Ne-am propus ca în studiul nostru să aducem la suprafață aspecte din viața și activitatea unui preot român, implicat și în viața politică în perioada interbelică, slujitor în două parohii din Sălajul istoric. Cu o bogată și rodnică activitate, părintele Alexandru Cădar a străbătut mai multe perioade istorice din zbuciumata istorie a României în secolul al XX-lea.
S-a născut la 9 septembrie 1885 în Hurez (jud. Sălaj), în familia economului Alexa Cădariu și a Anei Mireșean. Era o familie respectată în sat, întrucât a fost nășit de parohul greco-catolic local, Grigore Șimon (1847-1927) cu soția acestuia, Maria Aciu. Prima clasă de gimnaziu a urmat-o la Liceul din Șimleu Silvaniei. A urmat studiile liceale la Beiuș. Dintre colegi i-am remarcat pe viitorii preoți greco-catolici Victor Popovici și Mihai German, și pe cel care avea să ajungă avocat, Ioan Magyar. A fost membru al Societății de lectură, în anul școlar 1906/1907 îndeplinind funcția de casier. De-a lungul celor patru ani diriginte al clasei sale a fost profesorul Ioan Fersigan, care, din păcate, a decedat tocmai în anul terminal, între cele două examene, scris și oral.
În ultima clasă a fost stipendiat cu 40 de coroane din Fondul Vulcan. La examenul de maturitate, constând în proba scrisă (15-19 mai 1908) și proba orală (12-19 iunie 1908) a obținut calificativul „matur”. Printre colegii săi, i-am remarcat pe viitorii preoți greco-catolici Nicolae Câmpian, Mihai German, Aurel Pășcuțiu, George Pintea, Victor Popovici dar și pe fratele viitoarei sale soții, Ioan Bejan.
A fost o generație valoroasă și frumoasă, pentru că au ținut legătura de-a lungul deceniilor, fotografia de mai jos, realizată la Beiuș cu ocazia aniversării a 50 de ani de la absolvire, stând mărturie pentru afirmația noastră.
A studiat apoi teologia la Oradea. S-a căsătorit cu Elena Bejan (1891-1972). Originară din Jam (Iam, jud. Caraș-Severin), era fiica lui Nicolae Bejan și a Adelei Turcsányi (a decedat în 26 iunie 1934 la Meseșenii de Sus, văduvă fiind deja). Elena Bejan mai avea doi frați, Ioan și Nicolae. A funcționat ca învățătoare în Cățălușa, dar și în refugiu.
A fost hirotonit în anul 1913. A slujit mai întâi ca administrator în parohia Căţălul- Unguresc (azi, Meseșenii de Jos, județul Sălaj). Fiul său, Alexandru Felițian s-a născut în 26 decembrie 1913 la Cățălul-Unguresc. În anul 1932 era student în anul II la Facultatea de Medicină Veterinară din București, însă a urmat o carieră în administrație ocupând postul de notar al comunei Vârșolț. La 3 iulie 1949, Cădar Alexandru era numit în mod provizoriu la conducerea Notariatului din comuna Stârciu.
În 21 iunie 1921 s-a născut fiica Adela Valerie Maria, botezată fiind la 25 septembrie 1921, de către parohul din Bănișor, Teodor Vaida (1870-1950) și soția sa, Regina Simon (fiica preotului care l-a botezat pe părintele Alexandru Cădar).
În 1932 Adela era elevă în anul I la Liceul de Fete din Beiuș. În 1934 era elevă în anul III la Școala Normală din Șimleu Silvaniei.
În 1916 Alexandru Cădar a contribuit cu 10 coroane la Fondul de stipendii „Vasile Hossu”. La 28 martie 1918, curatoratul bisericesc, în numele credincioșilor parohiei greco-catolice Cățălul-Unguresc vor ridica „Protest sărbătoresc” împotriva încorporării bisericii greco-catolice române în cadrele autonomiei catolice regnicolare.
