Nu greșim spunând că Csibi Csaba este salvatorul puținului care a mai rămas din ceramica de Zalău, o urmă a unei bresle care a făcut Zalăul cunoscut, dar nu acum, ci în vremuri apuse. Pe Csibi îl puteți întâlni la târguri, în piețe, cu diferite ocazii, inclusiv la sărbători locale. Vremurile sunt mai dificile acum, iar astfel de evenimente sunt puține. Masa lui Csibi iese rapid în evidență pentru că este plină cu oale, farfurii și tot felul din vase de lut. Fiecare vas are o poveste, o urmă ancorată în istoria locului. Povestea olarului din Borla este una fascinantă. S-a întâmplat cu mulți ani în urmă, pe vremea când Csibi a început să confecționeze ghivece de flori. A trecut apoi la ceramică, a ajuns inclusiv la ceramica tradițională de Zalău. Csibi Csaba a participat și la nenumărate expoziții internaționale. Deține o piesă, poate singura, realizată cu mai bine de un secol în urmă, de meșterii de pe strada Olarilor. Pe Csibi l-am întâlnit de această dată la târg. Ne trebuia o zi întreagă să vorbim despre fiecare vas de pe masa lui, despre culori, despre pământul ce ajunge în cuptor și prinde formă.
Reporter: Ce fel de obiecte produceți?
Csibi Csaba: Avem farfurii, platouri, căni, urcioare, ulcele pentru lapte, oale pentru gătit…
Rep.: Unde ați învățat arta olăritului?
C.C.: Hmm, este interesant. Am lucrat câțiva ani în străinătate și acolo am lucrat, am învățat. M-am întors acasă și am început să produc ghivece și vaze. Prin 2010 am ajuns la târgul olarilor din Sibiu. Mi-a plăcut foarte mult ceramica tradițională, a fost frumos ce am văzut acolo. Am revenit acasă și m-am apucat de treabă. De atunci mă străduiesc să fac ceramică tradițională. Ne axăm pe ceramica tradițională de Zalău, dar avem și de Sibiu, de Bistrița, chiar și de Turda.
Rep.: Aveți cuptor acasă sau cum procedați?
C. C.: Da, avem cuptor acasă. Avem un atelier cu două cuptoare pentru ars. Atelierul este foarte bine amenajat pentru a putea să facem totul, produsul finit.
Rep.: De unde vă asigurați materia primă?
C. C.: Aici e o chestiune, fiecare olar are un mic secret, ne cumpărăm compoziția de la producătorii de lut. Eu nu am furnizor în Sălaj. Îmi asigur lutul de care am nevoie de la un producător din Sighișoara. Aducem materia primă în atelier și ne așezăm la roata olarului. Acolo îi dăm formă. Sunt arse prima dată, le pictăm, aplicăm glazura și le introducem în cuptorul încălzit la 1050 de grade. Obiectele din lut rămân în cuptor aproximativ 24 de ore.
Rep.: Unde vindeți produsele pe care le realizați în atelier?
C. C.: Vindem multe produse și acasă, direct din atelier, unii clienți vin și ne vizitează, le arătăm cum procedăm. Primim comenzi, mergem la târguri, chiar și la expoziții. Mergem la târguri prin Satu Mare, la Sibiu. Noi asta facem.
Rep.: Reușiți să vă asigurați veniturile necesare doar din olărit sau e o activitate secundară, o pasiune?
C. C.: Doar asta fac de 20 de ani. Și să știți că sunt cumpărători, mulți oameni preferă aceste obiecte din lut. Avem și oale, unele apreciate pentru sarmale, pentru lapte. Uitați, aici am o oală mai specială pentru bogracsos. Se așază direct pe foc, iar după ce este gata, oala se așază pe un suport. Mâncarea rămâne caldă mai mult timp.
Rep.: Ce înseamnă olăritul pentru dumneavoastră?
C. C.: Totul. Pentru mine, după copii și familie, olăritul este totul.
Rep.: Strada Olarilor din Zalău, o poveste prea puțin cunoscută…
C. C.: Da. Cândva, pe strada Olarilor munceau și câte 60 de olari. Au o poveste foarte interesantă. S-a mai lucrat până prin 1970, dar s-a terminat. Nu mai sunt olari acolo. Și în Sălaj mai este un olar prin Deja și câțiva ceramiști, dar nu olari tradiționali. Eu studiez foarte mult inclusiv pictura de pe vase, mă documentez. Olarii din Zalău s-au bucurat de un prestigiu deosebit în toată Transilvania.
Rep.: Prin ce se remarca ceramica tradițională de Zalău?
C. .C.: Prin modul în care sunt compuse desenele de pe obiecte, dar și prin forme. Pasărea este prezentă ca simbol pe acest tip de ceramică, forma florilor. Sunt niște desene specifice acestui tip de ceramică, dar și culorile utilizate. Sunt două etape. A fost etapa care a durat până în jurul anului 1870, etapă în care olarii foloseau mult maro și verde, galben mai deschis. După perioada a doua, olarii au folosit mai mult albastru. Prin 1940, olarii din Zalău au câștigat un concurs internațional. Și desenele sunt făcute de mine. Cumpăr o glazură specială pentru așa ceva. Sunt pigmenți, se amestecă și facem desenul. Este o artă. Nu poți modela, nu poți da formă dacă nu îți place ceea ce faci.
Rep.: Mai există piese realizate de olarii din Zalău?
C. C.: S-au pierdut. Eu dețin o asemenea piesă realizată prin anul 1913.
