S-a vorbit mult în ultimele zile și cu năduf chiar, despre raportarea noastră la religie, despre importanța valorilor spirituale în viața copiilor noștri și nu numai, s-au spus tot felul de lucruri care mai de care mai incitante la adresa Bisericii și a slujitorilor ei, fără ca cineva să țină seama de faptul că adevărata spiritualitate creștină, adică miezul duhovnicesc, nu se regăsește întotdeauna în exteriorul Bisericii ci mai degrabă în interiorul ei. Fermentul Bisericii este Duhul Sfânt, prezent permanent în Biserică, aducându-L real pe Hristos în sufletele credincioșilor, iar aceștia trăiesc taina Bisericii într-un mod pe care cei dinafară nu o pot înțelege. La fel de adevărat, este că cei care au o asemenea trăire au și o altă atitudine față de semenii lor, de înțelegere, toleranță și de iubire.
Aș încerca să reamintesc faptul că suntem în Postul Mare, suntem pe un drum, de fapt este un urcuș spre Înviere, spre Învierea lui Hristos dar și spre învierea noastră din moartea păcatelor, iar acum când suntem aproape de mijlocul acestui urcuș, ca semn de întărire și de revigorare a puterilor duhovnicești avem înaintea noastră spre cinstire Sf. Cruce. Dacă am început postul cu acel eveniment al izgonirii lui Adam din grădina Raiului, îl vom sfârși tot într-o grădină la poalele Golgotei, acolo unde mormântul gol al lui Hristos va arăta lumii că moartea a fost biruită prin înviere. În această duminică, Sf. Cruce este pusă în mijlocul bisericii spre închinare, dar ea nu mai este acum obiectul de tortură al lui Hristos, ci este altarul de jertfă al Mântuitorului, ea devine lemnul pe care odrăslește viața cea adevărată în Hristos, Crucea este acum Pomul Vieții capabilă să ne ofere tuturor perspectiva veșniciei, Crucea este cea care preface acum Biserica într-un ,,Rai de taină”, ea devine axa de referință în jurul căreia se reconstituie întreaga lume. Totul gravitează acum în jurul Crucii lui Hristos. Ea nu se cere doar admirată de creștini, ci ea devine un stimul pentru fiecare dintre noi, în asumarea purtării propriei nostre cruci. De multe ori s-a crezut că Hristos a făcut totul pentru noi și că nouă nu ne-a rămas decât să credem, dar pe lângă Crucea Lui, noi avem crucea noastră personală care este de asemenea esențială pentru mântuirea noastră. Domnul zice: ,,Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”(Marcu 8,34), iar această urmare a lui Hristos implică asumarea crucii personale.
Auzim adesea în limbajul cotidian că se folosesc expresii de genul: Așa i-a fost crucea! Sau. Trebuie să-ți duci crucea până la capăt! Ce înseamnă în definitiv a-ți lua crucea sau a-ți duce crucea? Sunt trei înțelesuri de bază ale crucii personale. Primul înțeles al crucii este acela al suferinței, de fapt este cel mai cunoscut, aproape că a devenit sinonim cu suferința. Fiecare om are partea lui de suferință în viață cauzată de nenorociri, neîmpliniri, eșecuri, pierderea celor dragi, etc. important este ca să dăm acestei suferințe un sens izbăvitor. Suferința nemotivată îl poate distruge pe om, îl poate aduce în starea de a-și pierde credința, speranța sau nădejdea, îl poate aduce în pragul disperării și mai apoi la sinucidere. Când suferința este înțeleasă ca o cruce, ea are o motivație și în același timp nutrește speranța că în spatele crucii se află lumina învierii. Sf. Teofan Zăvorâtul dădea următorul înțeles asumării suferinței: ,,Prin ea, Domnul vrea să ne curățe de păcate, sau să ne depărteze de o faptă păcătoasă, sau să ștergă urmele unei patimi printr-un necaz, sau să ne îngăduie un prilej pentru a ne demonstra răbdarea și credința în Dumnezeu, așa încât să preamărească cinstea dumnezeirii Sale în noi mai târziu… Dacă tu nu vezi clar ceea ce Dumnezeu a vrut să-ți dea prin intermediul necazului care te-a covârșit, înalță în inima ta și încrede-te că tot ce ne vine de la Dumnezeu este spre binele nostru, și mișcă-ți astfel sufletul tulburat: acest lucru îi este plăcut lui Dumnezeu. Rabdă! Cel pe care El îl pedepsește, Îi este ca un fiu.” A-ți lua crucea, înseamnă să primești de bună voie din mâna Proniei dumnezeiești, orice leac, oricât ar fi el de amar, nimic nu ți se va cere să nu fi fost răbdat de alții înainte, având astfel posibilitatea de a urma pilda sfinților, apostolilor, mărturisitorilor, martirilor și a tuturor celor care au împlinit voia lui Dumnezeu.
Al doilea înțeles al crucii este acela al luptei împotriva patimilor, iar în acest sens, Sfântul Ap. Pavel spune că: „cei ce sunt ai lui Hristos Iisus și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele.” (Gal. 5, 24). Să-ți răstignești patimile înseamnă să le slăbești, să le înăbuși, să le dezrădăcinezi din ființa ta… să-ți răstignești iubirea egoistă, imboldurile păcătoase ale firii omenești, este acea lepădare de sine de care vorbește Hristos, iar în tot acest proces să ai privirea ațintită asupra Crucii lui Iisus care-ți dă putere așa cum arată și rugăciunea de la sfârșitul Acatistului Mântuitorului Iisus Hristos.