A avut de suferit după Marea Unire din 1918, fiindu-i confiscate o mulțime de unelte și provizii de către grupele de secui bolșevici. La 3 iunie 1919, preotul Alexandru Cădar din Căţălul-Unguresc adresa o cerere prefectului judeţului Sălaj, prin care solicita înaintarea şi susţinerea declaraţiei cu pagubele suferite la Consiliul Dirigent din Sibiu. La 16 iunie 1919, prefectul dr. Gheorghe Pop aproba și recomanda „Declaraţiunea” cu 236 poziţii cu obiectele jefuite din locuinţă, cu o valoare totală de 247.801 coroane, în perioada 28 ianuarie 1919 – 18 aprilie 1919, lista fiind confirmată de primarul comunei Căţălul-Unguresc şi primpretorul Plasei Crasna.
În 17 martie 1920, dr. Gheorghe Pop, prefectul județului Sălaj, solicita din nou Consiliului Dirigent – Resortul Finanțelor din Cluj, în baza propunerii Comisiei de control județene, acordarea unei despăgubiri sau „baremi un avans oareșcareva”. Pe lista persoanelor păgubite era menționat și preotul Alexandru Cadar din Cățălul-Unguresc.
La 13 mai 1925 s-a adresat cu o cerere către Prefectul județului Sălaj, prin care solicită să îi fie eliberat un document că în anul 1919 a fost persecutat și a stat 3 luni refugiat, timp în care a fost jefuit de soldații secui. Prefectul, îi răspunde în următorii termeni: „Certificat. Subsemnatul, prefect al județului Sălaj, certific oficios că Dl. Cadar Alexandru, preot român în comuna Cățălul Unguresc în primăvara anului 1919, din 14 Ianuarie până la 17 Aprilie a fost refugiat din cauză că comuna sa a căzut în linia de tragere dintre trupele române și armata săcuiască în care interval armata săcuiască i-a jefuit tot aranjamnetul din casă și bunul mobiliar ca vite, unelte agricole, cereale etc, ceea ce este cunoscut în general, chiar și de subsemnatul personal. Zălau la 13 Mai 1925. Prefect Iulian Andrei Domșa”.
În 1926 a fost numit de paroh, până atunci fusese administrator, la Căţăluşa (azi Meseșenii de Jos, jud. Sălaj), unde mai era în 1935. La 10 iunie 1931, solicita Episcopiei de Oradea-Mare aprobare pentru tipărirea unei „cărticele de rugăciuni” de format mic, ce cuprindea rugăciuni pentru copiii de școală și pentru credincioșii mai săraci. De asemenea, adresa ierarhului rugămintea de a o recomanda preoților-cateheți din dieceză ca și carte de rugăciuni pentru copiii de școală.
Dintr-un document datat la 10 septembrie 1931, la Cățălușa, aflăm programul de zi al preotului Alexandru Cădar. Astfel, pentru o zi comună de vară, înainte de masă programul era următorul: „la ora 5 sculare; de la 5 – ½ 6 îmbrăcare; de la ½ 6-7 rugăciunile de dimineață și pregătirea la Sf. Liturghie; 7-8 ½ Sf. Liturghie (când am); 8 ½ -8 ¾ dejun; 8 ¾ – 9 întreținere cu familia; 9 – 10½ aranjarea lucrurilor economice; 10 ½ – 11 ½ vizite, întreținere cu parohieni; 11½ -12 citire din Sf. Scriptură; 12 – 1 masa. După masă: de la 1- 2 întreținere cu familia; 2–4 citirea cărților științifice și ziare; 4 – 5 lucrări cancelariale; de la 5 – ½ 7 la câmp aranjarea lucrurilor economice; 7½ – 8 cina; 8 – 8½ conversare cu familia; 8½-9 rugăciunile de seară, examinarea conștiinței; la ora 9 ½ culcare (în pat cetire din cărțile Presa bună ori altceva asemenea)”. Pentru o zi comună de iarnă: „la ora 7 sculare; de la 7 – ½ 8 îmbrăcare; de la ½ 8 – 8 rugăciunile de dimineață, pregătire la Sf. Liturghie; 8 – 9¼ Sf. Liturghie (dacă am); 9¼ – ½9 dejun; 9½-10 întreținere cu familia, aranjarea lucrurilor economice și private; 10 – 12 citire, în