explică tot afluxul de mulțime la locurile considerate ,,făcătoare de minuni”, mulțimi care au pierdut din vedere trăirea și așteptarea în același timp a împărăției lui Dumnezeu.
Concluzia acestui text scripturistic este: Nu căutați minunea vindecărilor miraculoase, ci căutați minunea prezenței lui Dumnezeu în sufletul Dvs., când Dumnezeu este cu tine, nici o boală nu poate șterge bucuria și optimismul vieții celei veșnice. Atâta vreme cât trăim în lume suntem pe de o parte prinși de cer, iar pe de altă parte atingem pământul. Cu alte cuvinte suntem pe o ,,hintă” în care pendulăm pe fața pământului, dar punctul de sprijin este cerul împărăției lui Dumnezeu. Dacă cineva spunea despre zâmbetul care ar trebui să ne însoțească toată viața, că este ca ștergătorul de parbriz, care nu oprește ploaia dar te face să-ți continui drumul, eu aș merge mai sus spunând că, gândul la dobândirea împărăției lui Dumnezeu poate învinge orice obstacol pe care viața ni l-ar putea scoate înainte.

Pr. Augustin Câmpean