Organizatorii de evenimente culturale, exasperaţi de pasivitatea autorităţilor

Cultura intră mai greu pe radarul autorităţilor, iar oamenii care activează în acest sector au ajuns la limita de sus în ceea ce prveşte răbdarea. Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte şi Evenimente Culturale (AROC) a trimis o nouă scrisoare deschisă preşedintelui României, Klaus Iohannis, prin care îi este solicitat să se implice activ în rezolvarea problemelor sectorului cultural, puternic afectat de pandemie şi ignorat de guvernanţi. Prima scrisoare deschisă, trimisă în urmă cu mai mult de 45 de zile, a adunat semnăturile a peste 800 de organizaţii culturale din ţara noastră, dar nu a înregistrat nicio poziţie publică din partea preşedintelui şi nicio reacţie concretă, în termeni de măsuri, din partea autorităţilor. Cei peste 70 de semnatari ai documentului speră în continuare ca preşedintele Iohannis să intervină pe lângă autorităţile competente în vederea urgenta¢rii celor doua¢ ma¢suri de care sectorul cultural are nevoie disperata¢: sprijin de stat s-i un plan coerent pentru redeschidere: „Ne-am fi aşteptat ca acest sector să fie sprijinit să depăşească această criză. Din păcate, lipsa de atenţie pentru artişti, pentru organizatorii de evenimente, pentru lucrătorii şi companiile din industria de spectacole şi pentru operatorii culturali, în general, se reflectă constant în hotărârile care închid activităţile culturale în aer liber, deşi le permit pe cele în interior, în deciziile care lasă pe ultimul loc sectoarele culturale şi creative atunci când vine vorba de ajutoare de stat, în modul neclar, netransparent sau poate chiar inexistent în care aceste sectoare sunt incluse în PNRR (planul naţional de redresare şi rezilienţă). Dacă ar fi să judecăm după numărul şi diversitatea privaţiunilor la care sunt supuse astăzi, putem prevedea artei din România şi culturii române în general o regresie post-pandemică nemaivăzută în ultimele secole. Este 10 mai 2021 şi sectorul cultural încă are aceleaşi probleme pe care le avea în urmă cu şase luni”.

Asociaţiile semnatare, reprezentanţi ai HORECA, uniuni, dar şi artişti susţin că „devine tot mai umilitor” lucru în sectorul cultural românesc şi tot mai greu, pe măsură ce timpul trece, pandemia persistă şi sectorul este în continuare ignorat până la batjocorire: „Nimeni nu a pretins de la autorităţi vreun tratament preferenţial sau măsuri care să compromită lupta împotriva pandemiei. Nu pandemia în sine, ci modul în care am fost şi suntem trataţi de Statul Român ne-a adus pe toţi la capătul puterilor. Ne simţim discriminaţi şi nedreptăţiţi, iar fiecare zi care trece fără ca autorităţile să intervină în sprijinul sectorului şterge cu buretele efortul a mii şi mii de oameni care, în ciuda condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea, au realizat performanţe importante în domeniu. Sectorul cultural are parte din partea Statului de un tratament nedrept, tratament la care, prin inacţiune, deveniţi părtaş. Sectorul cultural este compus din artişti, lucrători culturali, personal din industrii suport, instituţii publice, ONG-uri şi companii, iar Statul Român are responsabilitatea să se îngrijească de toţi aceşti actori în mod echitabil şi nediscriminatoriu. Aşadar, apelăm din nou la dumneavoastră, domnule preşedinte, pentru a lua o poziţie publică cu privire la situaţia în care se află sectorul cultural şi pentru a interveni pe lângă autorităţile competente în vederea urgentării celor două măsuri de care sectorul cultural are nevoie disperată: sprijin de stat şi un plan coerent pentru redeschidere”.

Posibilitatea apariţiei unei Scrisori a 3-a nu trebuie exclusă cu totul, chiar dacă restricţiile sunt ceva mai puţine.

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro

Leave a Comment