timpul anului școlar catehizare școlarilor luni și joi; 12 – 12¼ citire din Sf. Scriptură; 12½ -1 masa. După masă: de la 1-2 întreținere cu familia; 2 – ½ 3 lucrări cancelariale; de la ½ 3 – 5 citirea cărților științifice; 5 -7 șezători culturale; 7- 7 ½ cina; 7 ½ – 9 întreținere cu familia; 9 – 9 ½ rugăciunile de seară, examinarea conștiinței; la ora 9 ½ culcare (în pat citirea cărților folositoare, meditare)”. Într-o zi de Duminecă: „la ora 6 sculare; de la 6 – ½ 7 îmbrăcare; de la ½ 7 – 8 rugăciunile de dimineață; 8 – 9 ½ pe baza celor citite peste săptămână pregătire la predică; 9 ½ – 11 ½ Utrenia și Sf. Liturghie; 11½ – 12 întreținere cu curătorimea; 12 – 12 ¼ citire din Sf. Scriptură; 12 ¼ -1 masa. După masă: de la 1-2 întreținere cu familia; 2 – 3 citire, pregătire la cateheză; 3 – 3½ Vecernie; 3 ½ – 4 liber, conversație cu poporeni; 4 – 5 ședință la Reuniunea Mariană; 5 – 7 citirea cărților aparținătoare oficiului preoțesc; 7 – 7 ½ cina; 7 ½ – 9 întreținere cu familia; 9 – ½10 rugăciunile de seară, examinarea conștiinței; la ora 10 culcare (în pat citirea cărților folositoare, meditare)”.
Din inițiativa și îndemnul parohului Alexandru Cădar, la 26 octombrie 1931, în adunarea generală a poporului credincios din parohia Cățălușa se înființează organizația A.G.R.U. cu 28 de persoane înscrise. Cei prezenți aleg cu „aclamațiune” de președinte de onoare pe preotul Alexandru Cădar, de președinte pe Bejan Nicolae, notar comunal, de vicepreședinte pe Dragoș Ioan, învățător director, secretar pe Păușan Teodor și casier pe Buciu Florian.
În 1934, senator fiind, a facilitat primirea unui ajutor de 40.000 lei din partea Prefecturii județului Sălaj, sumă cu care s-a reușit construirea unui pod peste valea „Colițca”. În anul 1934 Consiliul comunal a decis edificarea unui nou local pentru școala primară întrucât vechiul edificiu nu mai corespundea cerințelor. Pentru această investiție în bugetul din anul 1935 a fost prevăzută suma de 90.000 lei, iar cu ajutorul lui Alexandru Cădar, protopop și senator de Sălaj, s-a mai acordat un ajutor de 100.000 lei, lucrările fiind terminate în anul 1936.
O parte interesantă a vieții părintelui Alexandru Cădar o reprezintă participarea activă la fenomenul politic din interbelicul românesc. În 1921, alături de pr. Aurel Ghilea, amândoi candidați independenți cu programul Partidului Național, s-au retras în favoarea candidatului Partidului Național, Ion Lapedatu.
În 1934 a fost ales senator din partea liberalilor, alături de Alexandru Săndulescu. În 1937 a participat alături de prefectul Mihai Gurzău la campania electorală a liberalilor sălăjeni.
Din anul 1936 a slujit în parohia Crasna. La 9 martie 1936, Alexandru Cădar, paroh și protopop onorar în Cățăluș, solicita Veneratului Conzistor să-i fie oferită parohia vacantă Crasna, motivând că soția lui era învățătoare în Crasna. În 16 martie 1936, Aurel Ghilea, protopopul Zalăului, îi comunica că a fost numit administrator interimar al parohiei Crasna, iar la 30 martie 1936, era anunțat că potrivit dispozițiilor Veneratului Ordinariat i-a fost conferită parohia Crasna, fără nicio introducere solemnă și împreună cu preotul Emil Pop trebuia să întocmească inventarul acestei parohii. Când a venit în această parohie, exista o biserică de lemn, cu hramul „Sf. Arhangheli”, construită în anul 1824. Numărul credincioșilor greco-catolici din Crasna era mai mic în anul 1934, 467 față de 591 câți erau cei din Cățălușa.
