O nouă lucrare de excepție a cercetătorului științific Emanoil Pripon, a ieșit de sub tipar

O lucrare științifică de valoare, cu un conținut plin de informații inedite și detalii pe segmentul tezaurelor monetare descoperite pe teritoriul municipiului Zalău, a ieșit recent de sub tipar. Cercetătorul științific Emanoil Pripon, expert conservare-restaurare metal, ceramică, porţelan și sticlă în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, este autorul acestei lucrări apărute la Editura Mega din Cluj Napoca. Realizarea acestei lucrări a fost posibilă și cu sprijinul Primăriei municipiului Zalău.

Volumul “Tezaure monetare medievale și premoderne descoperite pe teritoriul orașului Zalău (I)”, apărut în condiții grafice de excepție, prezintă un lot de tezaure și acumulări monetare medievale și premoderne, descoperite în ultimele șase decenii pe teritoriul actualului municipiu Zalău. Materialul numismatic este edit, fiind cunoscut specialiștilor și publicului interesat grație publicării acestor descoperiri de către reputatul numismat Eugen Chirilă și colaboratorii săi, în paginile unor volume tematice sau în reviste ale muzeelor. În volumul cercetătorului Emanoil Pripon au fost reunite șase tezaure și acumulări monetare, pentru ca într-un volum viitor, așa cum promite autorul, să fie inclusă o descoperire de excepție: un tezaur ce cuprinde aproape 700 de monede emise în 27 de state, orașe, episcopate etc., pe parcursul secolelor XVI – XVII, cunoscut în literatura de specialitate ca <<Al treielea tezaur monetar de la Zalău, sec. XVI-XVII>>. Din echipa care a lucrat la restaurarea materialului prezent în volum fac parte Emanoil Pripon, Teodora Jugrăstan și Elisabeta Marianciuc, fotografiile din cuprisul lucrării fiind realizate de Nicolae Gozman.

Întreg materialul numismatic publicat în volumul de față se află în patrimoniul Muzeului Județean de Istorie și Artă din Zalău.
Reputatul cercetător științific Emanoil Pripon, câștigător al Marelui Premiu la “Gala Restaurării Românești”, Craiova, 2017, a mai lansat o lucrare importantă în primăvara acestui an – „Realizări și perspective muzeografice la Șimleu Silvaniei”, volum considerat a fi un demers în premieră realizat din dorința autorului de a înființa un muzeu la Șimleu Silvaniei.

 

 

 

One Thought to “O nouă lucrare de excepție a cercetătorului științific Emanoil Pripon, a ieșit de sub tipar”

  1. Anonim

    Bravo Manu…
    vreau si eu 1 exemplar cu semnatura.
    Adi R

Leave a Comment