Cel de-al treilea înțeles al crucii, este acela de a ne lăsa în voia lui Dumnezeu. Curățirea de patimi este actul premergător prin care suntem dispuși să părăsim voia noastră și să ne lăsăm în voia Lui. ,,Facă-se voia Ta” din Rugăciunea Domnească, nu este o metaforă ci își găsește abia acum înțelesul. Acum suntem gata ca să ne oferim pe noi înșine ca jertfă lui Dumnezeu, urmând astfel exemplul lui Hristos din Grădina Ghetsimani când spune: ,,Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu!” (Marcu 14, 36).
Asumându-ne dar suferința și răstignindu-ne patimile, ajungem să ne croim voia noastră după voia lui Dumnezeu, iar Sf. Ap. Pavel, ca unul care a ajuns la această statură duhovnicească mărturisea spunând: ,,M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).
Pr. Augustin Câmpean
Apartinatorii Iudaismului se inchina exclusiv lui Dumnezeu.
Apartinatorii Crestinismului se inchina exclusiv lui Dumnezeu.
Obiectele aduse in Templul de la Ierusalim spre inchinare au fost considerate spurcaciune de catre ochii divini. Astfel de actiuni si activitati umane idolatre nu au fost ignorate de Dumnezeu; consecintele au fost, sunt si vor fi pe masura (Romani 1).
Iertarea pacatelor umane se realizeaza exclusiv in si prin sangele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Matei 26,28; Efeseni 1,7; Coloseni 1,14).
Nu crucea ofara acces la Pomul Vietii vesnice; ci sangele lui Hristos!
Doar spalarea hainelor, adica doar obtinerea iertarii pacatelor in sangele lui Hristos ofera oamenilor acces la Pomul Vietii vesnice (Apocalipsa 7,14; 22,14).
Hristos a lasat o cruce goala si un mormant gol. Hristos a permis inclusiv distrugerea Templului de la Ierusalim, tocmai pentru ca urmasiilor Lui sa nu cumva sa le treaca prin minte sa faca din aceste obiecte si locuri „centrul” vietii spirituale!
Dumnezeu e Duh / Spirit!
Inchinatorii Lui nu sunt limitati si nici fascinati de obiecte, locuri si ritualuri (Ioan 4, 21-24), tocmai pentru ca centrul spiritual al crestinilor este Dumnezeu Triunic.
Asa-i ca e o nebunie crucea?! Bine a zis Ap. Pavel> ,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”(ICor. 1,18).
Pt. un ortodox Hristos nu se desparte de cruce, El e Mielul permanent in stare de jertfa, o jertfa in care ne cuprinde si pe noi toti cei care suntem dispusi pt acest lucru. Cei ,,dinafara” nu vor intelege niciodata puterea crucii, asa cum nu intelege o fata dragostea jertfelnica a unei mame.
Puterea crucii nu se afla in lemnul crucii sau in alte obiecte, ci in Evanghelie. Acesta este argumentul lui Pavel. Or Evanghelia interzice cu desavarsire orice inchinare idolatra, adica inchinarea care nu il are pe Dumnezeu ca scop si centru.
Asta-i argumentul d-tale, … crucea nu-i cruce ci e Evanghelie!
Cuvantul crucii este un mesaj, nu un obiect. Mesajul crucii este insusi Evanghelia, pe care unii o desfiinteaza fain frumos in detrimentul traditiilor omenesti. Azi unii se inchina la oase, lemne, obiecte, dar Evanghelia nu o citesc, nu o respecta si nici nu o implinesc.
Pavel propovaduia Evanghelia (v.17) si persoana lui Cristos (v.23). Evanghelia + Cristos sunt unul si acelasi lucru.
Omul nu se poate lauda cu faptele lui (v.29+31), ci numai cu ceeace a facut Cristos pentru el.
Mantuirea omului a realizat-o Cristos, pe cruce; El luand pacatul uman asupra Sa si dand omului in schimb neprihanirea divina (v.30).
Nebunia nu consta din faptul ca omul nu se inchina in fata unui obiect (aspect interzis de Scriptura, Cuvant, Evanghelie, Cristos); ci din faptul ca omul respinge ceeace a facut Dumnezeu pentru el.
Omul nu rateaza raiul pentru ca a avut pacate, ci pentru faptul ca a respins singura posibilitate de iertare a acestora: prin sangele lui Cristos! Aceasta este nebunia, despre care vorbeste Pavel in 1 Corinteni 1.
Crucea este bucurie pentru cei ce cred în puterea ei. Hristos a îmbrățișat crucea oare noi de ce fugim de ea? Felicitări autorului că ne aduce acum în vremea postului crucea care este putere de care se cutremură și diavolii necutezand a căuta spre puterea ei
Diavolii nu fug de cruce. O poarta chiar la gat, in masina sau o au chiar si acasa in cui. Diavolii au chiar si haine lumioase, miros bine, sunt bine frezati si vorbesc foarte frumos. Atata timp cat ocupa mintea omului cu obiecte si ritualuri, totul e ok. Atata timp cat omul nu-si indreapta mintea si inima numai catre Dumnezeu, pt diavol totul este ok.
Cand faci un popas inseamna ca stai si te odihnesti aici unii oameni au acaparat tot spatiul cu propaganda ieftina lasati spatiu si pentru altii d-lor.