Realizările din perioada care a durat până la Dictatul de la Viena au fost multe în Crasna, părintele Cădar numărându-se printre conducătorii comunității. A ținut legătura cu credincioșii din fosta parohie, în 1937 fiind prezent la inaugurarea localului noii școli primare de stat și apoi la sfințirea bisericii, a cărei construcție se începuse în perioada slujirii sale în acea parohie.
În 1936 a fost dezvelit un monument în Piața Regina Maria din Crasna. Monumentul dedicat antirevizionismului are încrustate cuvintele celebre rostite de Nicolae Titulescu la Geneva: „Hotarele actuale ale României, sunt rezultatul evoluției de veacuri a unei idei de dreptate. La orice încercare de a se reveni asupra lor, în numele întregului neam românesc, eu răspund Nu! Nu! Niciodată!”. De altfel, în ședința festivă a Consiliului Local Crasna din 13 iunie 1935, reputatului nostru diplomat Nicolae Titulescu, i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al comunei Crasna.
În ziua dezvelirii monumentului antirevizionist a avut loc și ceremonia punerii pietrei fundamentale pentru noua biserică greco-catolică din Crasna.
Într-o publicație centrală se afirmă că inițiatorul ridicării acestui monument a fost senatorul Alexandru Cădar, alături de fostul prim-pretor Vasile Pustai.
Monumentul era opera sculptorului Ferenczi din Zalău.
La solemnitățile desfășurate în 1936 au luat parte, printre alții: prefectul de Sălaj, Mihai Gurzău, senatorul Iulian Domșa, Augustin Pintea, decanul baroului avocaților sălăjeni, subprefectul Ioan Lobonțiu, Leontin Ghergariu, director al Liceului de Băieți din Zalău, inspectorul școlar Dumitru Mărginean, pretorul Vasile Pustai, etc. A luat cuvântul protopopul Aurel Ghilea care a mulțumit inițiatorului. În final, Alexandru Cădar, protopop și președintele comitetului de inițiativă pentru ridicarea monumentului luând cuvântul predă monumentul primarului comunei, apoi a mulțumit tuturor celor prezenți la acea mare sărbătoare.
Primele demersuri pentru zidirea lăcașului de cult al românilor din Crasna care arată interesul și colaborarea dintre oameni și instituții, s-au făcut în anul 1935. La 6 august 1935, primpretorul plasei Crasna solicita prefectului județului Sălaj, permisiunea ca în scopul edificării Bisericii greco-catolice să poată distribui hârtii-cărămizi pe teritoriul plasei Crasna, întrucât comuna Crasna era locuită numai în minoritate de români[2]. Din anul 1936 au început lucrările la biserica greco-catolică din Crasna pentru care comuna a contribuit cu suma de 175.000 lei.
Probabil pentru același scop a fost utilizată și suma de 99.000 lei obținută de Parohia greco-catolică Crasna, reprezentată de preotul Alexandru Cădar și curatorul bisericesc, Dîngă Ioan, din vînzarea către comuna Crasna, reprezentată prin Tolokan Luca, primarul localității, a unui teren intravilan de 750 stângeni pătrați pentru construirea grajdului reproducătorilor masculi. Contractul dintre cele două părți a fost încheiat la 15 septembrie 1936 și a fost aprobat de către Consiliul comunal Crasna, Prefectura județului Sălaj și de Episcopia Română Unită de Oradea-Mare.
La 10 septembrie 1936, Alexandru Cădar, paroh, protopop onorar și senator de Sălaj solicita prefectului județului Sălaj, dr. Mihai Gurzău, aprobarea unui ajutor de 500.000 lei de la „județ” pentru construirea Bisericii Române Unite din Crasna. În urma acestui demers, prefectul aprobă din bugetul județului Sălaj pe exercițiul 1936/1937 o subvenție de 100.000 lei.
La 3 martie 1938, preotul Cădar se adresează colonelului Petrescu, noul prefect al Sălajului cu următoarele cuvinte: În comuna Crasna se edifică o biserică românească cu multă și mare greutate a puținilor și săracilor români; ceea ce privesc fondurile stăm cât se poate de rău, așa că suntem în împrejurări de a nu putea termina fără ajutoarele oamenilor buni creștini și de bună credință. În continuare, solicita ca suma de 17.500 lei prevăzută în bugetul comunei Crasna pe exercițiul 1937/1938 pentru construcții de biserici în județ să fie alocată în folosul Bisericii române din Crasna. Cererea preotului Cădar a fost aprobată, suma fiind plătită direct de comună pe seama Bisericii Române Unite din Crasna, ca subvenție pentru terminarea construcțiilor începute.
În mai 1938, biserica din Crasna era în alb, lucrările nefiind terminate, iar construcția nu a fost recepționată de forurile competente. Lucrările de zidire a bisericii din Crasna au costat 1.200.000 lei și au fost executate de arhitectul-diplomat Francisc Brod care a primit suma de 600.000 lei, din care, o parte pentru lucru, iar o parte pentru materialul dat la construcția bisericii. Jumătate din sumele cheltuite pentru zidirea bisericii din Crasna au fost oferite de Prefectura județului Sălaj, iar în opinia noastră, intervențiile și relațiile preotului Alexandru Cădar au fost determinante pentru alocarea acestor fonduri.
A fost prezent și la alte ceremonii, cum a fost sfințirea bisericii din Ponița din 26 octombrie 1937, de către episcopul Dr. Valeriu Traian Frențiu și un sobor de preoți alcătuit din protopopul Aurel Ghilea și preoții G. Pop, V. Mureșan, I. Stanciu, Gh. Zaha și Șt. Șuta. Înaltul păstor s-a bucurat de o frumoasă primire în Stârciu, unde a fost salutat de un numeros popor în frunte cu preotul unit și ortodox, reprezentantul administrației și învățătorii, apoi în Ponița, de către notarul cercual, învățătorul și primarul din localitate. După serviciul divin și predica părintească a prea-sfințitului a urmat o masă bogată la care, sub formă de toasturi, a avut loc un frumos schimb de idei. Au fost aduse elogii preotului local pentru opera realizată, au fost evocate figuri și momente din trecutul satelor de către protopopii Ghilea și Cădar. S-a vorbit despre persoana înțeleptului țăran român Alexe Cadariu – tatăl domnului senator, de fostul învățător Iepureanu, de vicarul T. Vaida. Dr. Supuran a „preamărit eroismul țăranului român în războiul cel mare”, părintele Cristea din Horoat a vorbit despre “dragoste ca virtute de căpetenie a creștinismului”, revizorul școlar Pop a subliniat „chemarea corpului didactic pentru ridicarea satului și colaborarea lui cu biserica”, iar protopopul Ghilea a încheiat vorbind despre „interesele superioare ale neamului”.
În 3 octombrie 1938, participă la sfințirea lăcașului din Bănișor, eveniment onorat de prezența episcopului de Oradea, P.S. Valeriu Traian Frențiu. În Bănișor sfințise o cruce și arhiereul de la Gherla, P.S. Iuliu Hossu, eveniment de la care familia a păstrat un document fotografic. Evenimentul a avut loc, probabil, înainte de 1930, când parohia Bănișor aparținea de Episcopia de Gherla.
Sfințirea bisericii cu hramul „Bunavestire” din Marca a avut loc în 16 octombrie 1938, fiind săvârșit de către episcopul de Oradea, P.S. Valeriu Traian Frențiu. Pictura murală este opera lui Francisc Daboczi din Târgu Mureș, iar iconostasul, amvonul și chivotul au fost realizate de către vestitul sculptor Samuel Keresztesi din Tășnad. Au fost prezenți foarte mulți intelectuali din Sălajul acelor ani, oameni politici și o mulțime de credincioși.
În vara lui 1940 s-a numărat printre demnitarii Frontului Renașterii Naționale ca Membru al Sfatului județean Sălaj, făcând parte din categoria agricultură și muncă manuală.
În ședința consistorială din 12 iulie 1930 i s-a acordat titlul de protopop onorar, cu dreptul de a purta brâu roșu.
Ca o recompensă pentru reușita construirii bisericii din Crasna a fost înaintat la rangul de arhidiacon onorar. Pentru activitatea desfășurată și serviciile aduse învățământului sălăjan, prin decret regal, a fost decorat cu medalia „Răsplata muncii pentru construcții școlare”, clasa a II-a.
S-a implicat și în mișcarea cooperatistă din localitatea Crasna. Din inițiativa lui Valer Oșian, director învățător, Dr. Cornel Pop, avocat și Alexandru Cădar, protopop și senator, în ziua de 18 februarie 1937 a avut loc la Școala Primară de Stat adunarea de constituire a unei Cooperative de valorificare, aprovizionare și consum. În funcția de președinte este ales Dr. Cornel Pop și secretar Gr. Holhoș, iar în consiliul de administrație au fost aleși cu unanimitate următorii: Dr. Cornel Pop avocat, Alexandru Cădar senator, Valer Oșian director școlar, Boldijar T. morar, Aciu Mihaiu agricultor și Ioan Toma învățător. În 1939 a fost ales președinte al Consiliului de administrație al federației de bănci populare „Sălajul” din Șimleu. Era, totodată, președintele Cooperativei „Unirea” din Crasna.
În 11 ianuarie 1939 a avut loc în Crasna o mare adunare a Frontului Renașterii Naționale. O asistență numeroasă, formată din aproximativ 300 de țărani și un număr mare de oficialități, în frunte cu prefectul col. Gheorghe Petrescu, dar și numeroși intelectuali din zonă au participat la acea adunare, considerată a fi fost „grandioasă”.
Alexandru Cădar a fost numit la 12 martie 1939, protopop de Marghita, succedându-i pr. Antoniu Băliban. La instalarea sa, a rostit un discurs, presa relatând câteva fragmente: „Fraților, în familia noastră mică să fim o inimă și un suflet fără deosebire de însușirile pe care unul sau altul le-a primit de la Dumnezeu. Să ne gândim întotdeauna că trebuie să fim strânși uniți în cetatea părintelui comun, în împărăția lui Isus, în în Biserica Sa. Planul nostru de acțiune va fi cel al Bisericii, pe care-l vom pune sub egida cuvîntului de ordine: iubire împrumutată, edificare părintească și ajutor frățesc. Fără această bază, departe de a ne servi Biserica, vom fi mai degrabă izvor de desbinări și neorânduială. Să contribuim prin munca noastră, prin disciplina noastră, la înălțarea și splendoarea Bisericii noastre. Mulțumind antecesorului pentru munca prestată atâția ani în conducerea tractului, îi făgăduim că-i vom urma în tot ceea ce a făcut bun pentru mărirea Bisericii noastre și pentru înălțarea neamului”.
Nu va ocupa pentru prea multă vreme această înaltă funcție, pentru că în februarie 1940 a fost numit un alt protopop, Aurel Iluțiu, ceremonia de instalare săvârșind-o chiar Alexandru Cădar.
După Dictatul de la Viena nu a plecat cu familia în refugiu, preferând să rămână alături de mica comunitate a românilor din Crasna. Noua putere a hotărât totuși să-l despartă de turma sa, încarcerându-l la Szeged. În luna octombrie 1940 a fost însă eliberat; de fapt, a fost expulzat, la insistențele episcopului romano-catolic de Szeged. A intrat în teritoriul rămas României în data de 6 octombrie 1940, prin frontiera de la Curtici. A fost membru al Conducerii Asociației românilor expulzați din Ardealul cedat prin verdictul de la Viena, constituită tot în luna în octombrie 1940 la Arad.
Refugiul și l-a petrecut în zona Banatului. Avem o imagine cu părintele, alături de alți refugiați din Ardealul de Nord, aflați în Lugoj, un oraș unde s-au stabilit temporar sau definitiv, mulți dintre cei care au trebuit să-și părăsească locurile în toamna anului 1940.
Nu cunoaștem cu precizie locurile pe unde s-a perindat familia părintelui Cădar, pentru că avem un permis C.F.R. pentru soția Elena, emis de către Inspectoratul pentru Învățământ al județului Alba.
S-a întors la Crasna după terminarea războiului. Unul dintre nepoții săi, dl. Dan Mircea Pop ne mărturisea că, după Dictatul de la Viena, maghiarii din Crasna și-au însușit toată mobila din casa părintelui Cădar. La revenirea acestuia în Crasna, aceiași oameni au restituit bunurile „împrumutate”.
Aflat sub lupa Securității, „organele” raportau în octombrie 1948: „Până în prezent nu s-a manifestat deschis însă este contra unificării, propagând în mod subtil printre credincioşi ca să nu treacă la ortodoxism”. Încă din aprilie 1949, Parohia ortodoxă Crasna, reprezentată de Alexandru Cădar preot, Mihail Aciu epitrop I și Aciu Ioan cântăreț bisericesc, a „oferit” către Ocolul Agricol Crasna următoarele terenuri aparținătoare parohiei: 12,03 ha teren arabil și 4,62 ha fânaț. Șeful Ocolului „imediat a predat” terenurile delegatului Gospodăriei Agricole de Stat din Crasna.
În publicațiile apărute după 1989 se scrie că a fost arestat la 14 octombrie 1952 de către Securitatea Cluj. Dar, figurează ca preot ortodox și se mai precizează că era „dispărut”. Din mărturiile urmașilor săi, aflăm că a efectuat doi ani de închisoare și că după eliberare a refuzat să vorbească despre cele petrecute în temniță. O altă informație oferită nouă de către domnul economist Dan Pop, este aceea că părintele Cădar a efectuat pedeapsa la Gherla și că acolo a fost coleg de celulă cu medicul veterinar Ștefan Piersic (1899-1991, tatăl actorului Florin Piersic), cu care, de altfel, se cunoștea foarte bine din perioada interbelică.
Părea că totul va reintra în normal, așa cum ne demonstrează și fotografia aceasta, în care părintele Cădar este alături de fiica și nepoții săi.
Din păcate, în urma unui tragic accident, petrecut în februarie 1964, căruia i-a căzut victimă și unicul său fiu, părintele Alexandru Cădar și-a aflat un sfârșit cumplit. Amândoi au fost înmormântați în cimitirul din Crasna.
În concluzie, putem afirma că Alexandru Cădar și-a legat destinul de locuitorii din Meseșenii de Jos și Crasna, aducându-și contribuția la numeroase realizări. Viața și activitatea acestui vrednic preot trebuie cercetată în continuare, iar locuitorii din cele două comunități unde a slujit cu devotament au datoria de a-i cinsti memoria și se pot mândri cu un asemenea înaintaș.
Către sfârșitul elaborării articolului nostru, o știre a venit, fulgerându-ne cu tristețe: în 15 septembrie 2022 Biserica românească din Crasna, ctitoria părintelui Alexandru Cădar, a căzut pradă focului pustiitor[1]. Catapeteasma și o bună parte din acoperiș au ars. Nu au fost înregistrate victime. Se pare că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit la tabloul electric al bisericii.
Nădăjduim că oamenii credincioși din parohia Crasna vor avea puterea să refacă munca părinților și bunicilor, conduși atunci la izbândă de preotul de frumoasă amintire Alexandru Cădar. Iar noi, cei care am cunoscut doar din documente Biserica din Crasna, putem să ajutăm la reconstrucția falnicei ctitorii a părintelui Alexandru Cădar.
Mulțumim și pe această cale nepotului său, Dan Mircea Pop din Satu Mare pentru informațiile prețioase furnizate și pentru fotografiile din arhiva familiei inserate în prezentul material.
Viorel Câmpean
Daniel – Victor Săbăceag
[…] Ne-am propus ca în studiul nostru să aducem la suprafață aspecte din viața și activitatea unui preot român, implicat și în viața politică în perioada interbelică, slujitor în două parohii din Sălajul istoric. Cu o bogată și rodnică activitate, părintele Alexandru Cădar a străbătut mai multe perioade istorice din zbuciumata istorie a României în secolul al XX-lea. S-a născut la 9 septembrie 1885 în Hurez (jud. Sălaj), în familia economului Alexa Cădariu și a Anei Mireșean. Era o familie respectată în sat, întrucât a fost nășit de parohul greco-catolic local,… Citeste mai mult […]